Nu are mai mult de 75 de ani. Incredibil de dreaptă, cu privire pătrunzătoare și ușor ironică, dar fără urmă de răutate. Machiată discret și cu un vocabular surprinzător de sprințar. Și cred că asta mi-a atras atenția mai mult decât rochia roșie, lungă, eșarfa multicoloră sau cerceii rotunzi.
Mi-a pus mâna pe braț, oprindu-mă delicat de la reacția pe care o simțea venind și mi-a spus doar atât:
– Dă-l în aia mă-sii!
Suficient cât să uit complet ceea ce în urmă cu câteva momente stătea să explodeze – un incident anonim – și să mă îndrept cu totul către ea.
Suntem în gară, între două trenuri cu destinații opuse, după cum aveam să aflu.
Am invitat-o la o cafea și… am ascultat-o. Nu mi-a povestit viața ei, deși m-ar fi tentat. Poate data viitoare… Acum mi-a spus altceva:
– Nu fi atât de generoasă cu timpul și nervii tăi. Nu le dedica oamenilor străini și vizibil rău intenționați nicio clipă de atenție, căci altfel, te vor hali cu energia lor negativă și-ți vor periclita liniștea. Și pentru ce? Chiar în cazul unei nedreptăți, dacă este una minoră, lasă-i în Doamne iartă-mă și vezi-ți de drum, că e mai important. Nu te lăsa păcălită de obstacole. Ele se ascund în mizerii din astea, inerente. Nu le sări, ocolește-le. Iar dacă te întrebi ce rost au oamenii cu care intri accidental în contact (ca acum), lucrurile sunt simple – au rolul pe care tu vrei să li-l acorzi. Cu cât este unul mai mic, cu atât protagonismul îți revine aproape neatins ție. Căci…
În viața ta, cam trebuie, fetiță, să joci rolul principal, nu crezi?
Nu te lăsa împinsă de la spate de impuls – asta ar fi bine s-o facă doar bărbatul care te iubește – nu te lăsa condusă de tentație, nu da urmare furiei, decât dacă este întemeiată. Și atunci, fute-i cu eleganță, șiret, cu ironie – că ustură cel mai mult – și, mai ales, cu puține, dar bine alese cuvinte. Și că veni vorba de cuvinte, când sunt prea multe, ruinează puterea de seducție a femeii și ucid libidoul bărbatului. Valabil însă și invers… Nu te mira că vorbesc așa, autocenzura are și ea nevoie de supape, iar la mine, vocabularul colorat este una dintre ele. Și nu numai vocabularul trebuie să fie colorat, ci și hainele și, în ultimă instanță, sufletul. Fetiță, nu am fost vreo madonă, dar
Mi-am făcut alegerile cu grijă, cu simțire și cu chiloții pe mine.
Bărbații au venit și au plecat, la fel și copiii, dar uite – și în timp ce spune asta, ciocăne delicat în partea stângă a pieptului cu degetul fin ridat, împodobit cu un inel mare și cu o unghie suspect de roșie – ce-i aici rămâne cu tine până la sfârșit. Nu o umili! Căci
Când nu te poate avea, un bărbat ți-ar da și luna de pe cer, dar dacă ești dispusă s-o accepți, atunci riști să devii o oarecare…
Nu te mai chinui să-i schimbi pe cei din jur. Nu numai că nu vei reuși, dar nici nu trebuie să reușești. Lumea din jurul tău se transformă doar odată cu tine. Și nu-ți spun mai mult, căci știi ce ai de făcut. Nici nu te obosi să le faci pe plac. Fă-ți ție pe plac și starea ta de mulțumire va cerne oamenii ce-ți sunt aproape. Vor rămâne doar cei pentru care fericirea ta e bucurie, iar cei pentru care fericirea ta e motiv de profund disconfort psihic se vor îndepărta singuri; ducă-se și nu plânge în urma lor, căci ți-au făcut un mare serviciu. Ai grijă de dorințele tale. Nici nu bănuiești ce tare dor cele abandonate, mai ales când nu mai ai timp și putere să le împlinești. Există un „timp al lor”, după cum bine știi, însă, în realitate, este timpul tău. Tu trebuie să ți-l împarți în așa fel încât să-ți ajungă mereu pentru lucrurile care contează pentru tine. De aceea îți spuneam la început
Să nu fii atât de generoasă cu timpul tău când vine vorba de nimicuri.
Admiră în loc să invidiezi. Invidia te trage în jos, admirația te împinge în sus. Invidia îți roade sufletul, admirația ți-l îngrijește!
Ai grijă de sufletul tău! Plângi, dacă simți nevoia, suferă și urlă de durere, dar după ce te-ai săturat să-ți plângi de milă, nu uita să te ridici în picioare și să continui. Nu în genunchi, nu târâș. A continua oricum înseamnă doar să supraviețuiești, nu să trăiești. Poate fi și aceea o victorie, însă una pipernicită și bolnavă. Și nu cred că asta vrei pentru viața ta, să fie marcată de victorii găunoase. Și asta pentru că, la un moment dat se pot întoarce împotriva ta.
Nu mai păstra nimic pentru „ocazii speciale”. Azi, acum este o ocazie specială!
În ceea ce-i privește pe bărbați, cum spuneam, vin și pleacă. Fă în așa fel ca timpul pe care îl petreceți între aceste două momente să fie unul de care să-ți amintești întotdeauna cu emoție, pentru că numai atât rămâne la sfârșit.
Găsește bărbatul pentru care reprezinți o alegere, nu o întâmplare!
Îmbrățișează-ți oamenii dragi și propriile defecte. Nu privi cu silă în oglindă! De acum, ce vei vedea la suprafață se va îndepărta tot mai mult de idealurile societății, însă asta nu este o tragedie, tragedia începe atunci când dincolo de aspect nu reușești să te vezi așa cum ești. Nu reușești să te vezi și să trăiești împăcată cu cine ești. Cu cea care ai devenit și cu cea care ai fost în fiecare secundă a vieții tale.
Luptă cu tentația mediocrității sau a împăunării cu propria ratare!
Sunt, ce-i drept, foarte atractive… dar tu dă-le una undeva! Iar atunci când vei ajunge ca mine, să poți și tu purta o rochie lungă roșie în care să nu te simți penibilă, ci superbă. Sau orice altceva ai chef să porți, în ciuda… ei, bine, fetiță, în ciuda tuturor limitelor, a părerilor dezaprobatoare sau a regulilor absurde.
Tu fii cine vrei să fii, indiferent de vârstă, de situație sau de oamenii pe care îi ai în jur.
Vrei să fii în pace cu tine însăți? Renunță la rahaturile ce-ți sufocă sufletul! Și încă ceva… Aparent, nu credem în miracole, dar tot așteptăm/căutăm unul… și zău că este atât de greșit! Nu avem de ce aștepta sau căuta nimic, trebuie – pur și simplu – să creăm unul! Sau sau mai multe!
A tăcut liniștită. Mi-ar fi plăcut să o pot asculta mai mult, rareori ai ocazia să întâlnești oameni nepervertiți, oameni pentru care acumularea anilor nu s-a dovedit o povară tot mai greu de dus, ci o binecuvântare tot mai greu de ascuns. Dar deja se anunțaseră trenurile noastre, așa că ne-am despărțit cu o îmbrățișare lungă și cu promisiunea revederii.
Abia după ce n-am mai văzut-o pe peron, după ce silueta ei greu de confundat s-a pierdut în mulțime, mi-am dat seama că nu am întrebat-o cum o cheamă. Însă nota cu numărul ei de telefon, scris chiar de ea, cu litere generoase și rotunde, era dovada că nu am visat-o și că este cât se poate de reală, având în vedere că am avut strania senzație că stau de vorbă cu mine însămi, cea care aș putea fi peste câteva zeci de ani.
A pornit trenul și eu tot cu gândul la ea. La această femeie absolut spectaculoasă, la curajul și la nonșalanța cu care mi-a vorbit, mie, până la urmă, o străină. Apariția ei mi-a făcut, efectiv, bine – așa cum face o mână dragă și rece pe o frunte prea încinsă – și mi-a confirmat că o femeie poate fi stăpâna vieții ei, cu condiția sine qua va non să și vrea asta.
fragment din „Confesiunile unei fete rele”, volumul 3
Guest post by Anays M.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
