Suntem pregătiți să mai trăim unul langă altul 30,40… 50 de ani? Mai putem sfida vremurile, trendul, putem rămâne demodați, deopotrivă bărbat și femeie, măcar când iubim? Mai vrem ori știm să-l punem pe cel de lângă noi înaintea eului personal și astfel căruța să meargă? Ne dorim să păstrăm lângă noi și să ne completăm jumătatea de om cu peticul, ori ne considerăm și ne comportăm sub influența tăvălugului ca și cum am fi doar consumabile? Mereu altul sau alta de dragul diversității și palmaresului, când în final golul din noi rămâne fără fund…
Nu am pe listă situații în fața cărora piciorul în prag este imperios necesar… le știți voi care… Dar plictiseala, uneori depărtarea, obișnuința, nevoia de nou sau el/ea de ce și eu nu, n-ar putea fi demontate, transformate?
Ciudate vremi! Reciclăm cartoane, PET-uri, cârpe, dar aruncăm cu atâta ușurință suflete la gunoi! N-au miros fetid și nici nu stau mormănite la marginea orașului, dar le cărăm adesea-n piept, se-adună iar conform gravitației privirea coboară și devenim inapți de-a mai crede că putem găsi împlinirea altundeva decât la vârful picioarelor noastre.
De când a construi și-a sacrifica timp, voință, gânduri, celule, a devenit eronat și brusc demolarea-i utilă de la prima cărămidă nărăvașă ce nu se-așază pe liant?
Pe Laura o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
