Un om frumos, înalt și drept, cu ochii albaștri precum cerul cel minunat pe unde ea zburase mereu. Omul nu avea pe nimeni, îi murise soția de tânără și apoi, pe rând, și părinții. Pasărea avea grijă de om cu cântecele ei, dimineața îl trezea să plece la muncă cu un tril vesel și îl însoțea zburând în cercuri pe deasupra lui până în stația de autobuz. Apoi seara îl vedea venind de departe și iar îl acompania până acasă. Și el avea grijă de ea, îi lăsa în fiecare zi cinci bobițe și un mic vas cu apa pe pervazul ferestrei… Pentru că lucra la Regia de Apă, de multe ori când mergea pe teren, căuta semințe de orice fel, le aduna într-un sac de pânză și le depozita în cămară, că să aibă și pentru iarnă, când pasărea nu mai găsea așa de ușor hrană.
Când nu găsea nimic pe unde avea deplasări, le cumpăra din piață de la Obor; chiar de la țărani, din acelea nestropite cu substanțe chimice.
Pasărea știa instinctiv că omul ei este doar al ei, pentru că el nu era interesat de cântecul altor păsări. Și avea mereu această grijă să îi pună de mâncare de câte ori o vedea venind în zbor planat sau cântând lângă fereastra lui. I-ar fi recunoscut glasul dintr-un milion de glasuri păsărești, căci o știa de când era doar un pui mic și neștiutor.
Omul păsării stătea des pe bancă în zilele frumoase ca să o audă cântând, știa cu siguranță că ea îi cântă doar lui și trilurile acelea se înălțau până la Dumnezeu și la îngeri. Pe bancă își lua o carte sau un ziar, dar nu citea, doar îi asculta cântecele nemaiauzite. Și ea îi cânta, îi cânta din tot pieptul acela mic de încăpea toată în palma lui.
sursa: favim.com
Într-o zi nefericită, omul a călcat din neatenție într-un cui ruginit înfipt într-o scândură și s-a înțepat în picior prin pantof. Nu a dat mare importanță acestui lucru, a strâns puțin cu degetele înțepătura să curgă sângele de acolo, dar nu s-a dezinfectat și nici la medic nu s-a dus. După trei zile, piciorul lui s-a umflat ciudat de mult și s-a învinețit. A fost internat de urgență în spital și tratat acolo pentru tetanos. Tratamentul, deși agresiv, cu injecții puternice, nu reușea să îi scadă nici inflamația și nici febra. Medici i-au spus că îi vor tăia piciorul cel vânat și umflat de sub genunchi.
-Păi și eu cum voi mai merge apoi?, a întrebat omul întristat.
-Vom face o proteză și vei învăța să mergi cu ea.
Se gândea mult în spital la pasărea lui, cine va avea grijă de ea de acum?
A fost foarte greu pentru omul păsării, dar și pentru ea a fost greu, căci nu îl mai vedea deloc, chiar dacă făcea mereu cercuri largi deasupra casei lui. Au trecut două luni și omul a fost externat, după operația care i-a amputat piciorul. Pană la completa vindecare, i s-a dat o pereche de cârje și umbla așa, pe piciorul sănătos. Uneori îl dureau laba piciorului și glezna care fuseseră tăiate, erau dureri fantomă îi spuseseră medicii, și atunci lua analgezice…
Când omul a ajuns acasă, prima grijă a fost să pună cinci boabe de grâu pe pervaz și un vas cu apă. Pasărea a venit imediat, ca la un semn, parcă îl așteptase în tot acest timp. Și i-a cântat ore întregi și zile întregi, bucuroasă că omul ei era din nou acasă. Acum, la el, venea zilnic o asistentă să îi verifice rana cum se vindecă și să facă exercițiile de recuperare, omul a rugat-o să cumpere grăunțe de la Obor, nestropite, pentru pasărea lui, căci vine iarna.
Până a dat înghețul, omul a primit și o proteză din lemn, ce se prindea cu un ham de restul piciorului. Nu a fost ușor să învețe să o folosească, dar s-a străduit. Toată iarna a țopăit prin casă cu proteza atașată, până când, încetul cu încetul, a învățat să se sprijine bine în ea. Primăvara l-a găsit pe om, vesel la plimbare, cu noul lui picior din lemn. Se pensionase între timp pe caz de boală, dar se străduia să fie încă activ.
Mulți ani a mai trăit omul păsării și multe primăveri s-a bucurat de puișorii ei care cântau așa de frumos, până când învățau zborul și plecau să își facă cuibul lor.
Într-o tristă zi însă, pasărea nu s-a mai întors la fereastra unde era așteptată. Omul ei a fost așa de supărat, că, o săptămână, nu a mâncat mai nimic. Au venit alte păsări să îi cânte și să primească semințe de la el, dar niciuna nu i-a înseninat viața cum o făcuse ea!
Guest post by Maria Gabriela Ionescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mama – în rolul principal al Eroului
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
