Încă o noapte nedormită…
Se ridică uşor de la calculator şi se strecoară în pat. Soţul se întoarce pe partea cealaltă. Nu a simţit-o… Peste nici o jumătate de oră trebuie să sune ceasul. Însă nu-i e somn… Încă o discuţie sterilă. În seara asta, „rătăcitorul”, cu un profil desăvârşit, de actor… Toată noaptea i-a spus cuvinte dulci, i-a împletit şoapte pe care ea le citea cu sete şi şi-l imagina cum i le strecoară la ureche, într-o încleştare după care sufletul şi trupului ei tânjesc cu durere.
Desigur că sunt numai „prieteni”, desigur că nu i-a spus că este oarecum măritată, de vreo 10 ani bătuţi pe muchie şi desigur că poza ei de la profilul secret de Facebook, de pe care se întreţine cu el, este a ei, atât doar că e făcută cu vreo 2-3 ani dinainte de a-şi pune pirostriile. Cu alte cuvinte, el chiar discută cu o femeie singură, că aşa era ea atunci. Acum, nici ea nu e proastă să nu îşi imagineze că poate şi poza lui o avea ceva vechime sau poate chiar nici n-o fi a lui, dar cuvintele sunt de acum… Şi ce cuvinte, ce profunzimi, ce întorsături ale frazei, câtă emoţie şi sensibilitate…
Şi în seara asta i-a propus să fugă. E pregătită să vadă adevărul în faţă? Să fie gata să-l accepte întreg? Suspină la ideea unei posibile libertăţi, a unei posibile pasiuni aprinse. Lângă ea, soţul oftează uşor în somn şi se întoarce liniştit pe partea cealaltă. Ea îl priveşte lung… amar. În fond, la ce bun să trăiască alături de… cine? De la muncă, la somn, de la somn, la muncă. Trece pe lângă ea ca pe lângă o mobilă. Nu ies împreună, nu au prieteni comuni, de cumpărat, nu-i cumpără niciodată nimic. Ea se descurcă şi singură, nimic de zis, poate că un bărbat nici nu s-ar pricepe până la urmă să-i cumpere rochii sau conduri delicaţi, asortaţi cu poşeta şi cerceii. Flori? Păi mai ştie de când nu i-a adus? Concediile? La socri, la ţară.
Mai sunt 10 minute. Şi în fond şi la urma urmei, cât s-o mai ducă aşa? Cu „ratăcitorul” vorbeşte de câteva luni, iar la adăpostul nopţii şi al monitorului, câte poveşti nu se scriu… iubirea adevărată nu ţine cont de nimic. Poate că ăsta îi e destinul. Să fie, în sfârşit, fericită. Până la urmă, de ce are nevoie o femeie să fie fericită, în afară de trupul şi sufletul iubitului ei? Trusa de machiaj, cremele, rochiile, pantofii – dar nu toţi, doar cei în care se simte cu adevărat femeie, doar cei care o ajută să plutească deasupa lucrurilor… da, îi va lua doar pe cei de La Scarpa. În fond, dacă e să începi o viaţă nouă, o începi cum se cuvine. De-abia aşteaptă să îi dea vestea bună! Azi s-a decis, în sfârşit… o să lase totul pentru el şi o să-i mărturisească soţului durerea, şi chinul, şi frământarea, şi misterul nopţilor albe…
Cât o fi ceasul? Fără două minute, asta e…
Întinde mâna şi stinge alarma înainte de a-şi risipi sunetul strident în cameră. Geana dimineţii începe să se deschidă roşiatică. Se ridică din pat fără zgomot, privindu-şi soţul adormit. Şi totuşi… mai bine mâine…
Merse în bucătărie să pună de cafea.
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
