După o noapte de dragoste nimic nu face mai bine decât o cremă fluidă, care intră imediat în piele, lăsând în urmă un miros de Briofite. După o reuşită socială, o cremă de noapte ca lumea are valoarea acelui semn de punctuaţie care face ca un text bun să devină memorabil. Iar dacă s-a întâmplat să te înfioare ochii unui bărbat, neapărat trebuie să-ţi cumperi o cremă de la Clarins. O cremă de noapte. Eu mi-am luat Multi-Régénérante Nuit. Acum bineînţeles nu vorbim despre o chestie pe care ti-o cumperi in fiecare lună. Doar nu există lunar câte un bărbat care să te mişte atât de mult! În plus, niciodată cumpărarea unei creme nu intră pe lista de cheltuieli curente. Lucrurile de genul ăsta ţin de capitolul aventură.
Magazinul Unirea, 2013. Zi de toamnă. Intru la Douglas. Fără treabă, pentru prospecţii. La casă – un bărbat pe care îl ştiu demult şi pe care îl văd accidental o dată la câteva luni. Întotdeauna schimbăm două vorbe şi le uităm imediat. Bărbatul îmi face semn de recunoaştere, eu mă îndrept spre el să zic cele două-trei vorbe convenţionale. Alături e o promoţie la un deodorant de rahat. Îmi dau cu părerea despre el şi fac în grabă un portret al dobitocilor care se dau cu deodorantul ăla. Interlocutorul nu comentează. O secundă mai târziu observ că vânzătoarea îi dă restul şi o pungă cu exact deodorantul de rahat. Ne luăm la revedere. Ies din magazin dar nu mai sunt singură. S-a ales praful de ziua mea de cutreierat. Când umbra lichidă a regretului mi se lasă pe ceafă nu mai poate fi vorba despre plăceri. Un regret e ca un cui intrat în amigdala creierului. Şi de-ar fi doar rana! Însă în jurul ei încep să mişune cele cinzeci de poveşti posibile ancorate de conjuncţia dacă.
M-am întors în magazin dar tipul se topise. În urma lui rămăsese o proiecţie vizibilă doar pentru mine, a unui bărbat trist. Pentru un moment m-am simţit legată de el, lipită biblic în coasta lui. Şi-atunci am dat cu ochii de Clarins. Un raft întreg, chiar lângă uşă. Arăta ca un burete. Nu cutiile cubice, ci cuvântul: Clarins. Mi s-a părut că îmi promitea imunitate. Mă vedeam ştergând tot episodul cu deodorantul, mă vedeam modificată, ştearsă şi redesenată în peisaj. Bineînţeles, nu aveam bani pentru asta. În portmoneul meu erau fix 60 de lei, aşa că m-am cărat. Am mers în ritm alert până aproape de Strada Mântuleasa, care se ştie că e plină de fantome. Cu două sute de metri înainte de Mântuleasa am luat-o înapoi. Am coborât până la magazinul Unirea şi am intrat la Douglas. Am scos cardul cu cei 400 sute de rezervă, banii mei de zile negre, şi mi-am cumpărat o cremă Clarins de noapte.
Câteva nopţi am dormit fără vise. Crema de noapte de la Clarins e subţire şi ridică muşchii dezamăgirii, făcându-i să pară proaspăt ieşiţi de la bazin, după două ore de înot. Între timp au trecut nişte luni bune, dar amintirea lui Clarins continuă să-mi facă bine.
Ieri l-am sunat pe acel bărbat care a fost cauza Clarins-ului. De la primele cuvinte mi-a mărturisit că şi-a schimbat deodorantul. De fapt a fost mai mult. Într-o noapte de noiembrie a intrat în blocul meu şi a lua liftul 5 etaje. Nu voia să mă vadă, ci doar să-mi lase în lift noul lui miros de la noul lui deodorant, devenit perechea cutiei mele de cremă.
Citiţi şi
Este rar ca bărbații să aleagă lângă ei o femeie profundă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
