Văd pe internet o nouă modă care vine după fostul Bucket challenge: belly button challenge. A început în China și s-a răspândit rapid mai ales printre tineri, care-și fac poze în timp ce încearcă să-și atingă buricul cu mâna trecută prin spate. Pare imposibil, dar uite că sunt destui care reușesc. Iar reușita, pusă apoi pe rețelele de socializare, e considerată o dovadă de suplețe și formă. De flexibilitate. Nu o să vorbesc aici despre cât de stupidă mi se pare această provocare, care nici măcar nu are, ca fostul Bucket challenge, o miză de aducere în atenție a unei boli. Nici despre cei care și-au dislocat umărul încercând sau despre cei mai mulți care n-au reușit, s-au simțit rușinați și se gândesc să mai slăbească puțin, doar-doar vor reuși. Las asta în seama medicilor care pot aduce argumente adevărate.
Dar, dacă acum oricine poate inventa și lansa un nou challenge, m-am gândit să inventez și eu unul, pe aceeași linie de contorsionism: cum să-ți închizi și deschizi singură o rochie cu fermoar la spate. Fără să trișezi. Adică nu rochie din material elastic, care se lărgește singură și-ți dă iluzia că ai devenit mai flexibilă ca Nadia Comăneci și mai suplă ca Twiggy. O rochie cu fermoar lung (dar nu până jos), pe care, atunci când o probezi la magazin, te ajută vânzătoarea s-o închizi/deschizi, iar tu te gândești că acasă va fi soțul sau iubitul sau the significant other (să fim pollitically correct, nu?). Doar am văzut toți măcar o dată o scenă de film în care actorul cel mai sexi posibil deschide, dintr-o singură mișcare, fermoarul unei rochii de seară, care alunecă apoi în foșnet mătăsos. Și urmează o scenă interzisă minorilor. Sau cam așa ceva. Dar în realitate situația se schimbă. Rochiile cu fermoar trebuie închise și deschise de cele mai multe ori când ești singură acasă, iar varianta de a suna la ușa vecinilor e prea penibilă.
Eu recunosc de la început că nu fac față acestui challenge. Ultima încercare de a-mi încheia singură fermoarul la o rochie s-a oprit pe la jumătate, lăsându-mă într-o poziție ca de contorsionist de circ, fără posibilitatea de a-l încheia de tot, dar și fără să-l mai pot deschide. Și, în momentele alea de disperare, când încercam să trag rochia peste cap ca să scap cumva, a sunat telefonul mobil, l-am apucat fără să văd bine cine sună și am auzit vocea grăbită a prietenei mele:
– Anca, hai că tu trebuie să știi, spune-mi repede care sunt mărcile eului liric.
Am râs atât de tare că au crăpat cusăturile rochiei și m-am eliberat.
Asta nu e o fabulă și deci nu are morală. Dar eu prefer să mă îmbrac în fustă și bluză.
Pe Anca o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Pentru toate femeile de 60+, pardon, pentru toate femeile :)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
