M-am decis să nu mai mănânc ca o…
M-am decis să am grijă de corpul meu și să nu îl pedepsesc pentru golul meu emoțional. Pentru faptul că îmi beau singură seara paharul de vin. Pentru că nu am pe cine întreba: Îți place cum am gătit? E bun? Pentru că nu am în brațele cui să mă cuibăresc dimineața, când pătura mi-a dezvelit spatele și aș vrea să îmi ascund nasul la pieptul lui și să mai ațipesc puțin. Pentru că nu am cu cine să mă consult când îmi curge o țeavă sau îmi fac gardul. Cu fundație sau fără? Pentru că nu am pe cine să întreb: La ce film ne uităm deseară? sau Ai chef să ieșim în oraș, să mergem la lansarea aia de album de care vorbesc toți de o săptămână?
Da. Așa e. Nu am pe cine întreba. Nu am cu cine mă îmbrățișa. Nu am pentru cine găti. Și din cauza asta, mă îndop. În fiecare seară, de doi ani. La fel. Uneori mai mult ca seara trecută, dar rareori mai puțin. Mănânc cu două mâini. Gătesc pentru trei și mănânc doar eu. Și senzația aia de gură plină de arome, condimente, brânzeturi cu unturi alinate cu vin, mă face să mă simt rotundă, pe moment. Rotundă emoțional. Bine. Coaptă. Completă. Dar când mă urc în pat, abia respir. Abia mai respir de rotundă ce m-am făcut.
Și emoțional nu s-a rotunjit nimic.
Dimpotrivă.
Pe lângă tristețea de a fi singură, mai am și mustrările de conștiință că acum, așa grasă, nu mă mai vede nimeni și că nu sunt în stare să fiu echilibrată că să mănânc cât am nevoie și că nu mă mai încap hainele. Să mai spun că mi-am bătut deja recordul de greutate pe care l-am avut vreodată? 70 era în studenție și mi se părea grotesc. Eram rotundă la față, la corp, mâinile îmi erau flaușate, bărbia îmi atârna ca unei bunici cu 12 nepoți și tot ce mai purtam erau haine largi, de babe. Îmi era rușine. Deși atunci, acum 15 ani, rotundul îmi stătea altfel. Mai bine. Mai sănătos.
Azi am împlinit 76 de kile. Am leșinat aproape când m-am urcat pe cântar și am fost sigură că e stricat. Ce dorință utopică. Cred că o au toți cei care au problema mea sau ceva similar. Dacă ați ști de câte ori în viață am fost sigură că e stricat cântarul!
Aseară, am mâncat trei porții de spaghete cu unt, cașcaval și sos cremos, am băut o sticlă de vin… da. Una întreagă și o bere și am mai halit și două cornuri pizza la cuptor.
Foame? Aaaa, nu de foame am mâncat. De …de …de lipsă de ocupație, cred. De lipsă de stimuli, cred. De lipsă de orgasme intelectuale, cotidiene și sexuale. Când m-am târât în pat, aproape beată, plină că o vacă gata să fete și nefericită, mi-am dat seama cât sunt de proastă și ce îmi fac. Îmi distrug sănătatea, silueta – trebuie să mă uit în dex să aflu ce e aia -, stima de sine, tenul, ficatul… și pentru ce?
A fost un pumn în plex aseară. Și o hotărâre. De mâine, de azi, mai exact, îmi voi iubi corpul. În toate felurile, dar și în felul asta. Îl voi hrăni. Nu mutila. M-am decis să mănânc exact cât am nevoie, de fapt. Și cât e asta? Cam cât un bol mic la o masă. Fie ce o fi în el. Bunătăți. Dulce, sărat, iute, lung, scurt, colorat. Va fi bun. Dar nu mai mult decât am, de fapt, nevoie. Alcool? Nu mai folosesc. Voi bea ceaiuri și apă. Ce vină are corpul meu fizic, că eu, spiritual și emoțional, nu stau cu capul la suprafață? Măcar dacă cu ele două mă înec, să îmi rămână corpul cu care, într-o zi, curând, mă voi duce la teatru și, îmbrăcată într-o rochie care îmi va veni de minune, voi face cunoștință cu El.
Guest post by Sofia Alma
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.