Unii îmi spun “sunteţi nebuni!”, alţii se strâmbă şi îmi aruncă peste umăr un “siiiigur, ce naivă!”, alţii mă felicită şi-mi urează “la mai mulţi”, iar Mihaela m-a îndemnat să scriu despre NOI. Pentru că în peste un deceniu de relaţie se adună nişte intuiţii, right or wrong, nişte erori şi nişte lucruri dobândite, nişte secrete şi ceva trucuri care TREBUIE împărtăşite!
Da, într-o lume în care goana după cât mai mulţi şi cât mai multe e trendy, noi suntem împreună de când eram colegi şi, surpriză, chiar vecini. Aşa încât, celebrul autobuz 104 în care am constatat că locuim atât de aproape unul de altul, ne-a tot dus sau adus de la şcoală, atunci când nu alegeam mersul pe jos. S-au întâmplat multe de-atunci, la început, ieşitul în skatepark cu rolele, nopţi lungi de vorbit la telefon, mii de sms-uri, excursii, petreceri, maşini, zăpadă, soare, iar mai apoi, studii, joburi, o lume întreagă de văzut şi… planuri serioase de viitor.
Au fost şi mici pauze, o lună, o săptămână, dar Dumnezeu, destinul, astrele (suntem amândoi raci afurisiţi), forţele inter şi intra moleculare, ceva ne-a readus întotdeauna împreună. Au fost şi câţiva alţii şi câteva altele, dar fără alt rol decât că ne-au făcut să înţelegem că nu putem fi fericiţi în alte formule sau că, pur şi simplu, nu vrem să fim.
Ca să înţeleg mai bine ideea de doi până la capăt, l-am întrebat şi pe el ce crede că ne-a ţinut atâta timp legaţi. Mi-a dat câteva răspunsuri rapide, fără să mediteze şi să formuleze declaraţii siropoase, aşa că le iau drept 100% sincere, cu puţin umor presărat pentru gust.
El spune că la început a fost faptul că ne puteam întâlni fără prea mari piedici. Eram colegi de bancă şi după ore, ne despărţea doar un bulevard. Apoi au fost întotdeauna, resursele asemănătoare, care ne-au permis să vedem aceleaşi locuri, să gustăm aceleaşi bunătăţi, să facem aceleaşi lucruri. Am avut mereu un grup comun de prieteni, aşa că n-a trebuit niciodată să facem compromisuri şi automat, nici n-au existat tensiuni iscate de seri cu băieţii sau nopţi cu fetele.
Am trecut împreună dintr-un fel de copilărie în adolescenţă, şi din adolescenţă spre maturitate, aşa că la fiecare pas ne-am conturat personalităţile învăţând unul de la celălat şi cunoscându-ne fiecare bucăţică a trupului şi a sufletului. Am ajuns să facem parte din aceleaşi ONG-uri, să practicăm aceleaşi sporturi (deşi la paraşutism am spus pas), să ne placă aceleaşi sau puţin diferite lucruri. I-am acceptat hobbyurile absolut nebune şi am fost întotdeauna gata să ascult detalii tehnice despre difuzoare şi amplificatoare, la fel cum el a acceptat de milioane de ori să pozeze în faţa lentilelor mele de toate formele şi dimensiunile. De un an locuim împreună, departe de toţi, în Birmingham, UK, şi un lucru e clar: nu ne plictisim niciodată unul de celălalt.
Eu aş mai adăuga câteva lucruri care ar putea părea banale, dar pe care mulţi le ignoră treptat cu cât relaţia “îmbătrâneşte”. Şi care, neglijate, îşi arată colţii când ţi-e lumea mai dragă. Aspectul fizic al fiecăruia şi al amândurora e crucial. Trebuie să existe întotdeauna o armonie, un echilibru, pentru că deşi uneori extremele se atrag, privirile ori remarcile răutăcioase ale celor din jur ajung să afecteze în timp şi cel mai solid cuplu. Avem aceeaşi vârstă, suntem amândoi înalţi, destul de atletici, arătăm OK separat şi ucigător împreună (ştiu, sunt modestă). Suntem mereu mândri să fim unul la braţul celuilalt, poate că stârnim invidie, dar nu ne ruşinăm să arătăm asta. La fel de importanţi sunt şi cei 7 ani de acasă, fiindcă n-ai vrea să ieşi în lume cu cineva care nu ştie să folosească tacâmurile ori se poarte neadecvat, ca să nu ne vorbim de obiceiuri şi mai proaste. Presiunea socială este şi va fi întotdeauna un factor decisiv. De comunicare nu mai vorbesc, de sufletul fiecăruia, de înţelegere şi sprijin în lupta contra morilor de vânt pe care amândoi o ducem. Avem mii de vise, mii de idei şi planuri şi la fiecare căutăm aprobarea celuilalt pentru a ne asigura că nu am luat-o razna de tot.
În afară de asta, între noi a existat întotdeauna o competiţie nedeclarată, fiindcă fiecare voia să fie mai bun ca celălat şi să-l impresioneze în fel şi chip. Am escaladat împreună munţi, am condus maşini de Formula 1, am alergat maratoane şi am facut multe alte nebunii, doar pentru a-i arăta celuilalt că se poate şi că “no matter what” ne suntem alături. Nu cred că a fost vreodată un câştigător declarat (el ar spune sigur altceva, deh, bărbaţii!!!) şi din fiecare încercare au crescut încrederea şi respectul atât de sine, dar mai ales pentru celălalt.
Ştiu că familia n-ar trebui să afecteze un cuplu în nici un fel, dar e absolut evident că în momentul în care există anumite tensiuni, acestea nu se vor mai putea limita la remarcile usturătoare de la mesele de Crăciun sau zilele de naştere. În cazul nostru, părinţi, bunici, veri şi verişoare, toţi ne sprijină şi ne văd deja de-ai lor. Da, suntem norocoşi in our big happy family.
Sigur că acum 11 ani, nu ne gândeam că vom ajunge atât de departe. Şi acum Bineînţeles că avem şi noi o serie întreagă de tabieturi şi obiceiuri zilnice, dar nu le vom numi niciodată rutină. Cuvântul ăsta păcătos e de cele mai multe ori o scuză pentru oameni fără imaginaţie, iar noi, cu stilul nostru de viaţă numai aparent nebunesc, pur şi simplu, nu-i dăm nicio şansă. Dar important e altceva, că “Oana şi Andrei” a devenit demult un substantiv compus, un atom atât de greu, care nu mai contează din ce fuziune nucleară a luat naştere.
Ar mai fi tare multe alte lucruri de spus şi amintiri de depănat, şi fiecare poveste e altfel şi are picanteriile ei. Dar îmi dau seama că deja mi-am povestit… jumătate din viaţă. Da, 🙂 pentru că noi, şi eu şi el, avem doar… 22 de ani. Şi continuăm să ne rostuim inteligent viitorul. Ei, cine dintre cei amintiţi la începutul povestirii avea dreptate?
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
