Dacă miniseria Flesh and Bone aduce în prim-plan o serie de greutăți ale unor balerini nevoiți să evolueze într-o lume artistică ficțională – bântuită de invidie, manipulare (sexuală), ură – imoralitate la scară largă, documentarul Bolshoi Babylon reflectă dinamica puterii dintr-un lăcaș-simbol al artei rusești. Misterios şi fascinant – Bolshoi Teatr – un fel de Mecca al iubitorilor de balet, un adevărat simbol al Rusiei, a devenit o comoară naţională. Totuşi, recent, teatrul (fondat în 1776) s-a aflat pe prima pagină a ziarelor doar cu ştiri negative: intrigi, invective şi schimbări la nivelul conducerii. Ideea de-a realiza această peliculă-document s-a născut ca urmare a unei colaborări între Nick Read, un ofițer britanic – apreciat realizator de documentare (despre crize, război, pușcării) – și Mark Franchetti, corespondentul revistei London Sunday Times la Moscova, stârniți de babilonia iscată la Bolshoi.
Filmul, realizat de canalul HBO, urmărește efectele unei acțiuni care îmbracă straiele unor păcate vechi de când lumea: pofta de putere, invidia, lăcomia și ura. În legendarul teatru din Moscova, tânărul Serghei Filin, directorul artistic al instituției-mamut, a fost atacat cu acid sulfuric de un individ mascat. Așadar, anul 2013 a marcat o profundă criză și-n lumea artistică de pe malurile Moscovei. Pentru prima dată, directorii teatrului au permis accesul camerelor de filmat în culise. Au considerat că, astfel, vor marca un nou capitol şi s-au declarat pregătiţi pentru ca sezonul 2013-2014 să fie înregistrat ca o experienţă (cinematografică) unică. Cu imagini nemaivăzute – din culise -, documentarul aduce un omagiu talentelor artistice şi abilităților uimitoare ale dansatorilor şi reflectă permanenta teamă de accidentări, dar şi ambiţia necesară supravieţuirii în cea mai performantă companie de balet din lume. Munca realizatorilor devine și mai complicată, fiindcă vanitatea se însoțește bine, aici, cu disimularea emoțiilor și cu cruzimea. Franchetti a declarat că natura emoțională a unora dintre dansatori și drama din interiorul teatrului l-au sensibilizat, devoalând latura pasională a acestei nații. Pe de altă parte, realizatorul a calificat lumea artistică de la Bolshoi, ca pe „un mediu destul de ermetic, locuit de două sute cincizeci de dansatori obsedați doar de arta lor.” Fascinați de universul artistic din acel spațiu, realizatorii se apropie de „câmpul de luptă” care a luat locul vechiului spațiu artistic. Locul este un monolit care adăpostește mai mult de trei mii de angajați; reunește mai multe orchestre, coruri, o companie de operă, trupa de balet și mai mult de două sute cincizeci de dansatori. Bolshoi are un statut special în Rusia, este considerat o comoară națională și un simbol al culturii ruse; și – ca orice teatru de stat – are legături strânse cu Kremlinul.
Recomandat de o carieră artistică de excepție, chipeșul artist Serghei Filin a fost aruncat, deodată, în hăul suferinței, după cumplitul incident din ianuarie 2013. Internat de urgență la un spital din Germania, a fost supus unui chinuitor șir de intervenții chirurgicale, în vederea recuperării. Prima parte a filmului acoperă perioada ce a urmat imediat atacului și cercetările care îl vizau pe unul dintre principalii suspecți: Pavel Dmitrichenko – un balerin ros de invidie și de-o clocotitoare ură. În interviurile preluate de la televiziunea rusă, acesta apare precum un tânăr dandy, oarecum vanitos, care declarase că își dorea să conducă Bolshoi. Mulți dintre angajații teatrului îl considerau autorul moral al atacului, principalul vinovat. Muzicologul și istoricul Simon Morrison punea această acțiune disperată și pe seama unei evidente lipse a autorității în această instituție istorică, strâns legată de importanța pe care o manifesta elita politică rusească. Printre aceste declarații, ne sunt prezentate imaginile terifiante cu Filin desfigurat, acoperit cu o mască din tifon, pătat, târât prin săli de operație din spitalele nemțești. Este fascinantă descrierea tectonicii puterii din Bolshoi Teatr. După îndelungate tratamente, Filin se reîntoarce în instituția pe care o părăsise brusc, iar acțiunile devin și mai precipitate.
În toamna anului 2013, odată cu revenirea lui Filin, se vor confrunta taberele adverse. Noul director general de la Bolshoi, Vladimir Urin, a fost instalat pentru „a curăța mizeria”. În interviuri, Urin nu se ferește să afișez un soi de dispreț în legătură cu fostul său coleg de la Teatrul Academic Muzical Nemirovich-Danchenko- Stanislavksy (MAMT), despre care declară că îl leagă doar…munca. În acel perpetuu „du-te, vino” de la Bolshoi, scenele cele mai tensionate se vor derula în timpul consiliilor de administrație. Filin își va îndăpărta (ușor dramatic) ochelarii și va lăsa la vedere reușita medicală – un sigur ochi salvat, apoi va pleda pentru reluarea activității sale în funcția de director artistic (dorea să inițieze cursuri și să înființeze săli de Pilates pentru balerini). De cealaltă parte, Urin ripostează ca un copil bosumflat, îl ridiculizează pe Filin, apoi anunță unele modificări necesare în compania artistică. Dialogurile nu se leagă, se simte tensiunea nedezamorsată și freamătul din cele două tabere anticipează „veridictul” final. Anastasia Meskova, o prim-balerină, declara: „ Oricât de ciudat ar suna, Bolshoi întotdeauna reacționează cu răceală la toate. Suntem pregătiți să nu se arate emoțiile și să dăm mereu bine.”
În luna iulie a acelui an, contractul lui Filin nu a fost reînnoit. Un nou manager avea să ia locul celui care suferise și stârnise atâtea valuri de re-sentimete. Deși vagi, unele afirmații sugerau relații dubioase și zone de corupție care-au impus acele schimbări. Totuși, nimeni nu lansează afirmații precise, totul plutește în zona vagului, a bănuielii. La rândul lor, realizatorii declarau că nu există dovezi certe ale implicării de natură politică și declarau că: „Acesta este modul în care funcționează Rusia. Corupția există peste tot.”
Filmul produs la HBO oferă un fel de luciu anchetei și infracțiunii de la baza acesteia și se ocupă și de prezentarea unor figuri de artiști din acest spațiu iconic al Moscovei. Prin urmare, aflăm că angajările din cel mai celebru teatru moscovit reprezintă o combinație între talent și doleanțele… patronajului politic (politică financiară și penală – declara Morrison). Imaginile cu pregătările balerinei Mariei Alexandrova, de dinaintea spectacolelor, surpind eforturile din spatele grației și eleganței de sub luminile rampei. Apoi, una dintre cele mai renumite stele ale baletului mondial, Maya Plisetskaya, menționa – în memoriile sale -, cum Brejnev a condus-o, după un spectacol, cu limuzina către locuința sa. În același mod, este surprinsă teribila declarație a balerinului georgian, Nikolai Tsiskaridze, a cărui coamă și iubire de sine sunt extrem de leonine: „Eu sunt ultimul mare star de la Bolshoi.” Acesta este unul dintre dansatorii veniți să depună mărturie în apărarea Dmitrichenko (concediat în urma atacului).
Ceea ce este clar afirmat în acest film documentar este sentimentul încercat de Filin în toată această istorie plină de pathos. Pus față în față cu grosolănia lui Urin, acesta pare nehotărât, fragil, dar cu o candoare răcoritoare. Rușii au avut mereu „respect” față de liderii puternici.
Cu o ridicare de umeri fatalistă, maestrul de balet Boris Akimov, întregește această imagine: „Lumea teatrului este nemiloasă.” Încă din 1965, când a intrat în corpul de balet, Akimov și-a dedicat viața acestui mediu măcinat de seisme – ambițiile spulberate de amărăciune, dar – în egală măsură – și triumfurile (din păcate, și ele trecătoare). Artistul mărturisește că, în pofida tuturor vicisitudinilor, Bolshoi a supraviețuit. Mirat de apariția acestei stranii metode de atac (cu acid sulfuric) printre cele deja uzate („Au existat siucideri, un viol în grup și chiar o crimă.”), veteranul cugetă filosofic și consideră că Bolshoi este precum „un ocean menținut în mișcare.” Dar, mai presus de toate, Bolshoi Babylon celebrează dăruirea, hotărârea și extraordinara capacitate de rezistență a dansatorilor și eforturile colective de a vindeca și de a restabili reputația unui simbol național.
Regizor: Mark Franchetti, Nick Read
Compozitor: Smiths & Elms
Operator: Nick Read
Producător: Mark Franchetti
Producător executiv: Simon Chinn, Will Clarke, Nick Fraser, Andy Mayson, Sheila Nevins
Monteur: David Charap, Jay Taylor
Personaje:
Maria Alexandrova
Maria Allash
Sergei Filin
Anatoliy Iksanov
Anastasiya Meskova
Durata: 86 min.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Prostia omenească și prostia românească
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
