Stai liniștită draga mea, nu o să îl păstrez pentru mine. E al tău deja. Mie mi-a trecut vremea în care puteam să îi câștig atenția, și cumva, nu știu cum, tu ai reușit să faci asta înaintea mea.
Nu credeam că îți voi scrie tocmai ție. Cea care mi-a luat tot ce iubesc. Dar uite că o fac. Să știi că mi-a luat ceva timp până mi-am dat seama că ceea ce El simte pentru tine, nu a simțit niciodată pentru mine. Și știi când mi-am dat seama? Atunci când bolnavă cum erai, stătea și îți veghea somnul, stătea cu tine în spital, atunci când se putea întâlni foarte ușor cu mine în timp ce tu erai în agonie. Dar nu a făcut-o. Nu a făcut-o pentru că te iubește.
Vezi tu, știu că e un bărbat dificil, știu că sunt momente când îți vine să îl strângi de gât și totuși nu o faci, pentru că face el ceva și îți aduce zâmbetul pe buze. Nu te condamn, cine nu s-ar fi îndrăgostit de un bărbat ca el? E tot ce îți poți dori. E atât de atent, dulce, protector, tandru și face lucruri care te iau prin surprindere ori de câte ori are ocazia.
Să nu fii supărată pe mine, nici eu nu am fost supărată pe tine atunci că mi l-ai smuls din brațe când îmi era lumea mai dragă. Îl cunosc de o viață, și simt că tot de o viață îl iubesc. Ne-am apropiat când amândoi ne simțeam singuri, poate din joacă, poate că așa trebuia să fie, poate că așa a vrut Dumnezeu să îmi arate ce înseamnă să iubești, ideea e că ne-am iubit cu mult înainte de a te cunoaște pe tine. Ne-am iubit știind că nu vom avea un viitor, dar aveam un prezent pe care l-am savurat cum am știut noi mai bine. Și totuși ai apărut tu. Și atunci el a devenit rece, distant, cu mintea la tine și cu sufletul legat de al tău. Să știi, draga mea, că am suferit, am plâns mult cu gândul că brațele ce odată mă cuprindeau cu căldură, cuprind acum pe altcineva, pe cineva care până nu demult era un străin pentru el.
Doar eu știu cum m-am ridicat de jos. Cum am putut ca după trei ani în care zi de zi m-am dedicat acestui bărbat, să merg mai departe singură, plină de regrete și întrebări fără răspuns. Dar am mers, mi-am strâns bucățelele de inimă și demnitatea și am încetat să îl mai caut. După un timp a revenit la mine, iar dorul, obișnuința și dragostea pe care le purtam pentru el au revenit din străfundul inimii și l-au strâns în brațe, și, mai tare ca niciodată, am simțit cum îl iubesc. Și el mă iubea, mi-a spus-o atunci. Tu nu știi asta. Tu nu mă cunoști, nu știi cine sunt și ce am însemnat pentru el, așa că te rog să nu mă judeci. L-am iertat pentru că îl iubesc şi am văzut ce înseamnă viața fără el. Am văzut și nu mi-a plăcut, așa că am acceptat să fiu eu a doua, am acceptat să îl văd pe ascuns, să mă bucur de el fără ca nimeni să știe pentru că așa îmi alimentez inima cu iubirea lui, cea după care tânjește.
Citiţi şi Am considerat că o amantă iubeşte mai mult decât o soţie
Îl iubesc. De asta stau cu el pe ascuns. De asta ne ferim de ochii lumii, de ochii tăi. Pentru că nu pot renunța la omul care înseamnă totul pentru mine, pentru că asta ar însemna să mă autodistrug. Așa că draga mea, ai grijă de el, pentru că și eu am și vreau ca lui să îi fie bine.
Poate că m-ai judeca pentru ceea ce fac, dar crede-mă că nu îmi este ușor deloc. Nu mi-e ușor să vă văd împreună și să zâmbesc, chiar dacă eu mor pe dinăuntru. Nu mi-e ușor să îți văd zâmbetul de îndrăgostită, când știu că odată și eu îl aveam tot pentru el.
Îl iubesc așa cum îl iubești și tu, și crede-mă că tocmai pentru că îl iubesc îl las să fie fericit cu tine și nu îi cer nimic. Vezi? Asta înseamnă dragostea adevărată. Să pui fericirea celuilalt mai presus de a ta. Aşa că ai grijă de el și de inima lui, e foarte fragilă.
Eu îl voi iubi mereu, și el pe mine, în felul lui. Dar să nu fii geloasă, nu se compară cu iubirea pe care ți-o poartă ție, oricât m-ar durea asta.
Cu drag,
amanta lui
Guest post by Andreea Ioana
Și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Orice i s-a întâmplat altuia ni se poate întâmpla și nouă
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.