Mi-am făcut manichiura în multe țări. M-am gândit, în repetate rânduri, că felul meu (nu, nu compulsiv, nu, dar orișicât, înțelegeți dumneavoastră, doamnelor) de a vrea să-mi fac manichiura și pedichiura la salon nu e cumva vreun fel, – șui, straniu sau caraghios -, de a-mi marca teritoriul în toate orașele în care am ajuns, printr-un joc al sorții, să am rezidență. Adică, a-mi face mani-pedi într-un loc înseamnă a face în așa fel încât locul acela în care m-a dus soarta să fie, în sfârșit, un fel de acasă. Așa, ca un fel de, mă scuzați, rogu-vă, pipi pe care îl fac câinii când, scoși la plimbare, vor să-și marcheze traseul. Sau pisicii, când vor să se știe că și ei au fost pe-acolo și că ei, de fapt, conduc ostilitățile (sau lumea, mă rog, pentru cunoscători). Nu mi-am răspuns încă, dar încă lucrez la asta, vă promit.
Am amintiri fel de fel de prin saloanele prin care am umblat sau despre talentele celor care au scos minuni din unghiile mele mici și pătrate, pentru care nu cer decât roșu, negru sau nude. Ies la lumină acum, la-ntâmplare selectate, Lena din Hamm, Germania – care avea părul roz și am bănuiala că era de fel din Ucraina, dar care era de o rapiditate uluitoare -, sau Galina din Stara Zagora, Bulgaria – care făcuse un fel de școală de profil în Franța și care era uluitor de pricepută nu numai la mani-pedi, ci și la cosmetică, pentru că făcea un masaj facial divin, de pildă, fără s-o uit pe Mona mea din România, care rămâne, orice-aș face, mama lor.
Dar nu despre asta vreau să vă povestesc acum. Ci despre experiența de săptămâna asta, când, aflată în salonul în care merg deja de aproape un an, am avut inspirația să cer pachetul IV. Asta însemna că, pe lângă mani-pedi vizate, primeam, la ofertă (deloc de neglijat în țara asta) un pensat (e necesar, m-am gândit) și un masaj (hmmm, buuun așa) de 15 minute. La cap sau la picioare, la alegere, mi s-a spus. De ce nu?, m-am întrebat și, până să-mi răspund, acceptasem deja.
Trebuie să vă spun că procedura pentru mani și cea pentru pedi începuseră de vreo zece minute, când mi-a venit ideea cu pachetul IV. Operațiunile de mani și pedi se întâmplă, după cum știți, în același timp, astfel ca, nu-i așa, clienta să nu se plictisească stând prea mult în salon, deși în fața ei sunt televizoare cu plasmă, precum și căști care să-i permită selectarea individuală și egoistă a oricărui canal dorit, dintre cele peste 379 posibile.
Ce s-a întâmplat în minutele următoare e foarte comic. Așadar, Dora lucra atent pedichiura, stând aplecată peste unghiile picioarelor mele, așezate, pe rând, cu politețuri și mulțumiri, de fiecare dată, în vasul cu apă caldă și arome; asta se petrecea în timp ce Sara, plasată în stânga mea, îmi curăța etc. unghiile de la mâini, cu o atingere catifelată și aproape imponderabilă.
Ăsta e momentul în care, pentru că solicitasem un pensat, vă amintiți, am acceptat pachetul IV, pentru că era o ofertă de nerefuzat, în care primeam și masajul – pe care l-am ales la gât, nu la tălpi – scriu mult, să zicem – etc. etc., și când de mine s-au apropiat, atent și cu mulțumiri (ăsta e modelul), Casey cosmeticiana și Miriam maseuza.
Ok. Acum e-acum. Încercați să vă imaginați scena. Eu, așezată într-un fotoliu adânc din piele galbenă, cu un picior întins pe suportul de pedi și cu altul în vasul de ceramică, cu o mână aflată sub atenta explorare a Sarei manichiurista, aflata în stânga-față și, în același timp, cu capul extins în mâinile miraculoase ale lui Casey, înfiripată tiptil în spate-dreapta. Casey face să vibreze în urechile mele un fir tare de mătase – metoda cu care se face pensatul în lumea orientală – și-ncepe operațiunea.
Brusc, scena mi s-a părut extrem de caraghioasă, pentru că m-am întrebat cum s-ar vedea de sus. Mi-am imaginat o femeie așezată într-un fotoliu care aproape o înghițea, stând cu piciorul drept întins pe suportul de pedi și cu mâna dreaptă petrecută peste o pernă aflată în poală ca să ajungă sub ochii Sarei – cea așezată în față-stânga -, și ținându-și, în același timp, capul în extensie (pe spate, deci), pentru a accepta tratamentul unui fir de mătase vibrândă cu care Casey tăia razant firele rebele dintr-o sprânceană stufoasă. Exercițiul de survol imaginar a fost scurt întrerupt, pensatul se terminase și Casey a adus o oglindă și a probat că făcuse o treabă bună cu sprâncenele. A durat prea puțin ca împricinata să aibă timp să se mai mire sau să râdă de poziția pe care cu calm o acceptase. N-a fost timp de reflecție, de respingere sau de nemulțumire. În plus, rezultatul era bun.
A trecut o secundă și în spate a sosit Miriam, cu saluturi, înclinări politicoase și mulțumiri anticipate, pregătită pentru masajul la spate, gât, cap și omoplați. Poziția împricinatei – piciorul întins, mâna petrecută, spatele extins și capul pe spate – s-a reluat și a continuat în cele 15 minute de masaj. Timp suficient să încep să mă-ntreb iarăși cum ar arăta de sus, cum de pot să stau așa (culmea, nu era deloc incomod, era doar inedit, pentru că, pentru câteva secunde, am conștientizat că în jurul meu au fost patru femei care lucrau la răsfățurile mele), dacă nu cumva e ridicol (sigur că e, mi-am zis), dacă nu e un fel de stretching sau de gimnastică din șezut, dacă nu chiar o poziție de yoga… Miriam e minunată la masaj, așa că. Mă rog, mintea s-a decuplat. A uitat ce făcea. Și unde era. Ce ziceam? Aaa. Daaa. Nu-mai-are-importanță. Pe bune. Ori am amețit, ori am adormit, ori m-am împrietenit cu universul, ori am călătorit extracorporal.
Deci, nu mai știu. Deci, pe bune.
Când s-a terminat masajul, Sara terminase și ea manichiura și-mi arăta rezultatul, cu un zâmbet mic și atent. Unghii ca petalele, mulțumesc Sara. A mulțumit cu o plecăciune și s-a retras.
Dora mai avea un pic din masajul tălpilor. Unghiile de la picioare erau minunate și tălpile mele bănuiesc, în extaz. Mulțumesc, Dorei. Apoi mulțumesc, Miriam, nu vrei să mergi cu mine acasă și să facem asta for ever and ever? Zâmbete, mulțumiri, thank you, ma’am, thank you very much, ma’am.
La plecare erau toate patru în fața mea. Drepte, cuminți, aplecate și politicoase. Cora e din Filipine, Sara, din Vietnam. Casey din Sri-Lanka și Miriam din Singapore. Pe niciuna nu o cheamă așa cum e scris pe ecuson, dar acestea sunt nume mai ușor de pronunțat, așa că. Totul pentru confortul lor, al clientelor.
Nu mă mai interesează să aflu dacă aș fi fost cumva ridicolă, așa, cu patru femei în jurul meu, sau cum ar fi arătat asta de sus. Sunt prietenă cu toate femeile din lume. Thank you, ma’am, îmi răsună încă în urechi.
Totuși, oare cum trebuie să fi arăta…, oh, fir-ar, renunță, nu te mai gândi, nu tocmai deveniseși prietenă cu universul?
Ok. Să rămân deci concentrată pe treaba cu universul.
Mes souers, le jeu en vaut la chandelle*!, totuși. Gata, asta e.
*le jeu en vaut la chandelle – a meritat
Pe Ohara o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Un apartament într-un ansamblu rezidențial – cea mai bună alegere
Le temps d’aimer – Fețele iubirii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
