Am senzaţia că lumea s-a oprit din goană, ca o bicicletă cu viteză mare în roata căreia a sărit un băţ. Dar spre unde tot gonim atât?
Ne-am trezit cu toţii la pământ. Blocaţi.
Pământul respiră. Noi asudăm de spaimă în spatele uşilor ce ne izolează de restul lumii, în dorinţa de a ne proteja. O fi aceasta o reflexie în oglindă a individualismului nostru? O monedă de plată pentru aroganţă? Credeam că suntem invincibili. Noi – majoritatea care nu mai aveam timp de nimic, nu mai ştiam nimic decât de munca noastră, de casa noastră confortabilă, de vacanţele noastre luxoase în ţinuturi cât mai îndepărtate şi mai exotice, de ieşirile noastre mondene, de orgoliile noastre, de ambiţiile noastre. Noi, care la adăpostul bunăstării materiale, am uitat cu desăvârşire ce înseamnă să-ţi fie foame sau sete, să nu ai, să nu ţi se cuvină.
©Maria Karalyos
Trăiesc această perioadă de pandemie intens în capul meu. Lumea virtuală se confundă greoi cu lumea reală. Realitatea s-a mutat pe un câmp virtual pe care încercăm să mai salvăm ce mai poate fi salvat, din dorinţa disperată de a nu eşua total. De meserie sunt profesor. Învăţământul s-a digitalizat peste noapte: se predă în continuare, se învaţă în continuare. Totul se petrece în mediul virtual. Îmi văd cursanţii de cealaltă parte a sticlei calculatorului, corectez sute de teme şi viaţa mea profesioanlă merge înainte, servindu-se de surogate. Reuşesc să scriu frânturi de idei, gânduri ce mă fulgeră în mijlocul vreunei discuţii virtuale. Le scriu pe bucăţele de hârtie pe care de cele mai multe ori le pierd. Le repun seara, obosită, în documentul Word pe care l-am numit „Gânduri în timpul coronei”. Din când în când le recitesc: sunt haotice, dar cinstite, izvorâte din trăirile mele, din experienţele mele sărăcăcioase.
16 martie: Marleen e singură. Paralizată şi complet izolată în apartamentul ei de semidependentă. Are 72 de ani. O să facem un grup de familie pe WhatsApp ca să-i ţinem de urât care cum putem.
22 martie: Care o fi situaţia transmigranţilor în vremurile astea? Ce fac oamenii străzii? Cine mai are grija lor? Rar aud câte ceva despre ei acum.
26 martie: În fiecare dimineaţă, din casa de peste drum, văd ieşind o maşină papuc. De fiecare dată, înainte de a se sui la volan, şoferul dezinfectează mânerul portierei. Mă distrează meticulozitatea lui. Diana e la fel de conştiicioasă. Îmi şterg zâmbetul de pe faţă: aceasta e normalitatea pandemiei.
Aş vrea să scriu mai mult. Nu se poate. Dar vorbesc: cu ai mei din România. Vorbesc şi cu prieteni din Italia – şi lor le e frică. Îmi povestesc că, dacă se întâmplă să tuşească puţin, toată lumea se uită urât la ei. Vorbesc şi cu prieteni din Belgia. Îmbucurător este că aproape toţi gândim la fel: într-un fel, era necesară o încetinire de ritm la nivel de planetă. O tragere de suflet. Nu e drept că mor oameni. În egoismul nostru, ne bucurăm că noi suntem în viaţă, că nu noi suntem morţii. Dar ce va fi după? Cum vom ieşi din pandemie? Vom fi învăţat ceva din această lecţie de umilinţă? Ori vom rămâne are nişte suflete uscate? Vom redeveni una cu tăvălugul economic care ne va înghiţi complet? Ori poate se vor înţelepţi mai marii lumii şi vor asculta vocea planetei?
După perioada corona, multe se vor schimba, multe vor dispărea, multe vor apărea. Se vor naşte copii, se vor destrăma cupluri, structuri se vor reorganiza… Se va face în continuare literatură! Ce sper eu e să ne întâlnim mai des cu noi înşine, în orice mod s-ar întâmpla aceste întâlniri! Unii dintre noi ne vom întâlni sinele în literatură, căci literatura poate fi şi cea mai veritabilă şi mai profundă cale de asta la taifas cu tine însăţi, de a te vedea, de a te auzi şi de a te asculta pe tine cel adevărat. E una din cele mai frumoase declaraţii de dragoste pentru omenire!
Deşi sunt o idealistă solitară, iubesc viaţa. Acum însă trebuie să mă mulţumesc doar cu o frântură din ea.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Portret de țară în pragul tulburelului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
