Am 65 de ani și de pe la 60, fără să fi citit “Lasă totul în ordine” – cartea artistei suedeze Margareta Magnusson, 89 – am început să îmi “curăț” garderoba și apartamentul în care locuiesc într-un aranjament temporar (deci puține sunt lucrurile mele) de neesențiale, cu scopul declarat ca oricând, într-un viitor rezonabil, să îmi pot împacheta viața în două geamantane nu prea mari. Dar asta sunt eu. Nu e o rețetă de a deveni independentă. 🙂
Am locuit în spații mai mari, în care am adunat cu râvnă lucruri care m-au servit, dar nu chiar atât încât să-și merite locul pentru totdeauna în viața mea. Această să-i zicem înțelepciune, acest pragmatism vine și odată cu anii, dar și cu un stil de viață mai puțin sedentar. Când îl schimbi, că ai de plecat din locul une ai trăit destul de mult ca să capeți o rutină rezistentă, și altceva devine mai important, îți dai seama că poți trăi cu foarte puține lucruri. E ca atunci când înveți că într-un rucsac de mers pe munte nu încape decât ce îți poate fi util, nimic peste.
Bun, nu plec pe munte, dar de când fac această simplificare seducătoare, am căpătat, cum să vă spun, o libertate, o liniște, o claritate, o mulțumire pe care nu le-aș mai da pe nimic. Aproape. 🙂
În fine, ce voiam să vă spun este că atunci când am dat anul trecut peste cartea Margaretei, scrisă în 2017, m-am simțit foarte bine. Eu am înțeles ce spune, dar dacă i-aș da cartea asta mamei mele s-ar întrista foarte tare. Pentru că ea nu se pregătește de plecare în vreun fel oarecare și asta nu se va schimba. Și nu ar înțelege să se despartă înainte de nimic din ceea ce a adunat într-o viață lungă și bună în ansamblu. 🙂
Margareta Magnusson
Despre carte
Suedezii au un cuvânt – Döstädning (dö e moarte, städning, curățenie) care are înțelesul de a-ți face singur ordine în viață pentru ca cei care rămân în urma ta să nu aibă această bătaie de cap. Nu știu dacă îi educă cineva în acest sens ori pur și simplu bătrânii lor o fac din dragoste pentru copii. Să nu le fie cu niciun chip o povară. Nu cred că această filosofie ar prinde la noi sau nu încă. Cred că suntem la prima generație de bunici rămași ai nimănui pentru că le-au plecat copiii la muncă și nu se mai întorc.
Autoarea crede e “o metodă practică și fermecătoare să-ți pui casa în ordine în timp ce reflectezi la micile bucurii care înfrumusețează o viață lungă.” Eu mă văd făcând acest lucru, am mai multe grade de libertate câștigate, nu discutăm prețul lor acum, dar mama mea nu se îndură să renunțe la un lucru cât de mic și în oricâte variante inutile ar exista el prin casă. 🙂
Minimalismul pentru care pledează cu umor artista plastică Margareta Magnusson este un stil de viață la ei. Noi nu vom reuși să ne găsim cuvintele pentru a face subiectul atât de sensibil suportabil și să transformăm ceva copleșitor în ceva optimist. Noi suntem un popor sentimental. 🙂
Dar poate e bine s-o citim, zic. Curaj!
Guest post by Irina Dodu
Dacă și tu vrei să recomanzi o carte în stil mai personal, ești binevenit/ă. Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.