Săptămâna se arată senină, dacă socotim cu grijă cu cine intrăm în dialog şi, mai ales, ce avem de spus: ne bucurăm de o gură de aer proaspăt de marţi noapte când Mercur din Capricorn revine în mers direct. Dureri de cap cu repetiţie, problemele ultimelor săptămâni ar putea să persiste, desluşindu-se şi anume căi de rezolvare în anumite probleme: Mercur repetă sâmbătă conjuncţia de săptămâna trecută cu Pluton, dar şi cuadratura cu Uranus. Şanse bune în dragoste la sfârşitul săptămânii, mica benefică Venus are o întâlnire romantică cu Neptun.
Ne îndreptăm în această săptămână către finalul ciclului de retrogradare al lui Mercur în Capricorn, în mers înapoi din 6 ianuarie 2016. O scurtă recapitulare mă gândesc că e folositoare: Mercur a intrat în Capricorn pe 10 decembrie 2015, iar din 20 decembrie (ajuns la gradul 14`55 Capricorn) s-a aflat în perioada de umbră. Adică a intrat în sectorul în care s-a produs mersul înapoi. Pe 2 ianuarie s-a grăbit să facă o scurtă vizită în semnul următor, Vărsătorul, unde a poposit până vineri, 8 ianuarie, când a revenit în Capricorn. Din 6 ianuarie, Mercur s-a aflat în mişcare retrogradă şi a călătorit înapoi în Capricorn. Se va opri din mersul înapoi marţi, 26 ianuarie, când va ajunge iar la gradul 14`55 Capricorn. Va ieşi din zona de umbră chiar de Valentine’s Day, pe 14 februarie, aşadar întreg ciclul de retrogadare este între 20 decembrie 2014 şi 14 februarie 2016. Prin urmare, chestiuni ivite în ultimele săptămâni ori cărora li s-a căutat o soluţie în decembrie şi în ianuarie îşi pot găsi rezolvarea până la mijlocul lunii februarie ori, în unele situaţii, chiar după. Mercur retrograd în Capricorn îndeamnă la găsirea unor soluţii nu foarte creative, dar practice: putem vorbi despre câştiguri, negocieri comerciale, deplasări în scop de afaceri. În această săptămână se pot afla răspunsuri la mai multe întrebări: ce s-a pierdut, ce s-a câştigat şi care este lecţia învăţată în urma unei anumite experienţe. Adevăruri se cristalizează. E de ştiut că pot apărea schimbări, hotărârile luate în această săptămână ar putea suferi modificări consistente după 14 februarie. Întreaga săptămână este fragilă în privinţa dialogului, a relaţionării în general: situaţiile tensionate se pot agrava, se pot naşte dispute noi, poate exista iritare, supărare, nervozitate. Există şi un real risc de accidentare, dar să nu fim prăpăstioşi, cu răbdare şi grijă, situaţiile neplăcute pot fi evitate.
Marţi ar putea fi prima din zilele mai puţin uşoare ale săptămânii: Mercur va reveni în mers direct înainte de miezul nopţii, dar până atunci va fi staţionar: pe cât posibil, evitaţi confruntările verbale şi evitaţi afirmaţiile care pot deranja ori jigni, chiar dacă tot ceea ce intenţionaţi să spuneţi este cât se poate de real. Asta pentru că un dialog tensionat poate avea consecinţe pe termen lung.
Alicia Keys, născută pe 25 ianuarie 1981 – cântăreață, actriță, textieră și pianistă americană (Soare în Vărsător, Venus în Capricorn)
Jane Seymour, Jennifer Aniston, Abraham Lincoln, Oprah Winfrey, Yoko Ono, Ashton Kutcher, Charles Dickens, Charles Darwin, Clark Gable, John Travolta, Jules Verne, Ronald Reagan, Thomas Edison, Nicolas Sarkozy, Shakira, Robbie Williams, Bob Marley, Michael Jordan, Paul Newman, Farrah Fawcett, Jeanne Moreau – alți Vărsători celebri
Dacă treceţi cu bine de ziua de marţi, sâmbătă, duminică, dar şi în prima zi a săptămânii viitoare se repetă scenariul zilei de marţi, de data aceasta cu o mai mare intensitate. Conjuncţia Mercur-Pluton şi cuadratura Mercur-Uranus ne sunt deja cunoscute din pricina retrogradării lui Mercur: Mercur s-a mai întâlnit cu Pluton pe 19 decembrie şi pe 22 ianuarie, iar cu Uranus pe 21 decembrie şi pe 20 ianuarie. Există posibilitatea ca un eveniment petrecut în zilele menţionate mai devreme să aibă ecou sâmbătă şi duminică, un ecou nu tocmai îmbucurător. Sunt posibile discuţii, certuri, provocări, schimbări bruşte ori neaşteptate. Nervozitate, grabă, nerăbare, erori de comunicare, întârzieri. Anxietate, stres accentuat. Partea bună este că sâmbătă şi duminică sunt zile libere, iar majoritatea provocărilor pot fi evitate. Însă, dacă veţi călători ori veţi face diverse tranzacţii băneşti, acordaţi o mai mare atenţie paşilor pe care îi urmaţi. Încercaţi să fiţi flexibili în atitudine şi în privinţa programului dinainte stabilit, acţionaţi cu răbdare şi, de ce nu, aveţi în vedere şi un plan alternativ. Sfârşitul săptămânii ar putea fi mai dificil pentru cei cu repere personale între gradele 13-19 al semnelor cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn).
Nu închei înainte de a da şi o veste bună: sextilul Venus-Neptun activ vineri sâmbătă şi duminică poate îmblânzi aerul cu potenţialul exploziv al săptămânii: Venus e dragostea senzuală, Neptun e iubirea romantică, iar întâlnirea celor două planete sporeşte sensibilitatea şi plăcerea pentru experienţe amoroase. Creativitatea şi imaginaţia devin mai puternice. Va fi timp frumos pentru dragoste, dar şi pentru socializare. Cumpărături, înfrumuseţare, întâlniri cu prieteni. Fotografie, film, cărţi, muzică. Cei singuri îşi pot întâlni partenerul în aceste zile. Iar cei în doi pot petrece împreună un sfârşit de săptămână foarte, foarte romantic.
Berbec – Ceva important poate avea loc în cariera ta în această săptămână. Putem vorbi despre un răspuns sau o soluţie pe care o aşteptai ori recunoaşterea unui merit. Sau o propunere, o avansare în cariera ta. Zic să te foloseşti de intuiţie în luarea unei decizii şi să rămâi flexibil.
Taur – Planuri pentru o călătorie ori pentru urmarea unor cursuri se pot face în această săptămână. Şanse bune şi dacă ai de trecut un examen. Cred că poţi să visezi şi să speri mai mult, în dragoste şi nu numai. La sfârşitul săptămânii, bucurii în dragoste şi/ori de la prieteni.
Gemeni – Poţi clarifica în această săptămână chestiuni ce privesc valorile comune alături de partenerul tău de viaţă ori cel de afaceri. Poate fi vorba despre planuri de viitor comune, consolidarea celor existente ori, în unele situaţii, un partaj, un împrumut sau o vânzare.
Rac – Ar putea fi zile vulnerabile pentru tine în privinţa unui anume parteneriat: poate că e necesar să discuţi, poate e nevoie de sinceritate, obiectivitate şi raţiune. Poate că ceva te nemulţumeşte, poate sunt necesare câteva schimbări. În parteneriatele solide, bucurii la sfârşitul săptămânii.
Leu – A fi sănătos înseamnă a fi fericit ar putea fi învăţătura săptămânii pentru tine. Te poţi gândi la mici schimbări în privinţa rutinei zilnice ce, intrate în obicei, îţi vor oferi satisfacţie. Poţi începe o dietă ori un program de exerciţii fizice. Dacă întâmpini probleme de sănătate, în aceste zile poţi afla nişte răspunsuri, poţi găsi medicul şi tratamentul binefăcător.
Fecioară – Sectorul dragoste/creativitate/copii este important pentru tine în această săptămână. O împăcare, o cerere în căsătorie, cunoaşterea unui viitor partener, finalizarea unui proiect creativ, o reuşită a copiilor: iată doar câteva din posibilităţi. Dialogul este important, iar dacă vei lua hotărâri, gândeşte-te şi la consecinţe.
Balanţă – Armonia acasă, în familie ar putea fi şi în această săptămână un obiectiv ori o vulnerabilitate. Poate că ţi se cere să faci o schimbare. Veşti, informaţii, rude în vizită. Reparaţii ori îmbunătăţiri în locuinţă ori planuri pentru tranzacţii imobiliare.
Scorpion – Poţi face documentare şi poţi afla informaţii necesare într-un anume proiect. Este o săptămână excelentă pentru studiu, pentru promovarea unui examen, dar şi pentru negocieri de afaceri. Acolo unde există o relaţie tensionată, există şansa unui dialog spre împăcare.
Săgetător – Valorile personale şi câştigurile curente pot fi preocuparea săptămânii pentru tine. De miercuri poţi primi anumite sume de bani care au întârziat în ultimele săptămâni. Pot avea loc negocieri pentru o nouă sursă de câştig ori o situaţie incertă se poate stabiliza.
Capricorn – Cea mai mare parte a acţiunii în această săptămână se petrece în semnul tău: este timp bun pentru schimbare, iar vestea bună e că poţi decice ce şi cum să schimbi. Te poţi folosi de intuiţie în hotărârile tale şi îţi poţi folosi farmecul şi puterea personală pentru a îndrepta lucrurile în direcţia pe care o doreşti.
Vărsător – O săptămână liniştită pentru tine, în care poţi face tot ce îţi doreşti dacă reuşeşti să nu te laşi influenţat de emoţii negative venite din exterior. Februarie va fi o lună formidabilă pentru tine şi e timpul să te pregăteşti: puţină curăţenie în gânduri, poate şi înfruntarea unor angoase să fie de folos. Poţi afla unele informaţii care ţi-au fost ascunse.
Peşti – Relaţiile de prietenie sunt avantajate în această săptămână, incluzând aici şi prietenia construită într-un parteneriat de dragoste. Revederi, împăcări, un sprijin venit de la un prieten, în unele situaţii o prietenie se poate transforma într-o relaţie de amor. Altfel, zile bune de ieşit în oraş, de mers la concert, la teatru, la petreceri.
Notă: Analiza săptămânii în curs urmăreşte mişcarea planetelor pe cer, nu şi povestea fiecărui individ în parte. Horoscopul e bun de citit ca inspiraţie: nu vi se spune ce veţi face, liberul vostru arbitru hotărăşte acest lucru. Cel mult, poate fi folosit că sfat prietenesc, de luat ori nu în seamă. Dacă nu vă cunoaşteţi semnul Ascendentului, citiţi la semnul Soarelui. Dacă vă cunoaşteţi Ascendentul, citiţi la ambele semne şi folosiţi ce vă e util. Fiecare are o poveste unică de viaţă, alcătuită din destin, moştenire de familie şi liber arbitru. Vă mulţumesc! 🙂
© Copyright 2014 Ingrid Panaitiu – Exclusiv pentru Catchy.ro
Citiţi şi
Azi, ultima lună plină a lui 2024
1 decembrie 2024, ora 8:21, Lună Nouă în Săgetător (horoscop)
Horoscopul ultimului Mercur retrograd din 2024 ( în Săgetător, 26 noiembrie – 15 decembrie)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.