Eu când sunt tristă fac mai întotdeauna haz de necaz. Şi-mi iese… sarcastic. Sau cinic. Şi-mi place. Atât de mult îmi place, încât am început să caut situaţiile astea triste cu lumânarea. Îmi pare teribil de rău că v-am întristat, de fapt nici nu era foarte-foarte trist, era doar o înşiruire de situaţii haioase. Aia cu depresia le-a pus capac şi asta face tot farmecul situaţiilor triste. Cum spunea cineva odată, nu ştii de unde sare iepurele dar întotdeauna sare. Adică apare ca din senin când te aştepţi mai puţin, te ia de după umeri şi începe să-ţi şoptească chestii haioase care, vrei sau nu vrei să le crezi, rămân nişte chestii haioase care până la urmă reuşesc să te scoată din ale tale. Pe mine, între două trenuri şi o hoardă de călători nebuni, mă scot din ale mele excepţiile. Acei „uitaţi ai societăţii” care mă salută cu zâmbetul pe buze dimineaţa devreme. Parking-ul miroase a noapte, dar eu le răspund amabil şi trec mai departe zâmbind. Ei nu-mi cer bani dimineaţa devreme, banii îi cer mai pe seară, “să-şi mai ia o bere”, ei mă salută doar de dragul conversaţiei “o zi plăcută vă doresc” şi eu le doresc la fel, dar nu îndrăznesc să le-o spun decât în gând, cum poţi să vrei răul unui om? Acei uitaţi ai societăţii, nu sunt niciodată în greva. Ei sunt excepţiile de la greva.
Pe aici, oamenii intră frecvent în grevă. Aşa au învăţat ei democraţia drept pentru care se exprimă liber şi-şi cer drepturile de fiecare dată când cineva încearcă să le ia ceva. Totul e bătut în cuie. Pe aici principiul chestiilor bătute în cuie e la mare modă. Rugina nu le-a ajuns încă la os. Ieri am dat peste o hoardă de grevişti şi m-am trezit fredonând pe muzica lor cu cuvintele mele. A naibii muzică, mi-a strivit creierul până pe seară când, în disperare de cauză, am deschis televizorul şi am urmărit ştirile în buclă. Şi tot ascultând fără să ascult la ştiri în buclă, am înţeles că e mai bine să mesteci gumă de mestecat. Am ieşit, am cumpărat şi aşa am scăpat de cântecul greviştilor. Creierul este un organ al naibii de previzibil şi al naibii de adaptabil. Trebuie doar să-i repeţi de câteva ori şi el se pune în mişcare, adaptându-se. În favoarea ta sau în favoarea lui. Eu i-am testat la un moment dat capacitatea de a se adapta schimbând ordinea zilelor. Şi a mers. Acum creierul meu e convins că săptămâna începe marţi. Am câştigat o zi şi asta e minunat, nu?
Eu când sunt tristă fac mai întotdeauna haz de necaz. Şi-mi iese… sarcastic. Sau cinic. Şi-mi place.
Pe Daniela o găsiți toată aici.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.