– Posturile… Mi-am propus să țin toate posturile- aud eu, pe fundal, vocea tinerei care abia împlinise 30 de ani și care mai trecea din când în când pe la noi prin birou, să viziteze o colegă.
Nu-mi plac deloc indiscrețiile și cu atât mai puțin să intervin în discuții care nu mă privesc. Totuși, auzeam totul, fără să vreau.
Mărturisesc că abia o recunoscusem pe musafiră. Slăbise mult, iar chipul ei, care doar cu un an înainte semăna cu al unei fetițe, ușor rotujit și cu obraji purpuii, era acum schimbat, ca și cum însăși aniversarea a 30 de ani o transformase, brusc, în femeie.
Când am văzut-o prima oară, era îmbrăcată cu jeanși, teniși și o cămașă de culoare roz pal. Avea părul lung, bogat, prins în coadă. Era foarte veselă și energică și vorbea precipitat.
Acum vorbea aproape șoptit. Era îmbrăcată într-o fustă- creion, cu un taior cambrat și pantofi roșii cu toc-cui. Părul părea și mai bogat, căci îl tunsese scurt, până la umeri.
Colega mea mi-a anticipat întrebarea:
– Cum de te-ai tuns?
– Păi m-am gândit așa, ca de ziua mea să fac o faptă bună. Și mi-am donat părul celor care cred că au mai multă nevoie de el: femeilor puternice, care se luptă cu boala aceea necruțătoare căreia nici nu vreau sa-i pronunț numele…
Recunosc că m-a impresionat gestul ei.
Se maturizase atât de brusc… Afișa o siguranță de sine, pe care probabil o ținuse ascunsă până acum, când ajunsese la pragul acesta de vârstă rotund.
– Și chiar reușești să ții toate posturile? insistă, poate la fel de mirată ca mine, colega mea.
– Da! Până la urmă, e doar o chestiune de voință. În primele zile e mai greu. Dar știi, această abstinență e foarte utilă și pentru sănătate. Eu cred că bătrânii noștri erau foarte înțelepți. În timpul acesta, dedicat căinței și meditației, își detoxifiau totodată și organismul. Haha, nu ai văzut?! Acum, treaba asta cu detox-ul e o adevărată modă. Ba chiar, unii plătesc bani grei pe programe sau sejururi exotice, unde li se servesc doar sucuri și legume verzi… zâmbește.
– Parcă aș încerca și eu odată o „tabără” din asta… Dar acum, oricum, nu mi-aș permite… Hmm… mica mea agoniseală o voi cheltui pe mobilă. Neapărat trebuie sa-mi cumpăr mobilă nouă! spune ea pe un ton hotărât.
Zâmbetul ei cald de mai devreme i se ștersese de pe chip.
– Apartamentul nu-mi permit să-l schimb. Dar mobila, vezi tu, e mai simplu de înlocuit. Pur și simplu nu-mi mai pot servi cafeaua la măsuța unde obișnuiam să o beau… împreună cu el. Nici să deschid șifonierul și să privesc acele sertare goale. Îți spun… nici la televizorul nostru nu mai pot să mă uit. Sunt amintiri prea dureroase…
Eu mă felicit că am ales să rămân cu ochii pironiți în laptopul meu, deși timp de vreo 15 minute, cât durase conversația femeilor, nu mă mai putusem concentra la nimic altceva. Până la urmă, mă bucuram că nu intervenisem în discuția lor, deși fusesem tare curioasă, la început, să știu cum reușise să slăbească atât de mult tânăra.
M-am lămurit, așadar, chiar fără să schimb un cuvânt cu ea, că maturizarea ei bruscă nu avusese nicio legătură cu aniversarea celor 30 de ani. Ci doar cu fostul iubit, care, după aproape 10 ani cât locuiseră împreună și chiar la puțin timp după ce ea îi acceptase cererea în căsătorie, alesese să plece.
Plecase atât de brusc și pe neașteptate, încât fata nu a mai știut ce face. Mai întâi a plâns. Apoi a hotărât să se schimbe. Să se schimbe în femeie. Într-o femeie zveltă cu păr scurt. Într-o femeie puternică.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
