Când eram mică, am fost învățată că există cuvinte „urâte”. Vorbe care nu trebuie repetate, deși păreau să le amuze copios pe mătușile simandicoase care mimau șocul și indignarea printre hohote abia stăpânite. Nu e de mirare că am rămas cu o toleranță afectuoasă față de obscenități. Altfel de tabu-uri lingvistice mă intrigă, însă, mult mai tare.
Cică există cuvinte periculoase, nedrepte, retrograde, sau subversive. Și există oameni care luptă împotriva lor. Nu, nu avem de-a face cu o invenție recentă a „corectitudinii politice”. Să ne amintim că, supărat pe originea nesănătoasă a apelativului „domn/doamnă”, Ceaușescu a ordonat înlocuirea lui cu mai proletarul „tovarăș/tovarășă”. N-a reușit, desigur, decât să adâncească prăpastia dintre lemnosul limbaj oficial și vorbirea firească, împinsă într-o zonă de semiclandestinitate. Experimentul de atunci ar trebui să le dea de gândit tuturor celor care mai visează să manipuleze ideologic vocabularul. Oricât de nobile le-ar fi intențiile, rezultatele sunt, în cel mai fericit caz, ridicole.
Am citit de curând un apel pentru feminizarea forțată a cuvintelor care desemnează profesii și funcții pentru care limba acceptă deocamdată doar genul masculin. Să spunem și „medică”, „chirurgă”, „istoriană”, „piloată” (că „pilotă” există deja, dar e un fel de plapumă), „ministră”… O abordare mult mai radicală față de compromisul acceptat deja prin introducerea unor formulări neutralizate generic, de tip „oameni de stat”.
Este, într-adevăr, interesant de observat că limba nu evoluează în același ritm cu societatea. În straturile lexicale supraviețuiesc inerții patriarhale și urme ale unor prejudecăți anacronice. Ele nu pot fi însă stârpite nici prin decret guvernamental, nici prin vreo recomandare a Academiei. Dimpotrivă, orice încercare de a impune schimbări bruște, de a altera artificial limbajul viu, este sortită eșecului. Au pățit-o și puriștii Școlii Ardelene, care se luptau cu neologismele propunând înlocuirea „cravatei” cu „gâtlegoul”, și a „batistei’ cu „nassufletele”. Găselnițele lor au provocat hazul contemporanilor. Astăzi nu mai sunt de găsit nici măcar în dicționare.
Chiar dacă reușesc să se strecoare în vorbirea curentă, cuvintele „inginerite” ideologic capătă deobicei sensuri îndepărtate (sau chiar contrare) scopurilor pentru care au fost promovate. Sună fals sau de-a dreptul batjocoritor. „Filosoafă” există, dar are un pregnant parfum ironic (pe care DEX-ul se face că nu îl observă).
Mult mai delicat de gestionat sunt, însă, alte genuri de prejudecăți conservate în limbă. Despre „țigani” și „romi” vorbim, însă, altă dată.
Citiţi şi
Limba română e pe cale de dispariție
Matei al tău i-a dat GHOST Anei. Tu știai?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
