Pe 12 noiembrie, Andra Vișan și-a făcut debutul ca fotograf – și poet – printr-o expoziție care vorbește despre intimitate și despre valoarea acestui concept într-o lume a socializării și a dezinhibiției (mai mult sau mai puțin simulată). Despre teama de ceilalți, despre asumarea de sine și despre fotografie ne vorbește, mai jos, chiar Andra Vișan, căreia i-am luat un scurt interviu.
La prima vedere, pari o persoană timidă. Cum este de fapt Andra Vișan?
Încă nu ştiu. Mă descopăr pe zi ce trece, mă schimb pe zi ce trece. Privesc în urmă, cum eram la începutul acestei veri, faţă de cum sunt acum, şi mă uimeşte cât de mult m-a putut schimba în numai trei luni de zile. Am fost până acum un an o persoană întradevăr foarte timidă, dar de când am început facultatea am început să capat mai multă încredere în mine şi în ceea ce fac.
Prima ta expoziție vorbește despre intimitate. Mai mult, deși tu ești în spatele camerei, înțeleg că este vorba despre o intimitate personală. De ce ai ales acest subiect?
Am mari problem în a fi eu însămi. De curând, vorbeam cu un prieten şi i-am spus că am în jur de şase “măşti”, pentru diversele grupuri de persoane cu care interacţionez. Întotdeauna m-am temut să mă arăt aşa cum sunt sau să spun ceea ce simt de teamă de a nu fi respinsă, de teama de a nu fi înţeleasă. Şi mi-am dat seamă că este o prostie. Este incorect faţă de noi înşine. Nu mi-aş fi putut imagina o primă expoziţie mai potrivită decât una în care efectiv spun tot ce am de spus despre mine, despre cum gândesc, cum simt, ce simt. Am privit întreaga expoziţie ca un fel de “renaştere” a mea şi am ales ca această renaştere să fie una în văzul tuturor, deoarece am decis să dau jos toate măştile. Existenţa noastră e prea scurtă ca să ne pierdem timpul jucându-ne de-a va-ţi-ascunselea. Şi e obositor să stai ascunsă atât de bine încât nimeni să nu te găsească. Am ales să ies eu din ascunzătoare.
Până la urmă, dacă este vorba despre a arăta publicului o parte din tine, de ce nu este o serie de autoportrete?
Pentru că nu este vorba numai despre a mă arăta pe mine. Nu numai eu am această problemă de a fi eu însămi. Aproape toată lumea o are, de aceea am ales să fotografiez alte personaje şi nu pe mine. E extreme de greu să te poţi exterioriza într-o lume plină de prejudecăţi şi răutate. Toţi pun o etichetă pe tine, te judecă înainte să audă ce ai de spus. Fireşte că, în cele din urmă, ajungem să ne închidem în noi înşine. Am vrut să-i sensibilizez pe oameni, să-i fac să se regăsească în lucrările mele. Am considerat că prin auto-portrete ar fi fost mai probabil să se gândească strict la intimitatea mea, decât să-i fac să se introspecteze. Acesta este şi motivul pentru care nici unul dintre cele trei persoaneje (TI, TA şi TE) nu are un chip clar conturat.
Fiecare fotografie este însoțită de versuri. Simțteai că fotografiile au nevoie de o explicație? Sau că versurile au nevoie de o imagine?
Fiecare fotografie a fost făcută special pentru versurile care o însoţesc. Nu pentru că versurile ar avea nevoie de o imagine ca să stea în picioare, ci pentru că te duc mai departe de ele, te introduc mai uşor în lumea lor. Şi fotografiile pot fi luate separate de text, dar cu text, capătă o semnificaţie mai profundă decât cea a unor imagini la care-ţi face plăcere să te uiţi. Prin text, transmit ceva, o emoţie, o stare. Capătă un sens.
Întreaga expoziție este alcătuită din fotografi alb-negru. Nu ai simțit nevoia culorii? Sau crezi că ar fi dăunat discursului tău?
Nu ar fi dăunat. Discursul meu e plin de culori prin unele locuri, optimist chiar. Dar am ales alb-negru pentru că mi se pare că, adesea, culorile îţi distrag atenţia de la unele detalii. Lipsa culorilor te lasă să priveşti mai atent forma, umbrele, toate detaliile unei imagini. Iar fotografia alb-negru a ocupat întotdeauna un loc special în inima mea şi, pentru mine, ea e adevărata fotografie, nu cea color.
Cât de importantă este intimitatea pentru o femeie?
Intimitatea e importantă pentru toţi, nu numai pentru femei. Fără intimitate, fără cele câteva ore petrecute cu noi înşine… eu, una, m-aş pierde de mine însămi. Era să o fac, de câteva ori, până m-am apucat să-mi pun sentimentele şi trăirile pe hârtie, şi chiar şi atunci am mai avut moment de rătăcire. Intimitatea e vitală pentru toţi, indiferent de sex sau orice alte criterii. Avem nevoie de acele momente de sinceritate, de a fi noi înşine, de a ne relaxa şi da masca jos. Altfel, uităm cine suntem.
Te temi de opinia publică? Până la urmă ești o fată extrem de tânără care a ales să se lanseze ca artist printr-o serie de nuduri. Și nu ai fotografiat tot o femeie. Ci un cuplu.
Nu. Iubesc fotografia nud, iubesc nuditatea, iubesc perfecţiunea corpului uman. Am ales să mă lansez cu nuduri deoarece mergeau perfect cu conceptual meu de “omul în goliciunea sa, aşa cum e, fără nici o mască”.
Ai poza, la rândul tău, nud? Sau te-ai păstra mereu în spatele camerei?
Am pozat deja. Primele mele fotografii nud au fost auto-portrete şi am şi pozat pentru alţi colegi fotografi. Mă simt la fel de bine în faţa camerei cum mă simt şi în spatele ei, cu sau fără haine.
Următorul tău proiect?
Cu următorul proiect, vreau să părăsesc intimitatea. Vreau să văd ce se întâmplă dincolo de ea.
Expoziția rămâne deschisă până în data de 10 decembrie și poate fi vizitată de marți până sâmbătă, între orele 11:00 și 19:00 la Art Yourself Gallery (str. Nicolae Ionescu 11, Sector 1, București)
Pe Dragoş îl găsiţi întreg aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Reacție la Macarena (Erika Isac)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
