M-a şocat o ştire recentă. De fapt, majoritatea ştirilor din ultimii ani sunt şocante. Cumva, ne-am obişnuit cu ele. Ne indignează pe moment, dar, deşi suntem contemporani cu toate aceste evenimente, faptul că nu ne ating direct ne permite să ne recompunem repede şi să trecem mai departe, continuând cu nimicurile noatre de zi cu zi, cele care ne împiedică să vedem lumea în ansamblu şi care, astfel, ne asigură un fel de protecţie faţă de răutatea, urâciunea şi violenţa din exterior. Şi totuşi…
O mamă a luat o hotărâre extremă. Însă nu a luat-o doar pentru viaţa ei, ci şi pentru viaţa copilului ei. A hotărât să moară, dar şi-a luat şi copilul de 4 ani cu ea în călătoria de dincolo. Este greu să nu judeci, cu atât mai mult în astfel de situaţii în care este vorba de o crimă, de un infanticid. Respect libertatea de decizie a celor din jur atunci când aceasta nu încalcă drepturile nimănui. Cu atât mai mult dreptul la viaţă. Copiii noştri, deşi îi facem noi, părinţii, nu înseamnă şi că sunt în posesia noastră, ca orice bun de care putem dispune cum vrem. Înţeleg că femeia care a luat o astfel de decizie trecea printr-o depresie mai puternică decât instinctul de mamă sau că poate dorinţa de răzbunare pe tatăl copilului de care se despărţise (conform informaţiilor mass-media până la această oră) să-i fi întunecat minţile atât de mult, încât să recurgă la cea mai cruntă răzbunare, folosindu-şi copilul. Oricare ar fi fost motivul, o mamă ucigându-şi propriul copil rămâne o crimă infiorătoare şi nu poate beneficia de circumstanţe atenuante, nici chiar dacă gestul a fost gândit ca o modalitate de a nu-l lăsa pe copil orfan de mamă, având în vedere planul sinucigaş al acesteia.
Şi acum, chiar dacă vi se pare o monstruozitate ce zic… în economia gestului incalificabil, dacă tot a luat o decizie cumplită… Şi-a aruncat copilul singur, pe fereastră, de la etajul 8, după aceea sărind şi ea (dacă sunt adevărate concluziile de până acum)… Nu vreau să mă gândesc la groaza acelui copil înfruntând singur hăul. Măcar dacă ar fi făcut-o împreună cu mama sa, măcar să nu fi fost singur… măcar să fi sărit cu el în braţe…
Pe Cristina o găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
