De fapt, nu viața este de câine, ci suferința. Între craci și relaxare nu-ți rămâne decât suferința ca singura formă de autenticitate. Ea a plecat! Cu siguranță, este într-o mare relaxare. Chiar și cracii ei puțin goi cunosc acum sau se obișnuiesc cu altă pereche de mângâieri în timp ce tu suferi ca un câine. Într-adevăr, va veni și acel moment în care își va aminti de tine, de voi, de acele momente etc., însă dacă apele devin cam tulburi și regăsirea de sine (pe care ea și-a propus-o ca pretext pentru alte lucruri) devine un eșec, brusc ești frecventabil. Aici vrei să ajungi? Nu se sufocă destui la piciorele ei?
Ești la picioarele ei, exact acolo unde începe și se termină dragostea!
Bărbații nu au învățat acest mecanism de autoapărare pe care femeile îl stăpânesc atât de bine. Pot spune că în această epocă modernă nebună pentru noi, bărbații, a devenit o artă pentru femei să aibă aceste back-up – uri, aceste figuri-figurine-copii fidele ale visurilor lor primăvăratice. Dacă ești aici, ar fi bine să recitești introducerea. Nu glumesc! Te ajută foarte mult în relația cu aceste amazoane care ne împlinesc viața și ne primenesc noaptea. Păcat că în urma lor pustiu rămâne. Era și o melodia de mahala pe vremuri!
Poate suferința de câine se transformă în altceva. Poate vei cunoaște luciditatea. Chiar și așa, ea tot într-o mare relaxare se va afla. Știu, și ea suferă, are regrete, chestii socoteli etc., însă totul e teatru… totul e de fațadă. Chiar și pentru ea! Și pe ea se surprinde cu sceneta pe care ți-a pus-o la cale.
Fă un efort să înțelegi, te rog! Ea știe că a cucerit cetatea. Întrebarea este, care va fi următoarea? Suferința ta autentică de câine plouat și poluat nu face nici doi bani în fața nestrămutabilei ei atitudini. Ești la picioarele ei, exact acolo unde începe și se termină dragostea. Doar tu rămâi să contabilizezi eșecul. Ea se află într-o mare relaxare. Ai rămâne uimit de câtă dezinvoltură și amenzie selectivă voluntară poate să dea dovadă. Te uiți la ea și ți se pare ireal. „Cu această femeie am împărțit eu atâția ani? Cu această femeie mă regăseam sâmbăta, duminica la o cafea prin pat, bineînțeles, o cafea cu multă… pisiceală”, te întrebi la nesfârșit tu, în timp ce ea parcă face cunoștință cu tine a doua oară.
Lângă o pereche de craci, e o viață de câine!
Cam asta ar fi una din acele mari idei. Cu toții ajungem acolo. Importantă este personalitatea noastră. Sau ce a mai rămas din ea după ce trece de… Avem totuși o mică sincopă de care putem abuza și noi în mod repetat, dar nu la infinit. Cu cât egoismul, egocentrimsul nostru este mai ridicat, cu atât crește și speranța lor că ele ne pot schimba pe noi. Noi cei care, nativ, suntem cu un picior în prăpastia vieții și ele care s-au născut să fie acolo, lângă noi, când nenorocirea mai are puțin și se petrece. Femeia în sine este un doctor de suflete. Păcat că otrava face parte și ea din tratament. Fiind bărbat, trebuie să-ți asumi și să o iubești până la capăt. Nu toată lumea are noroc de un Accident, nici măcar Mihail Sebastian nu a avut acest noroc. Suntem singuri în bătaia vântului când iubirea dispare și totul în jur ni se pare ca un vis din care ar trebui să ne trezim.
Mai trece un an, privim în jur, ea e departe cu visele ei și noi rămânem în vis. Am fost lângă o perehce de craci și viața-i suferință! Noi ne întrebăm încă: „Câte lacrimi încap într-o viață de câine?”.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
