Nostalgia Alfamei
Plouă. Vreme de fado şi mâncare bună, vreme de privit apa cum curge pe pereţii cu azulejos din Alfama sau de zâmbit către soarele care readuce la viaţă străzile. Vreme de urcat printre portocalii cu crengile încărcate de fructe, pândind cu aparatul foto în mână pereţii coşcoviţi care apar după fiecare colţ, ideali pentru fotografia de stradă. Retina şi lentila se desfată cu explozia de graffiti sau azulejos, culorile melancolice sau vii ale pereţilor, balcoanele cu rufe atârnând sau şaluri cochete, ca accesorii ale clădirilor. Căci clădirile aici au amintiri, personalitate şi stil. Stil de bucătărese, pescari, muncitori în port, care trec agale pe lângă turiştii ce străbat Alfama în cete sau pe lângă dependenţii singuratici de fotografie de stradă (categorie unde par să mă încadrez eu). Ici-colo, un miros de peşte, o uşă deschisă de unde se aude fredonat un cântec popular portughez mai alert, pentru a alunga ploaia. Din când în când urcăm în vestitul tramvai galben, devenit simbolul motorizat al Lisabonei.
Spre seară, aceleaşi glasuri îşi vor tângui fado-ul, muzica ce le alină sufletul şi le aduce turişti în tavernele extrem de primitoare, majoritatea afaceri de familie. Mâncarea de aici rivalizeaza la gust cu marile restaurante şi chiar cu cea mai bună mâncare “ca la mama de acasă”, smulgându-ne gemete de încântare la fiecare înghiţitură. O cataplana cu homari, 3 feluri de scoici, creveţi şi orice fructe de mare pofteşti. Un vin de Porto şi un fado cântat de 2 cântăreţi profesionişti + patroana, o bătrânică încântătoare de peste 70 de ani + 2 ospătari care încep să acompanieze soliştii de prin toate colţurile încăperii, în timp ce servesc la mese. O atmosferă splendidă, vie, caldă, greu de uitat, care încântă auzul, retina şi papilele gustative. Iată varianta proprie, ploioasă şi melancolică a unei zile în Lisabona.
Lisabona chic
După o porţie serioasă de nostalgie şi plimbări atemporale, asezonate cu mâncare şi muzică bună, ce-ar fi să mergem hai-hui prin Lisabona chic? O întâlneşti în mare parte prin Chiado, Bairro Alto sau Restauradores, printre vitrine cochete, magazine de designeri portughezi sau cu muzică bună pe discuri de vinil, teatre studio, alături de binecunoscutele statui vii, ieşite aici din tipare (una pluteşte la propriu în aer, privindu-mă fix). Culorile sunt vibrante, fizionomiile mai vesele, turiştii se simt ca peştii în apă, după ce au servit doza de nostalgie a Alfamei. E vremea distracţiei, a întâlnirilor dintre adolescenţii locului, a shoppingului, a zâmbetului. Azulejos lângă magazine de mari branduri. E o zonă comercială, în toate sensurile cuvântului. Dar şi asta înseamnă Lisabona turistică.
Terasele aici sunt tipice zonelor turistice din orice oraş mare, mâncarea mai banală, mainstream. La fel de gustoasă totuşi, dacă ştii să cauţi restaurante tipico adevărate, nu dintre cele care se pretind astfel doar pentru a atrage clienţii. Există şi aici, pe străzi laterale, restaurante-afaceri de familie, cu clienţi localnici, ce privesc la tv un film clasic (cred că era Ben Hur), în timp ce mănâncă feluri gătite tradiţional şi râd zgomotos, cu un pahar de vin în faţă. Ne reîntoarcem hai-hui pe străzi, urcăm cu elevatorul da Gloria şi urmărim încântaţi cum se naşte sub ochii noştri arta străzii, una explozivă, modernă, spectaculoasă.
Cele două Lisabone se împletesc armonios, ca două jumătăţi ale aceluiaşi tablou, privite de sus, de la castelul Sao Jorge, unde panorama este splendidă, fie ploaie, fie soare (le-am testat cu stoicism pe amândouă :)). Pieţele oraşului (Praça de Comércio, Praça de Restauradores) se văd şi de acolo la fel de spectaculoase ca atunci când le vizitam agale. Aceasta este Lisabona nostalgică şi chic în acelaşi timp. Este Lisabona catchy!
Roxana Ilie – marketer călător, www.roxanailie.ro, pasiune, creativitate, nițel perfectionism, limbă ascuțită. Marketer & călător de nișă, vă promit o alta perspectivă…
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Stelian Tănase – De ce nu mai vor venețienii turiști
Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
