Nu cred că există părinte singur care să nu-și fi pus această întrebare: cum de s-a ajuns aici? De ce mi se întâmplă asta? Indiferent că ai ajuns în situația de a-ți crește singură copilul încă de când pruncul era o măslinuță ocrotită în pântecele tău sau după o vreme de încercat o relație de cuplu, indiferent chiar și dacă alegerea a fost a ta, a lui sau a voastră, separarea de cel cu care ai dat viață pare o condamnare la greu și suferință, de parcă prezența lui ar garanta ușorul și fericirea. Așa suntem setați, că în doi este mai bine. Și dacă în doi este normal, de ce există părinți singuri și copii fără părinți? Mi-a răsunat și mie în minte, mult și înnebunitor de gol și dureros acest „de ce”, odată ce am înțeles că nu-i întâmplător. Oricât de tentant ar fi să dai vina pe neșansă și soartă, nu este consolator și nici nu-ți folosește.
Citește și De ce e nevoie de Ziua Mamelor Singure
Cealaltă mare tentație este să-l învinovățești pe celălalt. Știu! Dacă el n-ar fi fost un om iresponsabil, incapabil de atașament și asumare, nu ar exista mame singure. Uneori tați singuri. Sigur că lipsa lui din viața copilului său spune enorm de multe despre ce fel de om este. Poate fi eliberator într-o oarecare măsură să vezi vina celuilalt. Să știi că ți-ai dorit să fi fost altfel, că ai încercat să faci să fie altfel, dar nu s-a putut și orice efort a fost în zadar pentru că nu ai avut participarea lui. Doar că, dacă e să fii sinceră cu tine, vina lui face să-ți fie mai ușor?
Eu puneam capul în pernă noaptea, după ce adormea băiețelul meu și durea la fel, plângeam la fel, chiar dacă vedeam cât de slut este sufletul celuilalt sau cu atât mai mult. Așa am înțeles, nu ușor și nu deodată, că să-l învinovățesc pe celălalt nu mă vindecă și nu contează decât în măsura în care mi-ar anula o vină proprie pe care n-o vedeam, dar presupuneam c-ar fi. Credeam că greșisem ceva pe undeva și n-avea cum să fie altfel, din moment ce viața mea nu era așa cum mi-aș fi dorit-o. Din acest motiv puneam presiune pe mine să repar, să înlocuiesc, să fac să treacă, să fac să nu fie ceea ce era deja.
Da, viața mea nu era cum mi-aș fi dorit-o, dar era așa cum trebuia să fie. Mi-o doream cu noi trei împreună, crezând că așa trebuie, că așa e bine, când în realitate, binele nostru ar putea să însemne tocmai absența lui, distanța sigură față de toxicitatea lui sufletească. Oamenii sunt așa cum sunt și nu-ți pot oferi binele pe care nu-l au, oricât de mult ți-ai dori. Să fi iubit un astfel de om, până într-acolo încât să-ți amesteci adn-ul cu al lui ca să dai viață nouă, poate fi o vină? Nu, nu este! Însă spune enorm de mult despre sufletul tău. Vorbește atât de limpede despre câtă neiubire de tine ai adunat trăind. Despre felul în care relaționezi. Acel om nu a apărut întâmplător în viața ta.
Pe acel om tu l-ai ales dintre toți să fie perechea cu care dai viață unui copil. Tu ai găsit ecou în el. Neiubirea ta de tine s-a recunoscut în neiubirea lui de tine. Ți-a vorbit pe limba ta, singura pe care o știi, a insecurității emoționale, a lipsei de atașament, a neimplicării, a inconstanței. Poate a geloziei, violenței, viciilor și abuzului și câte și mai câte rele pot ascunde oamenii și relațiile lor. Ți-au fost confortabile și familiare ca un acasă trist, sărac și gol, dar singurul pe care-l ai și ai făcut cuib de pui din ele. Iar lipsa lui, deși te-a scos din cuibul cunoscut, e șansa ta și a puiului tău să vă faceți altă casă. Una plină de iubire, drag și conectare, care va ține la distanță pe oricine vibrează pe altă frecvență, pentru că și bunele și relele se atrag.
Nu, nu ai nimic de reparat la viața ta, mămico singură, căci viața ta nu este defectă. Este cea mai bună viață pe care o poți avea cu experiențele și cunoștințele de ieri și premisa ca mâine să fie mai bună și împlinitoare cu ceea ce ai acumulat astăzi. Este șansa puiului tău să crească într-un mediu cald și ocrotitor, lipsit de negativul pe care-l poate imprima relația disfuncțională a părinților lui. Nu ai pe nimeni și nimic de înlocuit pentru că viața este un puzzle cu piese unic desenate și absența oricăreia ar face-o incompletă. Și nu, nu ai nimic de demonstrat nimănui. Singurele tale obligații sunt față de binele tău și al copilului tău. În slujba acestui bine să-ți fie alegerile și efortul! Să facem șansă din neșansă!
Alte articole ale Manuelei, aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Un apartament într-un ansamblu rezidențial – cea mai bună alegere
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
