Doream să continui seria cu experimentele, dar m-am decis să fac o pauză și să discut despre o mentalitate care mi se pare neproductivă. Fac acest lucru cu atât mai mult, cu cât are o mare legătură cu miezul acestor experimente. Este vorba de rejectarea animalului din noi. La fel ca și în secolul al XIX-lea și începutul secolului XX, am observat că și acum mulți oameni o iau ca pe o ofensă personală orice asociere cu primatele din care ne tragem.Mi se pare o tendință neproductivă pentru că a înțelege Omul în complexitatea sa nu poate fi posibil fără a accepta dualitatea naturii umane. La fel ca și lumina, care-i parte energie pură și parte este materie, Omul este simultan și o ființă rațională și un mic animal, animat de amoralitatea proprie rădăcinilor. Da, putem gândi și putem visa, putem și ne-o dorim cumplit de mult să fim buni și generoși. Da, suntem capabili de fapte sublime și raționamente care ating piscuri dumnezeiești. În același timp, suntem, într-o proporție, și primate care acționează – uneori, în anumite condiții – sub impulsuri primare. Suntem maimuțe care vor să pună stăpânire pe toate bananele din pădure, să-și elimine fizic rivalii, care – ultimativ – vor să-și amplifice plăcerile și să-și minimizeze durerea.
A ne cantona într-o negare rușinată a laturii animalice care ne este proprie este echivalent cu a ne rejecta pe noi înșine și a refuza orice înțelegere a naturii umane în complexitatea ei. Adeseori, cuprinși de frustrare cu lumea în care trăim, alegem să privim totul în alb și negru. „Oamenii buni fac lucruri bune, oamenii răi fac lucruri rele”.
E prea simplist și realitatea ne invalidează teoriile maniheiste. Să ne gândim doar la cei mai buni dintre noi – G.B. Shaw, un gânditor excepțional, era avocatul eutanasierii persoanelor cu handicap; Henry Ford, un geniu tehnic și financiar, era un antisemit turbat (la fel și Paulescu, cel pe care mulți îl consideră inventatorul insulinei); mareșalul Petain, un erou francez al Primului Război Mondial, a fost un colaborator al Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial. Aș putea continua pe pagini întregi cu exemple de personalități publice – pentru că despre ele știm mai multe – care combinau în același trup și calități extraordinare și ticăloșenie greu de înțeles.
Aidoma, privind din partea cealaltă, putem găsi o sumedenie de exemple de oameni pe care i-am etichetat drept ticăloși care au făcut fapte mărețe. Este confuz, frustrant. Aproape la fel de frustrant ca atunci când văd taberele în care se sparge, mult prea des, societatea românească când judecă o personalitate publică sau o situație și pe cei implicați. Fiecare tabără, mi se pare mie, e înarmată cu doar jumătate de adevăr și fiecare are dreptate.
Să luăm un caz trivial. Un doctor ia șpagă și este prins. „Dar e bun profesionist, salvează vieți,” strigă o tabără. „Corupția ucide,” contracarează cealaltă. De unde stau eu (mai departe de fierbințeala vieții din România, e drept) nu pot înțelege cearta – afirmațiile nu se exclud una pe alta, ci se completează. Partea rațională, omul din acel individ, e un profesionist excelent și, da!, salvează vieți. Gorila din el, însă, vrea să fie șeful tribului și are nevoie, musai, de acel Porsche, ca să ajungă pe poziția de lider. Desigur, dacă tribul de gorile în care se învârte ar avea alte criterii de selecție a liderului, să zicem „generozitate” sau „verticalitate morală”, în loc de achiziția unui Porsche extrem de scump, gorila care sălășluiește în acest medic ar refuza mita sau ar face donații în stânga și în dreapta.
Mi se pare extrem de important să acceptăm această dualitate a Omului. Da, complică situația și evaluarea simplistă „bun” față de „rău” devine o complicată întrebare „cât bun și cât rău”. Un individ precum Băsescu, dintre politicienii mult-huliți sau mult-iubiți, este poate exemplul cel mai nimerit pentru studiul om-animal. A făcut multe lucruri bune, dar și nu puține lucruri deplorabile (sau atitudini sau vorbe negândite), încât – pentru mine, cel puțin – îmi este dificil să trag linia și să decid în ce parte atârnă balanța. Da, sub el DNA-ul a început să adune (pentru prima oară după atâta timp) corupții. Dar sabia DNA-ului a lovit, preponderent, în inamicii lui cât timp a fost la putere. Da, România a cunoscut un suflu de prosperitate economică sub conducerea lui, dar primata din el nu s-a abținut de la declarații inflamante, distrugând orice unitate mai rămăsese în societatea civilă românească. A luptat împotriva nepotismului, dar, în același timp, și-a împins familia în poziții nemeritate. Cine dintre aceste personaje este Băsescu? Nu este nici Liderul pe care-l cred adepții lui și nici Fiara pe care o acuză detractorii sau, mai degrabă, este și una și alta. Este o personalitate extrem de controversată și va dura mult timp până epigonii vor putea să răspundă corect la acel „cât bun și cât rău”.
Exemplele ar putea continua. Rația dintre animal și om din fiecare persoană, desigur, este deschisă discuției și, desigur, poate fi modificată. Poate nu în fiecare individ, dar educația, empatia, pedepsele umane și recompensele corecte pot avea un impact la nivel social de a amplifica umanitatea din noi și de a ascunde primitivismul care se ascunde sub pielea noastră epilată. Experimentele pe care le-am selectat pentru expunere încearcă să deslușească ce anume amplifică animalul din noi și ce anume îl îmblânzește, ce îl ajută să se supună legilor societății și ce îl lasă pradă instinctelor primare. De aceea, este important să le înțelegem și să ne gândim cum putem pune în aplicare concluziile lor.
Pe Andi îl găsiţi aici.
Citiţi şi
Mumu – Amintiri dintr-o copilărie ‘agresată’
Părintele Ionuț Blidar și enoriașii srilankezi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
