Strămoșii romani au fost un popor mare. Plecând de la un pumn de italieni belicoși și organizați, în decursul a aproape un mileniu, au reușit să cucerească și să mențină cucerite țările învecinate, să stabilească reguli și standarde noi, să reformeze politicul, construcțiile, știința și filosofia vremurilor lor.
Toate acestea sunt realizări de fală dar, din perspectiva mea, poate un pic atipică, faptul pe care îl admir cel mai mult la această civilizație dispărută este acela că, pentru organul reproducător masculin, în vorbirea curentă, strămoșii noștri foloseau doi termeni.
Astfel patricianul, omul rafinat, bărbatul mândru și capabil își descria scula pomădată, parfumată, dezmierdată de sclave și protejată de togă ca fiind ”mentulă”, termen din păcate extins astăzi, fie și numai pentru că ancestralul nostru dacic poseda doar ghioage noduroase, ferite de apă și săpun, dar mai ales, în anii ocupației romane, neutilizate la întregul potențial.
Plebeul, sclavul, dacul și barbarul nu posedau mentulă ci, pentru descrierea abjectului organ ascuns în ițari se folosea termenul de ”pulo”, pe bună dreptate asociat cu un oarecare grad de dispreț și devalorizare.
A fost regretabil că, în câteva mii de ani întunecați, de barbarie și de confuzie, această inovație lingvistică a nobililor noștri strămoși s-a pierdut, o dată cu tăierea de către gloatele de goți, vizigoți, germanici, huni sau avari a ultimelor mentule țepene de pe pământ.
Acum, că societatea noastră, ca și societatea mondială, a început din nou să se polarizeze, când 95% dintre noi suntem doar niște sclavi ai sistemelor bancare, capitaliste și ai statelor moderne, lefegii siliți a munci o viață pentru mai nimic, într-un cuvânt pu*iști pentru ceilalți 5% proprietari, CEO s, politicieni, militari sau antreprenori, devine destul de evident că a desemna dotarea naturală ascunsă sub pantalonii de firmă a acestora cu același banal termen de ”pu*ă” este o reminiscență lingvistică depășită, o exprimare caducă și o nedreptate pentru mai marii noștri capabili.
Orice divă, femeie întreținută, secretară de organizație de partid sau escortă cunoaște și aplică această realitate și este evident pentru toată lumea că împărțirea materialului penian de pe pământ în ”pulo” și ”mentulă” s-a făcut, de facto, de mult.
Tot ceea ce cer, în context, Academiei Române este să recunoască această stare de lucruri și, ținând cont de filonul latin al sfintei noastre limbi, să permită, încurajeze, ba chiar să impună utilizarea, mai ales în cazul președinților, politicienilor de vază, baronilor și băieților deștepți de la noi a vechiului și nobilului termen de mentulă, ca o minimă reparație și necesară distincție lingvistică a vremurilor contemporane.
Citiţi şi
După Iohannis. Țara nenorocită prin metoda „Neamțul”
Jurnal de învățător (III) – RĂZBOIUL
Vă spun, cred că a venit primăvara!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
