Le-am oprit pe toate. Stateau frumoase, nemișcate și vii. Tic-tac. Tic-Tac. Măsurau timpul meu. La 3 fără un sfert ai intrat pe ușă. Atunci le-am oprit, pentru ca ele, la rândul lor să îi spună timpului să stea. Voiam să rămânem și noi nemișcați și vii, opriți în secundă. Am reușit. Fericită mă trezesc dimineața și le privesc zâmbind. De atunci e mereu 3 fără un sfert. Al nostru.
Timpul timpului
De câte ori nu am vrut să opresc timpul în loc. Că prea erau bune ceasurile alea. Dar are timpul un timp al lui, independent de dorința mea. Și atunci, tot ce îmi rămâne de făcut e să fixez bine în suflet momentul. Priveșc arătătoarele și opresc totul. Oricât de fericită aș fi, nu las momentul să treacă fără a-l scrie pe suflet. Că vin ceasuri grele. Așa e când ești viu. Sus-jos. Tic-tac. Iar când e greu și frig și pustiu, alte ceasuri frumoase îți țin de cald și bine.
Lumea iubirilor ce așteaptă să se nască
Într-o zi mi-ai spus că vrei să auzi cum timpul trece. În camera noastră, cu flori, chitară și Sărutul atârnat pe perete, prin care soarele se strecoară în linii drepte, printre jaluzele nicicând bine închise. Ți-am spus să nu le pornești. ”Nu o voi face. Dar vreau să știi mereu că timpul trece, iar noi rămânem în iubire”, mi-ai spus. Și mi-ai făcut cadou un ceas de mână. Nu știu de unde l-oi fi luat. Poate din Lumea iubirilor ce așteaptă să se nască.
Mi-ai pus timpul pe încheietura mâinii
Ai venit într-o după masă de sâmbătă. Uitasem ce înseamnă să aștept. Trăiam simplu, fără întrebări sau temeri de la 3 fără un sfert, din acea zi. Aveai atâta fericire, de nu îți încăpea toată în ochi, așa că ți s-a așezat puțin și pe buze. Aveai mâinile la spate, ca un școlar cuminte ce învățase lecția și astepta să fie ascultat. M-ai sărutat pe frunte și mi-ai pus cutia aceea în care încăpea întregul timp, în căușul palmelor. Am deschis-o cu frenezie și bucuria unui copil. Înăuntru stătea timpul. Mi l-ai pus delicat pe încheietura mâinii, pe care ai sărutat-o cu ochii închiși. Și mi-ai șoptit, la ureche: ”Mulțumesc că exiști”
Ora exactă e mereu ora iubirii
De atunci stă cuminte, acolo, pe încheietura mâinii stângi, ca o extensie a ta, ce mă însoțește mereu. Pentru că nu îl dau jos nici în ruptul capului. Ar fi ca și cum te-aș smulge din mine, iar asta nu e posibil. În zi, când mă perpelesc de dorul tău, îl privesc și zâmbesc a iubire. Iar atunci când mi se oprește inima din prea multă absența ta, îl ascult, ca să știu a-i da și ei ora exactă, care e mereu aceeași: a iubirii noastre.
Citiţi şi
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
