La lumina unei lămpi de birou, cu gâtlejul aplecat spre stânga, luminând slab o coală A 4 cu ceva mâzgălituri indescifrabile, am ascultat definiţia unui altfel de meci de box:
“Cred în iubirea în runde, asemănătoare unui meci de box. De multe ori meciul se termină la egalitate, cu oponenţii nu învineţiţi în jurul ochilor inimii, ci fericiţi că au găsit un “campion” pe măsura sufletului lor. Căci îţi trebuie multă agilitate şi perseverenţă ca să te apropii de un suflet ce boxează orice încercare de apropiere a altui suflet. Poza de final va arăta oponenţii îmbrăţişaţi în ring ca pentru eternitate …
Alteori însă, meciul se termină cu un un învins …
În prima rundă a iubirii cu învinşi, totul se petrece şi se simte pe “fast forward”, starea definitorie este o inconştienţă boemă. Când fiinţa intră în această rundă, un gong urlă necruţător, ca după o sută ani de tăcere. Brutal şi înfricoşător. Înţelegi instinctiv sunetul gongului şi te cauţi de partituri să vezi dacă muzica pe care o auzi a fost croită doar pentru tine. Şi apoi te arunci. Decizi că oricât ar încerca raţiunea să îţi explice lipsa de sens şi urmarea aducătoare de suferinţă a acţiunii tale, tu o să te arunci. Că o să mergi pe ce simţi, nu pe ce gândeşti. Şi după plonjarea asta, suprinzător, nu mori. Deşi simţurile te pot minţi că ai ajuns în Rai.
Telefericul emoţiilor supersonice, tumultul stării de excitaţie nervoasă care te înfăşoară, simţul acut al suspendării timpului într-o oră ce ţine cât o viaţă, toate te fac să crezi că acum ai îmbrăcat haina cea mai bună/frumoasă/înţeleaptă şi mărinimoasă dintre toate straiele pe care le-ai probat de-a lungul anilor. Restul se diluează, se transformă, devine neînsemnat pe lângă ce se petrece înăuntrul tău. De parcă polenul unei flori pline cu serotonină curge neîncetat printr-o pâlnie drept în gâtul fiinţei tale. Eşti (de) pe altă lume. Şi începi să vrei să simţi asta mereu. Cauţi apropierea, vorbele, beatitudinea, freamătul la orice oră, în orice emoţie, în fiece cuvânt.
Şi când vrei asta, începi să faci gesturi de neînţeles. Nu mai ţii cont de norme, studii ale cercetătorilor britanici, simţ al ridicolului, învăţături de acasă … De nimic … Eşti un dependent care vrea să simtă mai mult, mai mult, din ce în ce mai mult. Din văzduhul în care planezi, adrenalina, transpiraţia din palme, extazul intelectual, destinderea circumvoluţiunilor sau senzaţia de fericire pură sunt motivele pentru care sari din pat dimineaţă sau care, la fel de bine, te ţin treaz noaptea. Şi totul e bine.
Însă uneori, exact în acel moment când tot cugetul îţi spune că mai bine de atât nu îţi va fi vreodată, tu intri în runda a doua …
Pe care străfundurile tale o vor eticheta în timp drept rundă de knock-out… Runda aceasta începe poate pentru că celălalt nu e pregătit pentru tine aşa, în “inima goală”, cu toate cărţile pe masă, dându-te fără a-ţi păstra măcar o vestă de salvare cât o cutie de chibrituri.
Când nu e gata, când îşi va fi croit alte aşteptări, pe care tu le-ai anulat din start cu nevoia ta constantă de respirat acelaşi aer, el va da înapoi. Va caută să încetinească. Să se “dezîndrăgostească”. Să fie din nou ce a fost înainte de a te cunoaşte – să fie întreg … Ciudat este că nu îţi va spune asta în cuvinte … ci te vei trezi simţind că ceva e altfel … că a reuşit prin măiestria detaşării faţă de ce simte, să ajungă la o stare neutră faţă de ideea de “voi”. Indiferent de rotiţele zimţate care se vor suci şi răsuci înăuntrul lui, tu vei simţi de la 3.000 km distanţă că inevitabilul s-a produs. Şi atunci eşti făcut KO … zaci la podea plină de sângele aripilor zdrobite de parapetul cruntei realităţi şi a deciziei ei de a nu se da aşa, ca tine, cu totul …
Şi dacă nu se întâmplă aşa, de vină pentru runda a doua mai poate fi demonul “supra-analizei” căruia îi dai drumul din tainiţa minţii tale …. “Ceva nu e bine. Totul pare “prea perfect” ca să fie real.” Într-o lume cu responsabilităţi, liste de cumpărături, dead-line-uri şi viaţă socială, ţi se pare că atâta fericire nu miroase a bine. Iar dacă ai şi oscilaţii de încredere în ceea ce eşti, ceea ce poţi, înfrângerea e pe jumătate gata ….
Curând începi să răsfrângi şi asupra celui de lângă tine toate îndoielile şi proiecţiile fantasmagorice din capul tău. În scurt timp şi el va începe să coboare din nori ca un avion ce se va înfige cu botul într-o palmă de pământ ce nu apare pe hartă. Jăraticul ăla emoţional, nervos, intim, spiritual se transformă într-o caracatiţă ce îţi absoarbe cu ventuzele de pe tentacule elixirul nerafinat al fericirii din ochi şi suflet şi îl înlocuieşte cu amarul unei fieri dereglate …
N-ai stare, te perpeleşti ca o halcă de carne pe grătar, te întrebi, te acuzi, te urăşti, te descompui bucată cu bucată. Apoi treci la celălalt, îi cauţi defecte, subînţelesuri care nu există în realitate în cuvintele sale … Îl desfiinţezi şi îl recompui de parcă ai fi la o autopsie brutală, repetitivă … De data aceasta, tu ai dat Knock-Out-ul decisiv …
Vei încerca poate la un moment dat să dregi lucrurile, să le repari … de parcă sentimentele ar fi denivelări pe pereţi ce se cârpesc cu o mână de glet … Când vei fi tratat cu indiferenţă sau refuz, din sufletu-ţi muribund se vor înfrupta toţi vulturii emoţiilor umane: încremenire, furie, revoltă, ură, implorare … Vei da piept cu toţi sau doar cu o parte a cetei lor … Vei asculta tot ce îţi aminteşte de voi, vei vedea peste tot semne, vei simţi peste tot în jur parfumul ei …
Înainte de atât de lăudata resemnare, va veni “the point of no return”. Cel în care vei fi rupt între dorinţa de a face ceva care să o readucă la tine şi aceea de a renunţa pentru totdeauna la tot ce a fost. Şi ştii că trebuie să fie ceva măreţ, ceva care să îi taie respiraţia, ceva ce numai tu poţi să faci, ceva care să îi arate cât de aparte eşti tu şi cât de fericit îl poţi face …
Opreşte-te o secundă asupra acestui ultim gând … Vrei să faci asta pentru a o face pe ea cu adevărat fericită sau pentru a-ţi readuce în amprenta pielii şi a simţirii fiorii nemuritori ai clipelor cu ea? Îl vrei înapoi pentru el sau pentru cum te face pe tine să te simţi? Şi mai gândeşte-te la ceva înainte de a acţiona: este ea aceea pe care o aştepţi? Pe care ai intuit-o înainte de a o cunoaşte? Care să merite tot, orice, acum şi întotdeauna?
După ce îţi răspunzi drept la toate aceste întrebări, acţionează … Doar tu vei şti dacă există sau nu supravieţuire emoţională după un KO sângeros … “
Pe Oana o găsiți și aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
