Sunt uimită să văd câte persoane trec prin situația asta… și eu care refuz să apelez la un psiholog pentru că mă gândesc că îl voi șoca cu ce îi voi spune. Povestea mea este următoarea: am ajuns într-o relație bolnavă care a durat doar trei luni. Înainte de ea am fost într-o relație sănătoasă de opt ani.
Persoana despre care vă povestesc m-a determinat să mă mut în alt oraș (mai locuisem și înainte acolo) și a doua zi după ce m-am mutat, s-a despărțit de mine. Am suferit foarte mult pentru că treceam în paralel prin altă tragedie când l-am cunoscut (moartea unui părinte) și în el părea că am regăsit tot ce aveam nevoie și vedeam relația asta că pe o ușă spre un nou început menit să mă vindece de toate.
Problema a fost că, după încheierea acestei relații, la vreo două luni, am început din nou să ne vedem și am devenit “prieteni” foarte buni. Eu credeam că el urmărește altceva și m-am lăsat prinsă în prietenia asta care durează deja de un an și jumătate. Cu speranța că va fi mai mult, am tot rezistat și am încercat tot ce era posibil, dar nu a fost să fie. Mai mult, din exterior, prietenia asta pare să fie o relație pentru că desfăşurăm toate activitățile unui cuplu și toată lumea ne vede ca pe un cuplu. El nu mai are prieteni, este cât se poate de izolat și ultimul scenariu, care cred că este și cel real, este că el este gay și mă folosește drept paravan atât pentru familie, cât și pentru cei din jur. Se manifestă exact cum e descris în articolul „Şerpi în costume”, iar eu m-am îndepărtat de prieteni și de familie doar că să petrec fiecare moment cu el (evident, doar când vrea și are el chef).
Nu credeam că o să ajung vreodată să trăiesc așa ceva, am de mult ori impresia că mi-a spălat creierul pentru că atunci când vine vorba despre el, îmi pierd raționamentul. Puținii prieteni pe care îi mai am au renunțat să îmi mai spună ceva și, uneori, am impresia că mă și evită. Am ajuns să mă simt stingherită în orice mediu în care nu este și el, m-am izolat ca și el și văd cum asta mă distruge, deși încă sunt tânără (am 25 de ani) și am toată viața înainte. Momentan, sunt într-o fază în care am obosit să mai analizez și să încerc să ies din cercul ăsta vicios pentru că, de fiecare dată, am revenit asupra deciziei, nerezistând insistenţelor sale atunci când vedea că mă îndepărtez.
Dacă există un grup al femeilor care trec prin astfel de abuz emoțional, mi-aș dori să fac parte din el. De multe ori mi-e frică să-l contrazic sau să fac altceva decât ceea ce vrea el, deși eu sunt o persoană cât se poate de fermă și hotărâtă când nu e vorba despre el. Parcă mi-a șters identitatea și nu mai știu cum să mă regăsesc.
Am uitat să menționez, el este un om foarte inteligent și cult și cred că asta m-a fermecat atât de mult la el, pentru că altceva nu mi-a oferit. Mi-a vândut doar iluziile perfecte, iar eu, ca un copil naiv, le-am cumpărat de fiecare dată fără să clipesc. Şi acum mi-e “frică” să nu vadă cumva această postare și să afle părerea mea sinceră despre el şi “prietenia” asta unilaterală. Mai mult, sunt consternată de faptul că eu știu că doar mă folosește și, totuși, îi dau înainte cu alegerea asta care mă distruge de la o zi la alta.
O alta
Citiţi şi
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Menopauza: transformări psihologice, s*xuale și impactul asupra identității feminine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
