Pimul festival internațional de film de comedie din România

29 October 2019

Bucureștiul are parte de primul festival dedicat în totalitate filmelor de comedie. Timp aproape de o săptămână, în perioada 22-27 noiembrie, Capitala României găzduiește singurul eveniment de acest tip din țara noastră.

Zece filme de comedie internaționale sunt prezentate în premieră în cele mai importante săli de cinema și spații culturale din București: Grand Cinema Digiplex, Holywood Multiplex, Happy Cinema și Arcub.

Selecția festivalului cuprinde 10 filme de comedie provenind din toate colțurile lumii – SUA, Anglia, Israel, Franța, Germania, Italia, Norvegia, Argentina, Singapore, Rusia – multe dintre ele fiind proiectate pentru prima dată în România. Filmele prezentate acoperă marea majoritate a genurilor de comedie printre care se numără: comedie neagră, comedie fantastică, comedie istorică, comedie socială, comedie politică, comedie dramă, comedie thriller, comedie de autor si nu în ultimul rând comedie romantică.

Juriul festivalului format din cunoscuți cineaști și actori de comedie va acorda Premiul pentru cea mai bună comedie a anului 2018.

George Mihăiță, Adrian Titieni, Oana Pellea, Horea Murgu, Mick Davis, Adrian Păduraru, Valeriu Andriuță vor face parte din juriul prezidat de Irina – Margareta Nistor.

De asemenea, organizatorii au pregătit și o secțiune dedicată filmului românesc de comedie care va considera cunoscute producții de comedie romanești lansate în ultimii ani.

O altă noutate pe care o aduce prima ediție a Bucharest Best Comedy Film sunt trei ateliere de film și actorie, gândite pentru actori, scenografi, producători sau tineri studenți pasionți de film și actorie: Atelierul Film Vertical organizat cu suportul Stemo Project, Atelierul Arta Actorului de Comedie organizat cu suportul Let it Go Acting Studio și Atelierul Scenariu de Comedie organizat cu suportul lui Christian Routh. Pentru participanții la cele trei ateliere, juriul va acorda 2 premii: „Premiul pentru cel mai bun scenariu” și „Premiu pentru cel mai Bun Film”.

Biletele se vor putea achiziționa pe www.eventbook.ro. Mai multe detalii despre filme, program și ateliere pe site-ul evenimentului www.bucharestbestcomedyfilm.ro.

Invitații speciali ai festivalului sunt – Radu Mihăileanu, John Rhys-Davies și Horațiu Mălăele care va susține un spectacol în cadrul galei de deschidere.

Prima ediție a Bucharest Best Comedy Film este organizată de către Asociația Culturală “Grigore Vasiliu Birlic”, asociație care sprijină comedia românească în onoarea maestrului Birlic, marele artist de geniu al comediei române.



Citiţi şi

Alege viața! – A Man Called Otto

What’s Love Got to Do with It?

Vocea umană – cum s-a schimbat în aproape 100 de ani povestea femeii părăsite pentru alta mai tânără

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Dabija Enea / 27 November 2020 13:06

    Comunicat
    Bucharest Best Comedy Film Festival 2020 devine primul festival de film desfășurat pe o televiziune – ComedyEst

    Festivalul are loc în perioada 1-10 decembrie pe canalul ComedyEst și poate fi vizionat și pe platforma Digi online.

    A doua ediție a Bucharest Best Comedy Film Festival se va desfășura în decembrie, în condiții excepționale, marcând o premieră în lumea festivalurilor de film. În contextul pandemiei și al restricționării accesului publicului în săli de cinema, Bucharest Best Comedy Film Festival a devenit primul festival de film care va putea fi urmărit pe o televiziune- ComedyEst.

    Festivalul Bucharest Best Comedy Film propune o selecție remarcabilă de filme internaționale de comedie – un tur al lumii din 10 perspective cinematografice diferite.

    Criticul de film Irina Margareta Nistor, președintele juriului, va fi gazda unor emisiuni tv ce preced filmele, împreună cu reprezentatii diplomatici din țările de origine ale filmelor.

    10 filme se află în competiție pentru trofeul Bucharest Best Comedy Film Festival, iar câștigătorul va fi desemnat de un juriu format din personaltăți de marcă: Irina Margareta Nistor, Maia Morgenstern, Manuela Hărăbor, Adrian Păduraru, George Mihăiță, Valeriu Andriuță și Laurean Gherman.

    În cadrul festivalului se desfășoară și un concurs “Videoclipuri haioase/ Funny Videos” dedicat elevilor pasionați de producția video.

    “Când ne așteptam mai putin, într-un an care ne-a înfricoșat și ne-a schimbat pentru totdeauna, pe ultima sută, tot filmele ne aduc un zâmbet dintr-o lungă călătorie în universuri atât de diferite și care ne sunt totuși mai apropape ca niciodată, venite cu o speranță de cea mai buna calitate și atât de necesară! Best comedy, un cine-vaccin cu efect instantaneu!..” Irina Margareta Nistor, președinta juriului Bucharest Best Comedy Film

    “Eu cred foarte tare în continuitate. De aceea m-am gândit că Bucharest Best Comedy Film trebuie să existe și în acest an. Eu nu aș spune că Bucharest Best Comedy Film este primul festival de film transmis pe o televiziune dar mi-aș dori ca el sa nu fie și ultimul. Mulțumesc mult ComedyEst pentru susținere!” Enea Dabija, director fondator festival Bucharest Best Comedy Film

    Bucharest Best Comedy Film Festival este organizat de către Asociația Culturală “Grigore Vasiliu Birlic”.

    ”Asociaţia Culturală Grigore Vasiliu Birlic a luat fiinţă la iniţiativa membrilor familiei şi a unor personalităţi marcante ale vieţii culturale româneşti. Prin acest festival ne continuăm misiunea de sprijinire și promovarea teatrului şi filmului românesc, atât în ţară, cât şi în străinătate, iar comedia are un impact pozitiv în societate. Dorim de asemenea să oferim iubitorilor de comedie o mai bună cunoaştere a acestui fenomen, dar și un omagiu persoanei, spiritului şi operei lui Birlic și generațiilor ulterioare de actori, care nu au avut ocazia să crească cu Birlic şi să cunoască darul pe care el şi generaţia sa de actori l-au oferit scenei româneşti”, a declarat Alexandru Șerban, președinte al Asociaţiei Culturale Grigore Vasiliu Birlic.

    ComedyEst este un canal de televiziune cu acoperire națională care poate fi urmarit și pe platforma Digi online.

    Parteneri: Institutul Italian de Cultura București, Centrul Ceh București, Ambasada Irlandei, Ambasada Olandei, Ambasada Suediei, Teatrul de Comedie , Ministerul Culturii
    Sponsori: Concertissimo Entertainment, Musicomix, Aqua Carpatica, Cosmopolis, dnata, Domeniile Sâburești, Husqvarna, INTERACTIVE, Skoda, Cosmopolis, Global Vision, Electrica Furnizare, Domeniile Greaca, Serban & Musneci Associates, Concelex, Bants Advisory, Serban & Musneci Asociatii.
    Parteneri media principali: AGERPRES, Magic FM ,Digi Online
    “Festivalul are loc în perioada 1-10 decembrie pe canalul ComedyEst și poate fi vizionat și pe platforma Digi oOnline, în aplicația din Google Play Store , App Store , Huawei AppGallery și http://www.DigiOnline

    A doua ediție a Bucharest Best Comedy Film este organizată de către Asociația Culturală “Grigore Vasiliu Birlic”, care sprijină comedia românească în onoarea maestrului Birlic, marele artist de geniu al comediei române.

    Preşedinte al Asociației Culturale “Grigore Vasiliu Birlic” – Alexandru Şerban.

    Director fondator Bucharest Best Comedy Film – Enea Dabija.

    Contact:

    Asociația Culturală “Grigore Vasiliu Birlic”

    Bucharest Best Comedy Film

    +4 0733-910-863|
    office@bucharestbestcomedyfilm.ro

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro