De câteva săptămâni, o fătucă de pe Facebook jelește public și ostentativ o iubire ratată. La început am ignorat-o, convinsă fiind că în câteva zile urmează poza cu atitudine de divă și mesajul “să moară fostul, că m-a pierdut ca prostul”, iar viața o să-și reia cursul firesc.
Dar, nu! Fata insistă să-și pună cenușă în cap și să sufere când cu deznădejde, când cu furie, când cu “de ce”-uri care sună a gol, neînțelegând și pace de ce zeii iubirii și-au întors fața de la ea și au lăsat-o de izbeliște. Na, că asta-i bună! Intru pe profilul ei: frumușică, ajustată chirurgical prin părțile esențiale, indecent de tânără, viață de huzur. Cel puțin așa arată Facebook-ul. Băiețașii înșirați cu limba scoasă, care mai de care, s-o consoleze și să-i usuce lacrimile cum s-or pricepe mai bine. Ea, nu și nu! Că suferă după Costel al ei.
Și aruncă postări zilnice, pline de amar, de ți se rupe inima. Între noi fie vorba, n-am răbdare să le citesc până la capăt, dar ideea este aceeași: “Ooo, de ce-ai plecat Costele și eu nu pot fără tine?”. De la un punct încolo, am început să mă întreb serios ce fel de personaj este Costel ăsta. Ce l-o recomanda pe el să provoace asemenea daune sufletești? Altă treabă pe care n-o pricep este de ce asta mică vrea neapărat să vadă el, dar și noi, cum ea nu poate și nu vrea fără el, că setează public scrisorile de amor neîmplinit și terfelit. Din ce deduc, lui Costel i se cam rupe, a înlocuit-o cu altă divă și o ignoră pe a noastră.
Citiţi şi Nu te cupla când eşti deprimată
De când a început drama ei, eu așa neajustată, nemondenă și netânără cum sunt, am trecut printr-o despărțire, merg la job, fac piața, îmi cresc copilul, m-am și bronzat puțin. Sufăr și eu cum pot, dar mai ales când pot. Când îmi vine să jelesc dar n-am timp, apelez la metoda rapidă, paharul de vin. Nu de alta, dar trebuie să adorm, că mâine am treabă.
Din toată treaba asta, înțeleg că:
Suferința din amor este un lux și nu toți ni-l permitem.
Că dacă nu e publică, nu există. Nici iubirea și nici jalea.
Că fără tine viața e pustiu, Costele. Întoarce-te la mine! Și mai repede!
Însă, tot nu pricep cum trebuie să fie un Costel încât să-ți stingă lumina așa tare la mintea capului.
Da’ ce știu eu? Întoarce-te, Costele!
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
