Tanti Aneta era cea mai căutată croitoreasă din cartier. În garsoniera ei micuță, mirosind a naftalina și cafea, era un permanent du-te-vino. Gospodine, profesoare și eleve de liceu (cum eram eu, la vremea aceea) îi băteau sfios la ușă și parcă uitau să mai plece.
Pentru că-i eram vecină și-i aminteam cumva de fata ei, aveam un tratament privilegiat: puteam să stau la ea cu orele, să o urmăresc cum croiește și coase, dar mai ales să o descos despre clientele ei: cine a comandat rochia albastră, dar pe cea roz, cine e doamna care-și comandă doar rochii negre, câte rochii de mireasă a cusut, ce mai știe despre mirese, au copii, sunt fericite?
Îi plăcea să povestească, avea farmec și umor, iar eu îi spuneam de fiecare dată, spre încântarea ei, că ar fi trebuit să se facă actriță.
Într-o zi am găsit-o tristă, cu ochii plânși. Nu avea chef să coasă, aruncase cât colo un cupon de mătase roșie și privea în gol.
Nu a trebuit să insist să-mi spună ce are, avea evident nevoie să vorbească, iar eu aveam tot timpul din lume să o ascult.
S-a căsătorit la 16 ani cu un bărbat mai în vârstă pe care i l-au ales părinții. Și-a luat cele două rochii, cusute cu mâna ei și perechea de pantofi cu care se încălță și vara, și iarna, și s-a mutat la Grigore.
El, Grigore, n-a fost rău de la început, dar curând a început să bea, s-o bată, s-o umilească în față copiilor, că între timp au făcut și doi copii, un băiat și o fată. Apoi a început să aducă alte femei în casă, ba o mai obliga să le facă și cafea.
Într-o zi și-a luat inima-n dinți, copiii, de mână și câteva lucruri într-o traistă și a plecat la București. Cum-necum, a găsit o cameră cu chirie, un fel de magazie în fundul curții, și-a trimis copiii la școală, ba chiar și-a găsit și de lucru la un atelier de croitorie.
Începuse să-i meargă bine, din magazie s-au mutat la bloc, copiii mergeau deja la liceu și învățau bine. Dar tot mai des se trezea cu Grigore la ușă, spășit și implorând iertare. Într-o zi i s-a făcut milă de el și l-a primit in casă. Numai că lupul își schimbă părul, dar năravul ba…
Scandalurile și bătăile au reînceput, dar mai rău era că acum îi bătea și pe copii. Într-o seară, după un scandal de pomină, Cătălin, băiatul lor de 18 ani a plecat de-acasă. L-au găsit mort, a doua zi, chiar pe strada lor. S-a spus că l-au bătut derbedeii cartierului, dar nimeni n-a fost condamnat vreodată pentru moartea băiatului, oricat a stat ea pe la ușile procurorilor.
Din ziua aceea, Aneta l-a urât năpraznic pe Grigore. Tot atunci i-a promis că la înmormântarea lui se va îmbrăca în rochie roșie de matase. După care nu i-a mai vorbit niciodată.
“Dar fata?” am întrebat-o. Ochii ei s-au umezit din nou. I-a cusut rochia de mireasa, i-a crescut copiii. Dar a avut un accident de mașină acum trei ani și au murit toți, în afară de ginerele ei.
“Și Grigore? Mai trăiește?”, am plusat eu. Fața ei a devenit din nou imobilă. “Nu, a murit acum doi ani. La înmormântarea lui m-am îmbrăcat cu rochie roșie de mătase… Am cusut-o cu mâna mea, după ce a murit Cătălin”.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
