Fizicianul Cristian Presură postează pe pagină lui un strugure și gândurile pe care acela i le-a trezit în mintea lui de om de știință.
“Culoarea, forma și gustul acestor struguri nu le poate prezice niciun fizician, pornind de la legile fizicii atomice. Există în lumea particulelor elementare o potențialitate a vieții de care nu încetez să mă mir de câte ori văd o floare sau un fluture.
Dacă în natură ar fi existat doar gravitația, Universul ar fi fost un cimitir de găuri negre. Dacă ar fi fost în plus doar electromagnetismul, Universul ar fi fost o minge luminoasă în care particulele de materie sau lumina ar fi străbătut răzlețe spațiul, fără își unească destinele, fără să aducă ceva nou pe lume.
Dar Universul mai cunoaște și forța slabă și tare nucleară, particulele se pot combină formând nuclee și atomi, molecule și macromolecule, proteine și aminoacizi, microorganisme, flori, păduri și păsări. Viața a înflorit pe Pământ și-a găsit loc în acest Univers tocmai pentru că în legile particulelor elementare se găsește potențialitatea ca ea să apară. Mă închin în fața acestui mister cosmic.
Mă gândesc cum, pe viitor, folosind calculatoare cuantice, oamenii vor descoperi forme complet diferite de viață înainte de a le fotografia pe exoplanete aflate la miliarde de ani lumină depărtare. Cum, în alte Universuri ale multiversului nostru, legi diferite vor face posibilă evoluția unor ființe mult superioare omului, capabile să pătrundă cu mintea lor acest mare mister și să spargă breșe și mai adânci în zidul realității.
Privesc acești struguri și îmi aduc aminte de lagrangianul (n.red. ceva din fizică) modelului standard, cel care cuprinde toate particulele elementare cunoscute, fără însă să pot citi în el potențialitatea sa de a crea viață, și îmi aduc aminte de Einstein, care spunea că atitudinea corectă este cea de umilință în fața slăbiciunii noastre intelectuale de a înțelege natura și propria noastră ființare.”
Și vin comentariile din care am ales doar două, cele cărora domnul profesor le-a răspuns.
1: Mai bine mâncați un strugure. Amintiți-vă mâinile muncite ale bunicii care poate vi-l oferea și primiți-l tot așa, simplu. Ce are strugurele cu Universul? Îl crește Domnul și noi să mulțumim pentru asta. Cum să prezicem noi ceva, dacă nu suntem Sfinți? numai Sfinții prezic, adică îi luminează Dumnezeu.
Fizicianul răspunde: Strugurele din poză este la tatăl unui prieten din copilărie de care mă leagă multe aminitiri, ca cea în care mi-a dat o palmă să îmi corecteze o atitudine. M-a luat prin surprindere, căci palma nu era de la părinți și am înțeles atunci că eu nu sunt numai copilul părinților mei, dar și al satului în care am copilărit. Viața ne este o călătorie printre jaloanele și bornele altor vieți.
2: Acum ați mai proceda la fel cum a procedat tatăl prietenului?
Fizicianul răpsunde: Asta este provocare? 🙂 Trăim în alte lumi. Bunica mă scula că vreau, că nu vreau, să merg la biserică la 7 dimineață, când era nevoie mă trimitea la munca câmpului, că vreau, că nu vreau, iar de săracu’ tata ce să zic, cea mai frumoasă vreme a lui era la școală, că nu trebuia să meargă la muncă! Așa că nu răspund la provocarea dumneavoastră, trăim acum alte timpuri, eu am trei copii și nu l-am atins pe niciunul pentru că nu existe “rețete” veșnice în educație, fiecare părinte trăiește aceeași dilemă a educației cu mereu același rezultat, că nu iese totul bine. Măcar am pus inimă și intenție bună, dacă copiii țin minte asta, tot e bine.”
Vedeți? Am pornit de la un strugure. Dacă v-a plăcut, urmăriți-l pe Cristian Presură. 🙂
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
