Portret de femeie în negru şi alb

26 October 2015

cosmisianCenușiul nopții ne-a învăluit conversația. Te priveam de la începutul serii și-am izolat o planetă din galaxia chipului tău. Răcoare. Cerul e alb cu urme de negru, pădurea foșnește în frunze, liniștind respirația umbrelor. Erai aproape de mine, pieptul îți respira privirea fixată pe colțurile stelelor. Atingerea palmelor noastre, apoi a degetelor, pe rând, era un desen cu ochii închiși, o linie nedesprinsă pe care mintea o transforma în viață. Emoția din pieptul tău și-a desenat colier prins de gâtul tău șlefuit, de marmură caldă. Privirea ți-a căzut pe ochii mei, care te priveau nedefinit. Ochii tăi erau ca un cer albastru de noapte, cu stele negre ce înseninau legătura dintre noi.

O pasăre din pădure s-a speriat de cuibul ei. Frunzele i-au făcut loc pentru bătaia aripilor. Atunci am contenit să respir. Buzele tale erau aproape. Erau pline de frunze de viță de vie, presărate de roua vinului roșu proaspăt stors între ele. Le-am atins. Tu mi-ai atins cu limba degetele îmbibate în vinul tău. Roșul lor era noua robă a vinului. De pe buzele tale pline se năștea vinul roșu, regal, al bucuriei de a te avea.

Pe umărul drept aveai o căprioară mică. Speriată ca o aluniță tânără pe câmpul deschis al pieptului tău, privea atentă, dar respira lent, iubită. Am dat să pășesc pe câmpul deschis, dorind să mângâi tânăra căprioara de aproape. Când m-am apropiat, au tresărit surorile ei, una a rămas prinsă de pieptul tău, cealaltă a dispărut o vreme, apoi am văzut-o alergând pe colierul gâtului tău.

cuplu 2

Chipul meu este liniște, mi-ai spus. Liniște era, am răspuns. Forma feței tale avea culoarea mângâietoare a palmei mele, ce adăpostea în curba semilunei chipul tău. Am cerut ierbii să mă apropie de tine. Doar un greier s-a opus, pentru că l-am mișcat, greșind o notă de discreție, ce anunța sărutul nostru.

Eu nu mă culc devreme, îmi scot la plimbare pe alee cele trei insomnii. Negru și alb. Nasului tău i-am găsit loc în Univers. Era acel loc nu prea îndepărtat pe care doream să alunec cu o finețe ce apropia acul ceasornicului de următoarea gradație a unui nefiresc simț imaginar. Dacă buzele tale nu ar fi fost sărutul primordial, ar fi durat cât o desprindere. Ți-am spus că ești o încântare?

Genele tale erau două surori gemene, născute una deasupra de ochii tăi, cealaltă în ochii mei. Albul din ochii tăi era ca al lunii atunci când iubea. L-am atins. Avea numele tău scris pe iris. Ce este cunoașterea? Miracolul de a te fi privit îndeajuns.

La apropierea dimineții am lovit două corturi pline de virtuți feminine. Am rămas la intrarea lor, desenând cu mâinile goale porți largi, prin care să te atrag spre mine. Erai deschisă, dimineața m-a prins înlănțuit de privirea ta. Umerii tăi susțineau bucle turnate în mii de fire de aur. Ele mărgineau chipul tău de liniște. Conturul bătăilor mele era alb. Oare m-a amețit vinul ce-a alunecat pe bărbia ta?

Negru și alb. Sunetul are o luminiță albă, ca să amintească negrului că noi ne-am cunoscut. Am adormit cu pieptul pe nota Do a greierului. Tu prima. Coapsele tale erau piloni perfect șlefuiți care se sprijineau de mine și de muzica neascultată a Universului.

Ne-am adormit prima noapte în două scenarii. Eu l-am preferat pe cel mai lung.

Planeta din galaxia chipului tău

Scena minții tale împletea haotic cuvinte, simțiri și sensuri. Am așteptat ca ușile Galeriei să fie închise pe dinafară. Fiecare tablou al minții tale m-a țintuit nevăzut de mult. Mintea ta este un vernisaj cu 100 de exponate, cu ușile închise. Departe de luminile direcționate spre ramele desprinse din culoarea pereților se contura o pânză agitată de in pur, cu pete de necunoscut. Opera ta cea mai ascunsă – inima. Pe un soclu desprins din curiozitate stătea nemișcată cea mai însemnată creație a ta, iar eu mi-am întins mâna, cu degetele în formă de cunoaștere. Părea că falangele mele se desprind cu zgomot gol, formând o ramă albă în jurul inimii tale. Inul pur a căzut fără zgomot. Tabloul ascuns era o oglindă pictată în formă de noi doi, singuri.

Cosmisian



Citiţi şi

Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?

Soacră-mea

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. ella / 26 October 2015 13:38

    Coplesitor, abisal, o literatura pura ce indeamna la introspectie cu iz de iubire neconditionata, si simplitate debordanta, o insiruire de sentimente perlate si profunde, am simtit ca m-am topit, intr-o gelozie placuta amestecata indemnul la un dulce sentiment de normalitate, un univers in cateva randuri de cutremurat fiinta si sufletul, o detasare perfecta de real, si o calatorie de veacuri in cateva secunde in alb si negru dar plina de trairi colorate.Multumesc!

    Reply
    • Cosmisian / 25 November 2015 22:00

      Imi permit sa va raspund ca e cu drag! Am scris cele de mai sus privind o fotografie. Sa ma vedeti iubind, iubind om, iubind copil, iubind frumosul! 🙂
      Scuze pentru raspunsul meu intarziat.

      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro