Nu cred în bărbații însurați

21 October 2014

RotarAm cîteva prietene singure, divorţate şi mişto. O bucată babană din viaţă, eu însămi am făcut parte din această categorie. După ce treci de 30 de ani, şansele să găseşti bărbaţi superbi, inteligenţi, manieraţi, rezolvaţi psihic, gladiatori în pat şi liberi sunt zero. Zero. Toţi bărbaţii mişto sunt luaţi. Ăia care rămîn, de cele mai multe ori, au o problemă. Ori încă locuiesc cu mama, ori i-a lăsat de curînd nevasta/iubita şi suferă aprig şi cu muci după ea, ori sunt nişte pierde vară cu care mai bine nu te încurci. Şi mai sunt tipii foarte puţin însuraţi, ale căror neveste sunt nişte scorpii, cu care nu se mai culcă din paleoliticul superior, care trăiesc coşmaruri în loc de vieţi, să îţi vină să le plîngi de milă şi să-i strîngi la pieptul tău generos (şi gol, de preferinţă pentru ei).

Toate prietenele mele singure, divorţate şi mişto atrag stoluri de bărbaţi enervant de puţin însuraţi şi fooooarte nefericiţi în căznicie. Care nu au de gînd să divorţeze, dar au de gînd să mai iubească cel puţin o dată, mai ales că trec prin cumplita criză de patruzeci, care se ştie că este o boală necruţătoare, care a făcut nenumărate victime. Printre femei. Eu însămi am fost o astfel de victimă, nu mă dau neatinsă de molimă.

Aceşti domni deosebit de puţin căsătoriţi nu îşi doresc atît să se îndrăgostească ei, ci mai degrabă să se îndrăgostească cineva de ei. De preferinţă o femeie frumoasă, inteligentă şi sensibilă, care să le umfle egoul ca pe un balon cu aer cald. Imediat după, însă, îi apucă regretele, află soţia, (nu neapărat în ordinea asta), ea bate de două ori din picior şi ei se întorc spăşiţi la apartamentul conjugal, dar nu oricum, ci cu mulţumirea că au mai trăit o dată. În vreme ce „iubita” rămîne în ger, întrebîndu-se unde a greşit atunci cînd i-a crezut jurămintele fierbinţi şi lamentările că nevastă-sa e monstrul din Loch Ness iar viaţa lui o capcană ca-n Cubul. Şi de ce toată lumea o priveşte ca pe o curvă care a vrut să strice căminul liniştit, patriarhal, al domnului, cînd ea nu a făcut decît să iubească un tip sincer şi deprimat, cu care soţia nu s-a mai culcat de cînd era el mic. Şi, nu în ultimul rînd, de ce soţia e însărcinată în luna a cincea.

ciorapi cu dungă

Eu nu cred în bărbaţi însuraţi, cu copii, nefericiţi şi sinceri, care te iubesc nespus dar nu îşi pot părăsi nevasta. Dacă sunt sinceri, să se ducă la scara lor de bloc, să îşi rezolve situaţia şi să te caute după şi dacă vor fi liberi. Iar dacă familia este atît de importantă pentru ei, să rămînă în braţele soţiei sau să plătească escorte, ca să folosesc un eufemism, care să îi mintă cît sunt de mişto. Sau să meargă să alerge la semimaratoane, maratoane şi Iron Man, să facă ceva cu toată energia aia neconsumată. Ah, stai, asta fac deja!

Citiți și răspunsul unui bărbat “Bună, Petronela!”

Și încă unul: Nu cred în femeile superbe și singure

Pe Petronela o găsiți cu totul aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare

N-am primit niciodată flori de la un băiat…

Femeia care devora bărbații

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. C / 5 March 2017 22:54

    Si totusi. Eu am avut taria de a merge pana la capat. O exceptie, intr-un ocean previzibil si meschin.

    Reply
  2. PunctRO / 19 January 2017 23:41

    Sunt insurat cu 2 copii.
    Inteleg punctul tau de vedere.
    Dar al lui care este?
    Eu as spune ca pentru cei 2 copii nu prea imi vine sa ma despart. Ii iubesc foarte mult, ma joc cu ei??? si suntem foarte apropiati. 7 ani fata si 1an si 8 luni baiatul. As vrea sa le modelez drumul in viata si sa ii ajut cat pot.
    Insa as fi indeajuns de barbat sa nu fiu gelos si sa ma asigur ca daca oricum nu mai fac sex cu sotia, sa fim totusi cumva foarte buni prieteni apartament. Si sa avem serile noastre separate (mascate evident in poker, vizite prieteni, etc). Si sa fim foarte discreti pe deasupra in aceasta privinta.
    Si daca tu esti aceea pe care o simt eu ca ar vrea sa te vezi cu mine din placere, si nu din alte cauze (nu are cine sa te asculte, nu te vezi cu prietene maritate prea des, etc) am sa te caut sa stam de vorba.
    Sa nu crezi ca oferta de doamne 30-45 ani e foarte generoasa. Aici te inseli.
    Si mi-as dori o relatie in care sa stam separat (genul din tinerete) sa ne iubim sincer.
    Tu o ai bucata ta de viata pe care oricum o ai si acum (sala, prietene, tabieturi, etc)
    Eu o sa am bucata mea se viata (copii si coleg apartament, gradinta, pampersi, etc)
    Ce zici?

    Reply
  3. nenea de la poarta / 23 October 2016 14:46

    si daca e si invers se lamenteaza ele putin maritate ca al lor nu a pus mana pe ele de ani si ani……etc…pozeaza pe facebook, fiind maritate diar poze cu ele daca le abordezi ca de ce le abordezi dar apoi cedeaza etc

    sunt multe exemple

    Reply
  4. coco jamboo / 18 October 2016 18:43

    Am si eu o intrebare.
    Si cand un barbat este putin parasite de sotie/iubita sau ce o fi avand anterior si cu mucii la nas … draga de femeie care ar trebui sa-l consoleze, cumva este singura si cu problem la mansard pt ca o fi lasat vreun barbat dasta deosebit sau e singura si ea, parasite de sot/iubit …si cu mucii la nas si asteapta consolarea?
    Ea de ce mama naibii este singura, INCA? Oare nu pt ca si ea are ceva la capsor? Sau.. barbatii singuri inca la 30 si peste nu sunt de incredere dar ea saraca o fi… Hai ca o dam in balarii. Vesnica poveste misogina deja, cu suferinta femeilor. La fel se vede si din postura barbatilor si inca mai dihai.

    Reply
    • Elena / 28 January 2017 5:02

      Femeile trecute de 30 de ani, daca sunt singure, de obicei sunt carieriste, adica muncesc de nu mai pot si merg pe ideea ca au timp sa faca un copil pana la 40 de ani, cand expira. Ori s-au casatorit mai devreme si au divortat. Ori au stat cu parintii pana la 27 de ani si inca nu si-au dat seama care e scopul lor in viata.

      Reply
  5. R / 18 October 2016 15:26

    Interesant și sincer articolul tau

    Dar…
    Fie ca nu mai crezi tu sau incă o mai faci tot singura si divortata ramai. Ba mai mult, si tu si fost candva o scorpie de ai divortat si barbatul tau (sau chiar tu) a avut curajul sa spuna “Gata!”.

    Orice cal de curse ajunge gloabă.

    Reply
  6. Veronixa / 18 October 2016 1:50

    Dar ce este când ți accepți situatia: Aka te iubești cu omul ala ,discutați, cadeti de acord si o dati in tavaleala….. este foarte incantat si se mulează perfect și api auzi: Nu pot trai fără tine, părăsesc tot doar ca tu sa fii cu mine!!!
    Pai nu asa ne a fost vorba, monșer!.
    Ne placem, ne tăvălim și atat!!
    Tu, înapoi la nevasta eu cu ale mele!!
    Nu… tu și atât!!!! Restul nu conteaza!

    Reply
  7. Un Divorțat Mişto / 16 October 2016 23:20

    “Toţi bărbaţii mişto sunt luaţi. Bărbaţii ne-luaţi sunt toti nasoi.”
    Bună bază de plecare pt un articol care nu spune nimic despre nimeni în afară de autoare.

    Reply
  8. Costin Neagu / 2 October 2016 20:54

    Bună,

    Apreciez cum te exprimi, îmi place.
    Nu am fost niciodată însurat, cred că poate dezavantaja la un moment dat.
    Nu țin partea nimănui, doar ca a generaliza… este comun, adică modest, dar exprimarea este corectă gramatical și are fluență.

    Chiar nu știu ce experiențe ai văzut sau trăit, însa pot afirma cu convingere că nu ai cunoscut toți bărbații puțin însurați; titlul articolului este ‘… în bărbații însurați’, iar referire în text se face la cei ‘puțin’.

    A nu se înțelege sau subînțelege ceva sau orice altceva, este doar o părere personală, neutră și fără vreo urmă de critică, preia-o ca pe o constatare.

    Toate cele bune!
    C

    Reply
  9. Augustin / 12 September 2016 11:13

    Adevarul ca iubit ca si Mihai nu o sa mai ai niciodată ,propria experiența ajuta întodeauna ,dar cine stie poate iese mai repede de la rece!

    Reply
  10. cineva / 18 August 2016 13:44

    Sunt cateva tipuri de femei,care sunt atat de prostute si cred in juramintele barbatilor insurati,ca duc o viata,vai de ei,(si da,unii chiar duc o viata vai si amar cu nevestele),dar tot nu vor divort, unele care cred ca,daca se ofera ptr sex,acei barbati vor lasa casnicia pentru sex,oricat de bun ar fi el,barbatii nu vor numai sex,clar nici in acest caz nu isi vor parasi nevasta,doar pentru sex..mai sunt,cele care au “principii” si nu vor sa se vada cu barbati insurati,decat dupa ce devin liberi,ele nu accepta intalniri,spun clar ca ele au principii si ii accepta doar dupa ce divorteaza,pun presiune zilnic pe ei,”daca vrei sa ne vedem,divorteaza intai”,asta dupa ce tot ele trimit mesaje din cand in cand cu:”ce mai faci?”,la 2 noaptea,sau cand au ele chef,mesaje care risca sa fie vazute de sotii si atunci ele nu au facut nimic,.ele doar l-au dorit liber intai,ca ei au zis ca vor sa divorteze,ca nevasta nu-i mai satisface si ele au crezut, e drept,ca si ei au dorit-o,ca e frumpasa,sensibila..pai ei spun orice,numai ca sa pice fraierele o data,de doua ori si apoi isi vad de casnicie,dar ele au “principii”,ii cauta din cand in cand,ca sa le arate ca ele sunt acolo,ii asteapta,momite fiind si de minciunile lor ca totul s-a terminat intre el si nevasta..la unii afla nevasta,se caiesc si se impaca,spunandu-le ca ei oricum nu mai aveau sanse impreuna,ele,sotiile insa ii iarta de data asta,considerand acest lucru o scapare, o ratacire,sansele sa se repete insa sunt foarte mari,altii divorteaza,fiecare suporta consecintele..mai sunt si fraieri, plini de bani,care se indragostesc iremediabil la 45 de ani de o tinerica perfecta,care ii vrea pana obtine statutul de sotie,il face sa divorteze pe prost,cu scandal,ala uita ca nevasta i-a facut 2 -3copii,s-a sacrificat pentru el,(greseala ei sa devina dependenta de el),sa poata divorta apoi rapid si sa-si refaca viata cu unul de varsta lor,avand bani de la domnul de 45 de ani,dupa divort..mai sunt si cei care,la criza fiind,se indragostesc si raman cu amantele,ca na,ei arata inca bine,au un statut,ele tinere,frumusele,se indragosestc repede de ei,intuiesc ce barbati buni au in fata si il rapesc si il tin ptr ele,vezi cazul lidia buble si razvan..e singurul caz care imi vine in minte..E greu cu relatiile,e greu ca intr-o lume in care barbatii si femeile fidele sunt considerati prosti,sa nu cazi prada tentatiei,important e sa poti analiza la rece,daca se merita si daca consideri ca da,go for it..fiecare cu sine..fetele insa,sunt luate de val,de promisiunile lor,de minciunile lor si apoi stau si sufera.nu zice nimeni ca sunt curve,ca barbatii insurati le-au provocat,ei fiind curvele in cazul de fata..

    Reply
  11. gushpi / 10 August 2016 15:05

    scuze… sa-nteleg ca e vorba despre apologia proastei? (este bine stiut de milenii ca prost e cel care da, nu cel care cere!)

    Like 1
    Dislike 1
    Reply
  12. Corina / 9 August 2016 19:25

    Fain de tot!!! Bravo Petronela!

    Reply
  13. Timar Caius / 9 August 2016 16:33

    Foarte tare !!! si realist… nu pot spune ca nu si amuzant
    Adevarul pe fata ce sa ne mai ascundem

    Reply
  14. Bogdan / 9 August 2016 13:10

    Pai ce sa zic, s-au intilnit doi deosebiti:domnul putin insurat si putin jigodie cu iubita putin prostuta care pune botul la juramintele si lamentarile lui, desi ii cunoaste situatia. As zice ca fiecare si-a facut-o cu mina lui dar cu consecinte diferite.

    Reply
  15. Cristian N / 7 August 2016 11:34

    …si totusi.Petronela..e ca si cum ai avea de ales intre o super masina dar la mana a 2-a si un Logan nou ….as merge intotdeauna pe prima varianata …(asta este primul exemplu care mi-a venit in minte , inginer fiind ..si insurat ….si regasit prin textul tau !!!)

    Reply
    • Ileana / 9 August 2016 12:34

      Eronat! Nu e totuna SA FACI POSTA supermasina sau sa POSEZI una. Reciteste textul si treci la scara ta de bloc!

      Reply

My two pennies for Elena Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro