Pînă la Lucia Mazer, dansatoarea de tango trebuia să asculte și să urmeze comenzile partenerului întocmai, să fie languroasă și pasională și, dacă se poate, foarte frumoasă. Tangoul s-a născut într-o societate Macho, cu roluri bine definite ale femeii și bărbatului. Lucia a eliberat dansatoarea de tango de rolul ei de supusă și a transformat-o într-o dansatoare la fel de pasională, dar care știe ce vrea și își satisface propriile plăceri, iar partenerul o urmează.
Mă gîndesc mult la Lucia. Jurnalistul din mine iși dorește să meargă în Patagonia, unde se pare că locuiește acum, și să îi pună multe multe întrebări. De ce a renunțat la tango, cum a fost atunci, în trecut, cînd a transformat rolul femeii în tango pentru totdeauna și de ce a făcut-o, să o întreb dacă are nostalgii, dacă încă danseaza. Nu știu daca răspunsurile m-ar fi lumina. Poate tăcerea Luciei este răspunsul. Uneori îmi imaginez că a gasit partenerul perfect de tango în soțul ei, îmi imaginez cum dansează singuri la vremea înserării pe terasa casei, cu imensitatea cîmpurilor sălbatice ale Patagoniei în fundal. Alteori îmi imaginez că nu a mai dansat niciodată de atunci și visează cum dansează tango și se trezește tulburată.
La sfîrșitul anilor ’90, tangoul lua cu asalt saloanele de tango din Europa și America de Nord. Întîi a fost influența muzicii lui Astor Piazzolla, care a transformat tangoul în muzică universală și l-a adus la marile festivaluri de jaz și în filarmonici. Apoi a fost succesul filmului ”Lecția de Tango” și un nou stil, eliberat de convenții, promovat de unul dintre dansatorii din film, Gustavo Naveira. Întreaga lume era electrizată de tango. Spectacolele de tango ocupau acum scenele marilor Opere.
Sally Potter și Pablo Veron (Tango Lesson, 1997)
Unul dintre discipolii lui Naveira, Mariano Chicho Frumboli a mers mai departe, a dansat în salon ca în spectacole și a inventat mișcări noi, eliberate de convenții. De la început a fost cu Lucia Mazer. Cei doi erau absolut necovenționali pentru Argentina în 1999. Ca look – nici unul dintre ei nu era interesat să arate atrăgător în stilul starurilor de tango și se îmbrăcau mai degrabă ca starurile rock sau punk. Ca stil de dans – pași necunoscuți, abordare liberă a ritmului. Buenos Aires a fost scandalizat.
Au plecat în Europa, la Paris, unde au cucerit publicul și toată lumea a început să danseze ca Chicho și Lucia. Cursuri peste cursuri, festivaluri în întreaga lume. Stilul a fost numit Neo Tango, deși Chicho și Lucia au refuzat întotdeauna să categorisească stilul lor și au insistat că dansează doar tango. Chicho, încă starul absolut al Tangoului actual, a perfecționat posibilitatea de a transforma muzica în dans și fiecare tango la el devine forma perfectă în care un anumit cîntec se poate dansa. Dar Chicho face asta împreună cu partenera, trăiesc împreuna fiecare notă muzicală. Lucia nu numai că a urmat pașii lui Chicho, a impus propriile mișcări pe care Chicho a trebuit să le urmeze. Pași de dans și mișcări pe care femeile nu le făcuseră încă în tango, volacadas, colgadas. Ceea ce este de la sine înțeles acum, comunicarea dintre partenerii de tango, ”ne ascultăm unul pe celălalt”, a fost o revoluție la momentul acela. Pînă atunci, rolul femeii în tango era să urmeze pașii bărbatului și să pară total dedicată, un accesoriu sexy. Dar Chicho a ascultat-o pe Laura, i-a lăsat spațiu să se desfășoare, să transmită propriile emoții. Femeia a devenit egala bărbatului în tango și asta a adus noi posibilități artistice. Chicho a numit perioada de dans cu Lucia ca fiind cea mai creativă perioadă, Lucia a exprimat asta emoțional, ”simțeam ca explodez în timpul fiecărui dans cu Chicho”.
Cînd o privesc pe Lucia dansînd, mă fascinează două aspecte. Primul este cît de ușor și simplu pare ceea ce face, fiecare pas este perfect, deși mișcările sînt extrem de dificile și probabil le-a luat luni de zile să le perfecționeze. Lucia însăși declară că anumiți pași de tango sînt ca în circ, o chestiune de viață și moarte, îi reușești sau e tragic. Al doilea aspect este autenticitatea. Lucia este ea însăși, antiteza dansatoarei clasice de tango care joacă un rol plin de dramă, nu are nevoie să pară altceva decît ceea ce este și simte.
S-au întors la Buenos Aires glorioși, Argentina îi adora acum si în saloanele de tango se dansa stilul lor. A fost dulce amar pentru ei, să fie primiți regal după exil. Există puține înregistrări video din acea perioadă, și de proastă calitate, ca la începuturile Youtube, dar cei care i-au văzut sînt încă urmăriți de impact. Felul în care au dansat ”Cumparsita”, unul dintre tangourile legendă, rămîne o versiune de neegalat. Doi rockeri fac din Cumparsita un dans nou, dar vechi, pasional și tulburător.
Apoi, ceva s-a întîmplat. Cuplurile de maeștri de tango argentinian trăiesc viața boemă și uneori tragică a caracterelor din muzica pe care o dansează. Majoritatea trăiesc departe de Argentina, la Paris, Berlin, Praga sau Napoli, sînt permanent în turnee, vin în contact cu mii de oameni din diferite culturi, toți în căutarea dansului de tango perfect. Măcar un dans. Cuplurile de maeștri se destramă și unele noi se formează. Tangoul implică pentru toți dansatorii, maeștri sau nu, o doză enormă de emoție, frustrare, fericire, vis, dezamăgire și nu de puține ori dansatorii sucombă, măcar pentru o vreme.
Există o singură mărturie a stării de spirit a Luciei, un interviu scurt într-o revistă din Paris, în care Lucia vorbește despre tangou și consumerism, despre parizienii care dansează tango și nu fac decît să cumpere, noi profesori, noi stiluri, noi festivaluri. Și cam atît. Chicho și Lucia s-au desparțit în 2005, ea dansat pentru o vreme cu altcineva, el cu cu Eugenia Parilla. S-au reîntilnit pentru puțin timp în 2007. Lucia a mai dansat cîțiva ani. Dar mai ales a ținut cursuri de tango pentru femei. În 2011, cea care a transformat rolul femeii în tango, a dispărut pentru totdeauna de pe ringul de dans, fără urmă.
Ultima modă este Queer Tango, stilul egalității absolute, în care partenerii schimbă rolurile, femeile conduc și bărbații urmează sau invers sau bărbații dansează cu bărbați, femeile cu femei. A fost nevoia de comunicare, partenerii au început să schimbe rolurile pentru a înțelege mai bine ce simte celălalt. Queer Tango se dansează acum la Buenos Aires. Fără contribuția Luciei nu ar fi fost de imaginat. Dar cu toate aceste schimbări, cei care dansează tango sînt de multe ori doar consumatori, cum a observat Lucia mulți ani în urmă, dansează fără să înțeleagă prea mult dincolo de pașii învățați. Există încă mulți dansatori care așteaptă ca partenera doar să reacționeze la comenzile lor, nu îi lasă spațiu și timp, nu înțeleg comunicarea în tango. E sigur că nu au auzit niciodată de Lucia. Cei mai buni dansatori și care oferă experiențe de neuitat sînt cei care știu că ”It takes two to tango”.
Sau patru?… Priviți!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
