Sfârşitul lui Bin Laden şi începutul Războiului Rece
Răzbunarea nu e bună, dar ajută! După ce a fost vânat timp de nu mai puţin de 10 ani, Osama Bin Laden a devenit, acum, trecut. Un trecut sângeros şi dureros pentru mult prea mulţi oameni din lumea asta. După atacurile de la 11 septembrie 2001, întregul echilibru al lumii s-a modificat, iar zona Orientului Mijlociu a devenit una permanent fierbinte. Cutremurul din Manhattan a generat valuri tsunami nu doar în Afganistan şi Irak, ci în toată lumea, iar terorismul a devenit pericol global.
Moartea lui Bin Laden vine într-un moment crucial pentru americani. La finalul acestui an, trupele americane se retrag oficial din Irak, în Afganistan începe tranziţia pentru preluarea operaţiunilor de către forţele locale – şi toate acestea se întâmplă în mijlocul unui val de revolte populare, care dau peste cap raporturile de forţe stabilite de zeci de ani în lumea arabă.
Pentru administraţia Obama, dispariţia fizică a lui Bin Laden este în mod cert o mare reuşită. Căci nimeni, nici cei mai fervenţi rivali ai primului presedinte de culoare al Statelor Unite, nimeni nu poate contesta importanţa momentului. “S-a făcut dreptate” – a afirmat şi fostul preşedinte, George W. Bush. Iar în faţa Casei Albe s-au adunat câteva sute de americani care şi-au strigat bucuria – “hey, hey, goodbye!”. Cu atât mai mult cu cât Obama a subliniat în declaraţia sa că a autorizat personal operaţiunea care (foarte important!) s-a încheiat fără vărsare de sânge american! Un plus şi pentru responsabilii de relaţiile externe (căci operaţiunea s-a desfăşurat pe teritoriul pakistanez, semi-ostil), un mare plus pentru CIA, care a reuşit să “marcheze decisiv” de această dată.
Dar!
Susţinerea publicului pentru interminabilele războaie din Orientul Mijlociu a scăzut dramatic. 10 ani înseamnă mult prea mult pentru ca orice pasiune să dureze!
În noiembrie 2001, eram pe Broadway, în inima New York-ului şi îi intervievam pe americani pe stradă. “O să-l prindem pe Osama, o să-i înţepăm limba cu furculiţa şi o să-i punem sare, o să-l spânzurăm cu capul în jos în Times Square!” – imi spuneau oamenii. Nu le era deloc frică, dimpotrivă, erau furioşi şi spuneau că iadul se va dezlanţui împotriva lui Bin Laden şi a acoliţilor lui. Războaiele din Afganistan si Irak au avut, la vremea când au fost pornite, girul întregii naţiuni.
După ani de zile, însă, în care Osama Bin Laden părea o fantomă invicibilă, în care armata americană a suferit pierderi notabile, după ce sume incredibile au fost alocate acestor campanii (potrivit Center for Defence Information, totalul pentru Afganistan şi Irak va ajunge la finalul lui 2011 la 1,29 trilioane de dolari!!!!) şi toate astea pe fondul unei adânci crize financiare, după atentatele sângeroase care au speriat o lume întreagă, suportul public a scăzut sub “nivelul mării”.
Tăvălugul a îngropat politic aripa republicană, iar Obama a profitat din plin de aceasta “window of opportunity” care s-a deschis larg în faţa sa. Acum, paradoxal, acelaşi Obama “marchează” în urma “ofensivei militare” republicane, în condiţiile în care democraţii au susţinut permanent necesitatea diminuării cheltuielilor militare din buget.
Practic, Obama a reuşit astăzi să impuste doi iepuri.
Ceea ce contează foarte mult e cum va continua povestea. Tocmai din cauza reacţiei populare, până acum administraţia Obama a practicat o politică de neglijare calculată în Orientul Mijlociu, Golf şi Africa de Nord (“calculated neglect” – aşa cum sugestiv au denumit-o analiştii Stratfor). Intervenţia americană a fost minimalizată cât de mult s-a putut şi în Egipt, şi în Libia, peste tot. Amintiţi-vă cum cerea Washington-ul insistent ca NATO să preia conducerea operaţiunilor din Libia, cum a cerut implicarea statelor arabe pentru protejarea civililor şi oprirea violenţelor în înteaga zonă. Politica “hands off” este însă doar una de faţadă, căci activitatea diplomatică şi cea a serviciilor secrete americane e mai ferventă ca niciodată. O dovadă este chiar uciderea lui Bin Laden, după o “cursă” pe viaţă şi pe moarte de 10 ani. O victorie care în noul context nu mai contează decât ca simbol, căci realitatea geostrategică s-a modificat considerabil.
Ieşim din deceniul războaielor convenţionale şi intrăm într-un nou război rece – iar de data asta oponentul Statelor Unite nu mai este unul generat de ideologie, cum a fost Uniunea Sovietică, ci unul generat de resurse: Iran!
Teheran-ul aplică o strategie “divide et impera”. Implicându-se “acoperit”, susţinând mişcările legitime din statele islamice şi încercând să le manipuleze în sens ideologic, religios sau etnic (după caz), Iran-ul a intrat într-o ofensivă serioasă pentru câştigarea supremaţiei în Orientul Mijlociu.
Dincolo de o ambiţie politică, mişcarea Iran-ului este generată de raţiuni economice. Exporturile sale de ţiţei încep să scadă, stocurile cresc, comenzile externe se micşorează încet-încet din cauza complicaţiilor pe care le presupune orice livrare din Iran, iar Irak-ul ameninţă să devină un furnizor atractiv pentru mulţi dintre clienţii săi tradiţionali. În ultimii ani, Teheran-ul a profitat din plin de incapacitatea de producţie a Irak-ului pe fondul conflictelor pentru a se asigura că Occidentul nu va impune sancţiuni împotriva sa, în ceea ce priveşte exportul de ţiţei. Arabia Saudită este singurul său competitor serios în OPEC, căci Irak-ul este pentru moment exclus “din cărţi”. Dar situaţia se va schimba în scurtă vreme şi Iran-ul se teme serios de această perspectivă. Amintirea războiului de 8 ani cu Irak-ul (care a pornit, de fapt, tot de la cotele admise de extracţie) este încă vie şi liderii de la Teheran preferă să-şi pregatească terenul pentru a evita o buclă a istoriei. Acum, când conducerea statului Irakian este încă în formare, când lucrurile nu sunt clare, când strategia naţională a Irak-ului nu este omogenă, Iran-ul încearcă să câştige teren printr-un gen de trafic de influenţă şi activitatea acoperită a serviciilor secrete. Statele Unite au înţeles perfect strategia şi recent au cerut liderilor de la Baghdad să spună dacă au nevoie ca trupele americane să rămână în Irak dincolo de data oficială a retragerii – 31 decembrie 2011. Răspunsul a fost categoric NU! Şi analiştii văd aici “filiera iraniană”.
Cert este că victoria simbolică de astăzi împotriva Al Qaeda nu va linişti deloc apele în Orientul Mijlociu. Şi nici în restul lumii. Iar dacă Bin Laden declanşase jihadul “convenţional” din motive ideologice, Iran-ul a declanşat deja, sub acoperire, un alt tip de conflict: jihadul rece!
Pentru Obama, pentru Statele Unite, pentru aliaţii americanilor din toată lumea şi pentru CIA, dispariţia lui Bin Laden şi decapitarea Al Qaeda sunt extrem de importante, însă viitorul este adevarata piatră de încercare!
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Portret de țară în pragul tulburelului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
