Problemele și rezolvarea lor

Fapt: violența domestică, discriminarea de gen și toate necazurile din sfera aceasta sunt probleme adevărate și grave în România. Am scris în repetate rânduri despre ele în ultimele decenii, sute de pagini am scris despre ele.

Cum am scris și despre problemele diferitelor etnii minoritare (Țiganii din România: captivi într-o lume paralelă – Andrei Crăciun (andreicraciun.eu)), ale săracilor (Bine ați venit în Paradis: ce rămâne când în lumea celor săraci se stinge lumina (recorder.ro), ale celor care nu au nimic (Giulești Sârbi. O poveste fără sfârșit – Andrei Crăciun (andreicraciun.eu)), ale consumatorilor de droguri (Venele deschise ale consumatorilor de droguri – Dela0), ale persoanelor private de accesul la educație (Mizerabilii – Dela0) sau sistemul public de sănătate (Calvarul celor care trăiesc cu hepatită – Andrei Crăciun (andreicraciun.eu)), ale persoanelor cu dizabilități (Fericirea fetei din căruciorul cu rotile – Andrei Crăciun (andreicraciun.eu)) sau fără locuință (Carusel: nimeni nu e singur (andreicraciun.eu)). Cum am scris și despre problemele izvorâte în trena cultelor religioase (Profetul | Să Fie Lumină (safielumina.ro)). Cum am scris și despre problemele cu care se confruntă minoritățile sexuale (Am fost crescut de două mame în România și am înțeles ce înseamnă iubirea adevărată (vice.com)).

Număr pe degete ziariștii din România care au scris mai mult despre abuzuri de toate felurile. Și ăsta e un fapt.

Toate aceste probleme teribile se pot rezolva într-un singur fel: prin politici publice și schimbări de mentalități (care durează generații).

Politicile publice le fac instituțiile de profil, sub presiune publică. Presiunea publică apare doar dacă e conștientizată problema și există dorință reală de schimbare.

Munca oengiștilor, deși admirabilă, este întotdeauna insuficientă. Iar mentalitățile nu se schimbă fiindcă apare o cantautoare care se manifestă și dânsa în marginea chestiunii. Această gândire “revoluționară” este cel mult naivă.

O Macarenă din asta poate genera cel mult o presiune publică pentru rezolvarea unei probleme sistemice. Dar nici asta nu se întâmplă.

Fiindcă în România societatea trăiește de la un puseu de indignare la următorul. Astăzi sunt bătrânii din azil, mâine cei care ard de vii în trena buteliilor care ne rezumă subdezvoltarea.

Poimâine cine știe ce va fi. Poate o să apară și o Lambadă în chestiunea pensionarilor umiliți.

În ce mă privește, cantautoarea cu Macarena nu a reușit să îmi spună ce probabil voia să spună. Am găsit-o o Simone de Beauvoir wannabe a trapului vlah, o emanație a subculturii de tik tok, o Gheboasă pe dos, pe partea feministă, o Abi Talent pe invers.

Și nici măcar nu mă dezgustă vulgaritatea (cuvintele nu pot fi vulgare, în fond – doar oamenii pot fi). O găsesc uneori necesară pentru a impune o idee.

În cazul de față, însă, ideea mi s-a părut exprimată slab și teribil de inestetic și, pe alocuri, de-a dreptul stupid. Nici nu e de mirare că a avut succes de public vlah.

Anticii știau că gusturile nu se dispută. Pe moderni nu îi mai duce atât capul.

Așa că: să asculte cui îi place până dincolo de Anul Nou, nu mă interesează aspectul. Dar nu, nu cred că are cum să schimbe acest șlagăr (vorba vine) mentalități. Nu m-am născut azi.

Iar faptul că persoane certate cu logica elementară confundă stânga cu dreapta și te etichetează în contra problemei fiindcă nu guști strigăturile domnișoarei Isac – de asemenea e inevitabil. Vorbim totuși de “România Educată”.

Problema e alta: și anume cum rezolvăm problemele. Iar problemele se rezolvă prin implicare reală în ecosistemul creării de politici publice.

Singurul lucru cert care s-a întâmplat după erupția șlagărului a fost că s-a mai creat o vedetă în lumea vlahă.

La fel ca toate celelalte vedete vlahe din secolul XXI (îndeosebi frecangiii de vorbe pe rețelele sociale) nu îmi dă decât impulsul să stau departe de România și, când ajung în țara natală, să nu zăbovesc. Dar asta (inadaptarea la gusturile gloatei în niciun domeniu) e problema mea.

Problemele societății românești în ansamblu nu au altă rezolvare în afara educației și implicării prin diferite în căi în realizarea de politici publice (în conformitate cu realitățile mileniului curent). Sigur, dacă îi pasă cuiva.

Iar ceva (poate ultimele mii de ani de istorie carpato-danubiano-pontică?) îmi spune că nu se va întâmpla nici în următoarea mie de ani și că urmașii urmașilor vlahilor de astăzi își vor petrece timpul liber tot în coloană între Bușteni și Comarnic, venind de la “distracție”.

Cât despre problemele reale, oribile, care derivă din retardul istoric sever, inclusiv toate problemele femeilor (care sunt o categorie defavorizată cum sunt în toate triburile primitive, la fel ca bătrânii sau copiii sau săracii, în general persoanele fără apărare) – acestea au rezolvare. Firește, trebuie să ieșim întâi din comuna primitivă a gândirii.

Încă o dată: personal, nu cred că ieșirea e pe ulița Macarena. Nu trebuie să fluturi p*la femeiască spre bombardieri ca să nu mai fie aceștia bombardieri (aici fractura de logică nu mai înduioșătoare, e înspăimântătoare).

Altele sunt soluțiile. Dar, firește, ele nu fac trafic, nu devin virale și, ca atare, sunt mai degrabă ignorate.

Măcar s-a urlat, s-a bifat, ca atare, à la vlaha, s-a rezolvat. Cortina de fier a concluziei a căzut și e asta: râde în continuare Nenea Iancu în mormânt. Râde de noi.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.