Se zice că dacă găsiți un bărbat care să spună că nu-i plac sânii mari, atunci ați găsit un bărbat care minte. Dacă ne luăm după asta am fi tentate să credem că femeile binecuvântate cu un bust impresionant ar trebui să fie cele mai fericite fiice ale universului. Indiferent cum și ce ar vorbi, vor fi sigure că bărbații se vor uita direct în „ochii”lor și vor fi de acord.
Dar un alt truism ar fi că femeia nu e niciodată mulțumită. Și atunci apar dilemele existențiale. Mă iubește pentru cupa de la sutien sau pentru mintea mea ascuțită? Cui îi pasă, dragă, atâta vreme cât te iubește? aș zice eu. E se pare că nu e chiar așa. Cum nu sunt tare în cupă, iar cu IQ-ul nu vreau să mă laud, zic să vă întreb pe voi, ce credeți? Iar pentru asta să vă povestesc de unde am plecat, că nu e dilema mea, totuși.
Prietena asta a mea are niște ochi adânci și o cupă încăpătoare. Într-o zi a mers la job fără sutien și toți bărbații din companie, de la portar la CEO, au avut probleme vizibile cu concentrarea pe indicatorii economici. Așa că fata a renunțat să mai provoace și s-a refugiat într-o citadelă profesională, cu ținute office fără clivaje la vedere.
S-a măritat cu unul dintre cei mai buni băieți care i-a ieșit în cale, printre puținii neimpresionați de dimensiunile pepenilor ei, ci admirator sincer al istețimii ei intelectuale, și – aici ar merge să spunem asta – au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Dar în viața reală nu e așa. Pentru că lupul cel sexy și rău i-a ieșit în cale micuței intelectuale și a dezlănțuit femeia din ea. A pus-o să se dezbrace de sutien și de inhibiții și i-a arătat cum poate fi iubită o femeie cu propriile arme. A fost momentul în care prietena mea a înțeles că un orgasm intelectual e nimic pe lângă o cascadă orgasmică obținută de la un bărbat care te tratează ca pe o curvă. Scuzați expresia.
A fost ca o întoarcere dintr-o călătorie în timp, în anii ’50, în care emanciparea femeii îi permitea doar să fumeze, nu să stea și deasupra. Fata a descoperit că sexul cu soțul era prea puțin, prea rar și prea fad față de explozia de senzualitate pe care i-o oferea un bărbat care i-a spus cinstit și din start „ce faci, pizdutză?!”
Acum ea are această angoasă: știe că soțul o iubește, dar brusc nu i se mai pare suficent. Pentru că asta nu-i oferă satisfacții femeii din ea, ci doar intelectualei. Iar dedublarea s-a produs, se pare, iremediabil. Celălalt, pe de altă parte, o apreciază pentru niște atuuri efemere, dar foarte vii deocamdată. Care își cer drepturile și oferă la schimb satisfacții net senzoriale. Și, culmea tupeului feminin, ar vrea ca el, amantul, s-o iubească și pentru creier, dar s-o și facă să se simtă femeie. Cum ar zice bunica mea – Dumnezeu s-o odihnească și să-i acopere urechile că o citez în asemenea situație – ar vrea și cu dânsa-n-trânsa și cu sufletul în rai.
O să ziceți că e un moft, dar e o problemă reală. Dincolo de glumă, multe femei au întrebarea asta adânc înfiptă în sistemul ăla limbic mai dezvoltat din creierul lor mai mic cu 10% decât al bărbaților. Mă iubește „pentru mine” sau pentru cum arăt? Cred că numai bărbații, cu logica aia a lor îndelung exersată cu partea stângă a creierului, pot să răspundă la întrebările astea. Și oricum, răspunsul diferă de la caz la caz, de la vârstă la vârstă, și, de ce nu, de la sutien la sutien.
Citiţi şi
Cum să îți păstrezi vederea sănătoasă – 4 sfaturi esențiale
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
