O dragă prietenă caută încontinuu o relație serioasă. Și nu reușește să o găsească.
Nu ne întâlnim des, pentru că trăim la distanță una de cealaltă. Însă ne unește o căldură sinceră, ivită practic din nimic… Căci nu ne știm din adolescență, ne-am cunoscut cu nu prea mulți ani în urmă, din pură întâmplare.
Și cum nu există coincidență, iată-ne, două doamne relativ mature, cel puțin în ID, împărtășindu-ne reciproc taine pe care fără doar și poate nu le discutăm cu prietenele apropiate fizic, cele cu care ne putem vedea la orice oră.
Prietena mea, să o numim X, este o femeie împlinită din mai toate punctele de vedere. Inteligentă, studiată, în această ordine, nu viceversa! Există o diferență majoră între inteligența nativă și studiile ulterioare și nicio diplomă cu parafă din lumea asta nu mi-ar putea schimba convingerea.
Ea le posedă pe ambele și chiar mai mult.
Arată super, e îngrijită, job bun. Divorțată (cine nu este în ziua de azi?), mamă devotata a unei fiice talentate, rămasă în termeni civilizați și amabili cu fostul soț și fosta soacră. Fără scandaluri, ură, pică, resentimente. Doi oameni de excepție, care au înțeles că au adus un copil pe lume, au acceptat cu demnitate că nu mai merge căsnicia și au ales drumuri diferite în viață. Continuând să se respecte reciproc. Din respect pentru relația lor trecută și pentru copil.
Îi admir nespus. Pe ea, în special… Pentru că ea îmi este prietenă de suflet.
Oare de ce această fată plină de calități nu-și poate găsi ceea ce își dorește?
Stăm la o cafea și o gustare, la umbra unui maiestuos castan, undeva, la o terasă din inima Bucureștiului. Ciugulim din farfurii, ea e vegană, eu nu, mea culpa. Mai bem, mai fumăm și trăncănim. Îmi arată diverse poze și profiluri de bărbați chipeși, sportivi, masculi în floarea vârstei. Unii fac surfing pe mări exotice, alții fac cu mâna cățărați pe vârfuri de munte. Unii mai sexi ca alții. Râzând, pe bune, ca nu sunt ipocrită, o întreb unde-i găsește și să-mi facă și mie „lipeala” cu așa un Adonis.
Ei îi dispare râsul de pe buze, ochii îi redevin serioși și triști.
A încercat să i cunoască pe toți. Pe unii chiar i-a cunoscut personal și a trăit nopți de dragoste pline de pasiune nebănuită. Dar când venea 8 martie, niciun Adonis nu-i trimitea măcar o floare.
Un mărțișor.
Un SMS.
Un telefon.
Ca să simtă și ea că nopțile de pasiune au avut un sens, un rost.
Sub coroana matusalemică a castanului care văzuse și auzise multe la viața lui, se așternuseră umbrele serii.
Între o salată și un platou cu fructe de mare, i-am împărtășit și eu povestea mea mai puțin spectaculoasă. Povestea mea nu conține Adoniși. Doar o persoană modestă. Un bărbat care nu este nici frumos, nici tânăr și nici avut. Perfect…? Nici atât! Ne certăm pe bandă rulantă și-mi iau adio de la el cam o dată pe săptămână.
Prietena mea, X, e cât de cât la curent cu asta și mă mustră frecvent, că nu asta e ceea ce mi trebuie. Ca ăla nu-i de nasul meu. Că merit mai mult. Nu am contrazis-o. Știu că îmi vrea binele, așa cum i-l vreau și eu ei.
Dar mai știu ca „ăla”, nu prea chipeș, nu prea avut, nu uită nicio zi de 8 martie, nicio aniversare, fie fictivă și puerilă, a zilei în care ne-am cunoscut. Și din puținul de care dispune, îmi trimite flori și cadouri. Chiar fără ocazie specială…
Ne ridicăm de la masă un pic înlăcrimate, după ce am pus pe răboj toate plusurile și, în special, minusurile relațiilor noastre.
O îmbrățișez cu drag și îi spun din suflet că sper să își găsească fericirea.
Surâzând printre lacrimi, îmi zice :
– Da. Dar tu EȘTI IUBITĂ.
Să fii și tu, draga mea prietenă, X!
Guest post by Dafodill
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
