Sunt la Varșovia, în aeroport. Aeroportul poartă numele lui Chopin și chiar are o muzică a sa, nu neapărat o fantezie întreruptă, nu neapărat o nocturnă, deloc un marș funebru.
Din toate aeroporturile lumii cumpăr revista Time. E un fel de punte cu lumea, o dovadă (la purtător) că încă mă intersează cele ce sunt pe pământ. De obicei, pe coperta Time se află mari personalități, și nu toate frecventabile. În ultimii ani, tot mai des apare Putin.
De data aceasta, Time a deschis cu miracolul de la Dunkirk. Imediat după însă vine un subiect care mi-a ridicat o sprânceană: în America mor mall-urile, nu mai e cale de întors. Agonizează de la începutul mileniului, iar în ultimii ani s-au înjumătățit. E o chestiune de timp până aceste agore moderne se vor sfârși. Ca întotdeauna, vor supraviețui doar cei bogați. Mall-urile care comercializează produse de lux, ele, da, merg înainte.
Cum s-a ajuns aici nu e greu de imaginat: explozia vânzărilor pe internet și schimbarea obiceiurilor noilor generații, care nu mai au nevoie de astfel de spații de socializare, asociindu-le iremediabil trecutului. Mor mall-urile! Ce banalitate – și uite că la asta nu mă gândisem.
Trăiesc la București, și uitasem ce înseamnă asta în termenii unei înapoieri istorice. În România, mall-ul e în America anilor `80. Ne aflăm în plină epocă de aur a unei forme de viață care, peste Ocean, se stinge. Și noi tot acolo mergem, chiar dacă – orbiți de acest paradis provizoriu – nu vedem.
Am scris cândva în contra mall-urilor un vehement articol de presă scrisă. Era 2005 sau 2006 sau 2007, pe atunci, oricum a trecut măcar un deceniu.
Înclinat să văd mai degrabă ridicolul, nu salutam intrarea noastră în contemporaneitate cu civilizația occidentală. Eram în contra acestor cochilii din care timpul fusese abolit – nu sunt ceasuri în mall, și nici cerul nu se vede, nu știi când se încheie un anotimp și când începe următorul.
Apoi, anii m-au îmblânzit și pe mine. Nu am devenit un șoarece de mall și nici nu pot spune că m-am îndrăgostit de această formă de a trece prin viață. Dar pot să spun că i-am înțeles cultura.
Vestea morții mall-urilor din America m-a luat pe nepregătite, deși toate semnele erau aici. Și acum gândiți-vă la Bucureștiul de peste încă un deceniu sau poate de peste două decenii, și la toate luminile timpului nostru stingându-se.
Primul mall din viața mea a fost primul mall din București – cel din Vitan. Când ajung acolo, deși i-am fost împotrivă, simt totuși o oarecare melancolie. Am cinat (prost) și am văzut filme de cinema (proaste, dar nu toate, nu toate!) și tot aici într-o zi m-am surprins într-o oglindă – părul meu începuse să albească, nu mai eram tânăr.
Sunt în aeroport, în Varșovia, și mă gândesc la ce am văzut într-o oglindă din Vitan: aici am ajuns.
Există mari articole de presă scrisă. Ele te lasă pe gânduri, și nici măcar nu trebuie să fie scrise excepțional. Nu. Trebuie doar să deschidă o fereastră către un adevăr din tine. În mall nu există ferestre.
Iar adevărul acela din mine e că moartea lor nu mă întristează. Moartea lor mă sperie, ca o oglindă.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Ești femeia 1.0 sau 2.0? Poate 2.1 sau chiar mai mult?
Avem prea mulți arici și prea puține vulpi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
