Cu JUPITER ÎN SĂGETĂTOR, tot înainte!
După ce a stat 13 luni ca pe coji de nucă în Scorpion, Jupiter a intrat în propria lui zodie, în noiembrie 2018, unde va rămâne până în decembrie 2019. Săgetătorul este casa lui Jupiter, domiciliul său. Prin urmare, aici planeta se manifestă cu toată puterea, în toate domeniile care-i sunt familiare.
Jupiter semnifică expansiunea și prosperitatea. Este dornic de măreție, cunoaștere, progres și bunăstare. Deviza lui e „mai mult, mai departe, mai bun”. Are aspirații înalte, e generos, vesel, optimist, pozitiv și norocos Tradiția îl numește „Marele Benefic”. E interesat de mediile academice și universitare, de publicistică, medicină, finanțe, economie, etică, legislație, cultură, spiritualitate și religie. Îl atrag străinătatea, călătoriile îndepărtate, explorările, cucerirea de noi teritorii, aventura, experiențele inedite, sportul, riscul și speculațiile. Aduce șansă și ne invită să ne lărgim orizontul. Cu el alături, străbatem un an mai avântat, mai exuberant, care pentru mulți deschide drumuri promițătoare…
Citește și „HOROSCOP: 2019 și NOI – O evaluare generală”
Notă: Ideal ar fi să se citească atât previziunile pentru zodia natală, cât și cele pentru zodia Ascendentului. Ascendentul (engl.: Ascendant or Rising Sign), poate fi calculat la una dintre adresele de mai jos:
https://alabe.com/freechart/
http://www.astro.com/cgi/chart.cgi
BERBEC
Jean Lurçat – Seria zodiac: Berbec (litografie)
Hors d’œuvre
După ce i-a electrizat și agitat pe Berbeci timp de șapte ani, Uranus le părăsește zodia în martie, lăsându-i să-și mai tragă sufletul. Viață prea ușoară nu au, fiindcă sunt supuși influențelor tensionate care vin de la Saturn și Pluto, dar în 2019 le este în mod categoric mult mai bine decât în 2018, când îl aveau și pe Uranus pe cap, iar stăpânul zodiei lor, Marte, se afla la ciclul retrogradării. În plus, în 2019, Berbecii primesc sprijin de la Jupiter, care le creează anumite culoare favorabile și le deschide noi orizonturi: geografice, intelectuale, culturale, spirituale. Dar tot Jupiter, în cârdășie cu Neptun, îi poate atrage pe panta unor concepte false sau în plasa unor așa-ziși îndrumători spirituali nocivi.
Despre dragoste și alți demoni mai mult sau mai puțin conjugali
Dacă era ceva de lămurit, s-a cam lămurit în a doua parte a lui 2018, când Venus, planeta dragostei (și, în cazul Berbecilor, stăpâna casei cuplului) aflată fiind la ciclul retrogradării, a cercetat îndeaproape cum stă treaba cu împărtășirea sentimentelor, a timpului și a finanțelor comune. Odată lucrurile clarificate, în 2019 Venus prinde viteză, o viteză mai mare decât cea obișnuită, imprimând vieții relaționale un caracter dinamic și bogat în evenimente. Perioadele cele mai fericite tind să se situeze în ianuarie, martie, ultima decadă din aprilie, prima jumătate a lui mai, sfârșitul lui iulie, primele două decade din august și noiembrie. Februarie și decembrie ar putea fi frustrante, dezagreabile sau îngrăditoare, iar în ultimele zile din martie și în primele două decade din aprilie, aparențele pot fi înșelătoare și există un risc de complicații sau decepții. În general, însă, neajunsurile sunt minore, iar 2019 este mai armonios decât 2018.
Slujbă, rang și avuție
Cu Pluto și Saturn aflați în casa carierei, nu prea ai loc de întors: faci ceea ce trebuie să faci, cu efort și simț de răspundere. Cele două planete dezaprobă fantezia și spontaneitatea, pretinzând seriozitate, perfecționism, trudă și implicarea în proiecte complexe, pe termen lung. Dacă încerci să deviezi de la directivele lor, să te sustragi sau să o iei pe scurtătură, apar obstacolele, blocajele, stagnarea, poate chiar regresul. Nu e de glumă, mai ales cu două eclipse de soare (ianuarie și decembrie) și una de lună (iulie) în casa cu pricina. Ordinea, disciplina, metoda și rigurozitatea sunt imperative, mai ales în februarie, martie și prima jumătate a lui aprilie. Pe de altă parte, cu Uranus în casa banilor, în următorii șapte ani se poate să îți reconturezi atitudinea financiară, să simți imboldul de a experimenta noi metode de câștig, strategii financiare originale. Nu risca însă în februarie-martie și în primele două decade din aprilie și nici în octombrie-noiembrie. Călătoriile, studiile, lucrul pe net sau la distanță sunt favorizate, cu condiția să ai planuri clare și pragmatice, să controlezi detaliile și să încerci mereu să descifrezi logica lucrurilor.
Sănătate, că-i mai bună decât toate
Uranus pleacă din Berbec, iar odată cu el și excedentul de energie, neliniștea, stările de neastâmpăr, accesele bruște, tensiunea nervoasă. Berbecii sunt oricum plini de vitalitate și temperament, nu au nevoie de stimuli suplimentari. În 2019, sănătatea se situează în limite medii. Pot apărea probleme de concentrare, neplăceri respiratorii sau o accentuare a tendinței către excese ori adicții în februarie-martie, stări de tensiune sau disconfort în iunie-iulie și în octombrie-noiembrie. Dar nu se întrevede ceva grav. În general, însă, Berbecii care suferă de boli cronice trebuie să se îngrijească cu mai multă atenție.
TAUR
Jean Lurçat – Seria zodiac: Taur (litografie)
Hors d’œuvre
Pe 6 martie 2019, Uranus intră definitiv în Taur, unde va rămâne până în 2026. Urmează șapte ani de electrizare, energie, înnoiri și progres. Sunt ani în care poți face salturi mari înainte, dar pentru asta trebuie să ai deschidere către nou, să ai curaj și flexibilitate, să vrei să ieși din zona de confort și să fructifici oportunitățile care-ți apar în cale. Uranus nu iubește nici conservatorismul, nici comoditatea; vrea să te vadă modernizând, inovând, acționând. Ar fi bine să o faci din proprie inițiativă, căci, altfel, Uranus îți poate aduce surprize și răsturnări de situație nedorite. Atenție, gândirea trebuie să rămână suplă, deschisă, neîngrădită de principii rigide, dogme, idei preconcepute, orientări extremiste. O gândire înțeleaptă, dar tolerantă.
Despre dragoste și alți demoni mai mult sau mai puțin conjugali
Pentru cuplu, 2019 este destul de pașnic, mult mai relaxat decât 2018. A doua parte a lui februarie și toată luna martie evidențiază în mod expres viața relațională, o fac mai dinamică, mai însuflețită, mai pasională. Acum ai îndrăzneala necesară pentru a clarifica anumite aspecte, a rezolva o problemă sau a face primul pas într-o nouă relație. A doua parte a lui mai și toată luna iunie sunt cu dus și întors: puterea de seducție se amplifică, dar pot apărea unele blocaje sau tensiuni. August și septembrie sunt luni cu o mare încărcătură senzuală, aducătoare de nopți fierbinți și de povești de-amor. Chiar și octombrie este binevoitor, cu armonie și întâmplări plăcute. În noiembrie, însă, retrogradarea lui Mercur în casa cuplului poate să facă mai dificilă comunicarea, să readucă în actualitate subiecte delicate sau situații mai vechi, care nu au fost clarificate la timpul lor.
Slujbă, rang și avuție
Uranus îi pune pe Tauri la treabă. Îi impulsionează să acționeze, să încerce să facă ceva ce n-au mai făcut, să se exprime pe ei înșiși în mod inedit. Probabil că pentru mulți energia uraniană va lucra în aria profesională, fiindcă Uranus are unele afinități cu casa carierei Taurilor. Un rol determinant în evoluție par să îl aibă mediul universitar, cultural sau juridic, pe de-o parte, iar pe de alta, călătoriile, străinătatea, internetul sau munca la distanță; toate astea implică efort, perseverență, ambiție, seriozitate și, mai ales, o bună planificare. Financiar, 2019 este darnic, mai ales când e vorba de cadouri, sponsorizări, fonduri nerambursabile, relații cu instituțiile financiare, moșteniri sau diverse foloase care vin prin părinți sau parteneriate. În acest sens, ianuarie și noiembrie îți pot aduce profit sau alte avantaje. Ține-ți însă mereu socotelile în ordine, nu cheltui mai mult decât îți permiți și ferește-te de schemele de câștig dubioase. Nu risca, mai ales din februarie până pe la jumătatea lui mai.
Sănătate, că-i mai bună decât toate
Nu se întrevăd probleme deosebite de sănătate în 2019, mai ales dacă ai o igienă de viață cât de cât decentă, dacă eviți excesele și nu tratezi cu indiferență eventualele afecțiuni deja existente. Dar va trebui să înveți să coabitezi cu Uranus, care îți va fi alături timp de șapte ani. Vestea bună este că Uranus îți aduce energie fizică, freamăt înnoitor și curiozitate, că te face să vezi partea interesantă și originală a lumii și să vrei să încerci lucruri noi. Mai neplăcut este că totodată sporesc agitația și stresul, că poți dobândi un comportament refractar, cu schimbări bruște ale stării de spirit și cu accese de idealism, extravaganță sau sminteală care te pot băga în bucluc.
GEMENI
Jean Lurçat – Seria zodiac: Gemeni (litografie)
Hors d’œuvre
2019 este un an de deschidere relațională. Iar asta, la toate nivelurile, nu doar la cel de cuplu. Este anul în care îți poți lărgi cercul de cunoștințe, când în viața ta pot intra persoane plăcute, cu o anumită influență socială, care în timp se pot dovedi benefice sau utile, anul în care clientela sporește, îți faci noi prieteni, te reîntâlnești sau te împaci cu unii mai vechi. Pentru a avea însă relații mulțumitoare, trebuie să privești cu prudență promisiunile și să încerci să nu idealizezi prea tare. Profesional, ai nevoie de obiective foarte clare, iar financiar, trebuie să faci față unor provocări.
Despre dragoste și alți demoni mai mult sau mai puțin conjugali
În 2019 ai marea plăcere de a-l găzdui în casa cuplului pe Jupiter, așa-zisul Mare Benefic, cel ce aduce fericire, înflorire și noroc. Acum poți să-ți găsești perechea, să-ți ameliorezi viața de cuplu sau să ai realizări frumoase alături de omul drag. Partenerul/partenera poate avea la rândul său un an de succes. Este posibil ca, în cazul în care relația existentă este dificilă, constrângătoare sau inconfortabilă, să vrei să te desprinzi, pentru a-ți recâștiga libertatea sau pentru a căuta ceva mai bun. Dacă ești single (iar în unele cazuri, chiar dacă nu ești), te poți pomeni cu mai multe oferte simultan, așa ca să ai de unde alege… Conjuncțiile Venus-Jupiter din casa cuplului anunță evenimente fericite în ianuarie și noiembrie, iar septembrie și octombrie îți insuflă un irezistibil elan romantic și erotic. Încearcă însă să rămâi cu picioarele pe pământ și să te ferești de amăgiri, supraevaluări și încurcături. Sfatul e valabil tot anul, cu o atenționare specială pentru februarie-martie.
Slujbă, rang și avuție
Fiindcă Jupiter, stăpânul casei carierei, se află în casa relațiilor, în 2019 colaborările, contractele, relațiile cu publicul, clientela și influența partenerului/partenerei de viață au o pondere sporită. La modul general, vei ieși în avantaj, fiindcă Jupiter e puternic și bine poziționat. Dar există niște condiții: să îți propui obiective fezabile, concrete, realiste și să le abordezi foarte sistematic. Perioadele februarie-aprilie și octombrie-noiembrie cer un plus de luciditate și simț practic. Atunci este posibil să apară unele dificultăți sau erori de apreciere, dar și unele conștientizări cu privire la ce anume ar trebui analizat, reevaluat sau îmbunătățit în viața profesională. Financiar, probabil că te confrunți cu obligații sporite sau cu unele restricții. Saturn și Pluto dezaprobă, ba chiar sancționează, risipa și dezordinea financiară (atenție, mai ales în mai-iulie!), dar văd cu ochi buni investițiile pe termen lung, respectul pentru banul muncit, spiritul economic și socotelile exacte. În altă ordine de idei, cu o suită de eclipse pe axa caselor financiare, în 2019 pot apărea cheltuieli sau câștiguri neașteptate.
Sănătate, că-i mai bună decât toate
În 2019 zodia ta nu este sub asaltul unor influențe astrale periculoase pentru sănătate. S-ar putea însă ca opoziția lui Jupiter la Soarele natal să conducă la o înclinație către excese, iar Saturn, Jupiter și Nodul Sud din casa a VIII-a să îți producă un disconfort psihologic, o predispoziție către anxietate sau fobii. Încearcă să gândești pozitiv, să te înconjori de oameni veseli și să duci o viață cât mai ordonată. O preocupare sporită pentru sănătate sau unele probleme medicale ar putea apărea în ultimul trimestru al anului.
RAC
Jean Lurçat – Seria zodiac: Rac (litografie)
Hors d’œuvre
Deși rămân cu o serie de probleme pe cap, Racilor le merge mai bine în 2019, decât în 2018. În martie scapă de aspectul distonant cu Uranus, iar Venus și Marte nu mai retrogradează în careu sau în opoziție cu Soarele lor, ca anul trecut. Munca le este apreciată, sunt fericiți să le fie de folos celorlalți, chiar dacă nu le este mereu ușor. Intrarea lui Uranus în Taur, în luna martie, semnalează debutul unei perioade de șapte ani în care Racii vor fi mai implicați social, vor simți nevoia să se alăture unor grupuri cu care împărtășesc interese sau pasiuni comune, acestea având, probabil, o coloratură originală, reformatoare, progresistă sau nonconformistă. Popularitatea Racilor poate fi capricioasă, cu excepția situațiilor în care acțiunile pentru care sunt cotați sunt și ele de natura descrisă mai sus.
Despre dragoste și alți demoni mai mult sau mai puțin conjugali
Sectorul relațional rămâne complicat pentru Raci și în 2019, având în vedere că Saturn și Pluto se mențin pe poziții în casa a VII-a, și tot acolo se mai produc și niște eclipse. Bine măcar că în luna mai axa caselor „Tu-Eu” scapă de prezența Nodurilor Lunii. Așadar, presiunea persistă, dar este considerabil mai redusă decât în 2018. Probabil că încă sunt greutăți comune de înfruntat, că partenerul/partenera ori altcineva apropiat trece printr-o perioadă grea și are nevoie de susținere, sau că relația traversează o etapă în care îi sunt testate durabilitatea, autenticitatea, oportunitatea. Se poate ca Racii singuri să-și resimtă mai acut singurătatea sau să caute o relație stabilă. Potențialii parteneri tind să aibă o anumită tipologie: să fie serioși, introvertiți, exigenți, inflexibili, interesați de putere și control, eventual cu o diferență de vârstă notabilă, în plus sau în minus. Legăturile care se nasc în această perioadă trebuie abordate cu precauție, construite cu migală și tact. Din decembrie, lucrurile merg spre mai bine: Jupiter, Marele Benefic, intră și el în casa cuplului, unde va rămâne până la finele lui 2020.
Slujbă, rang și avuție
Uranus părăsește casa carierei în martie, după șapte ani de incitare, progres și inițiative novatoare, dar și de stres și episoade impredictibile sau destabilizatoare. Acțiunea uraniană, stimulantă, dar pulsatilă și, uneori, disruptivă, se mută în sectorul acțiunilor colective și al efortului de echipă, care pot fi mulțumitoare, atâta timp cât te electrizează și îți păstrează interesul treaz. În ceea ce privește munca de zi cu zi, aceasta îți va aduce multe satisfacții în 2019. Prin mărinimia lui Jupiter, vei lucra cu entuziasm și mult spor. Prestațiile tale vor fi apreciate și generos recompensate, așa că nu vei duce lipsă de bani. Climatul și condițiile de muncă se îmbunătățesc, ai curajul să te extinzi sau să încerci lucruri mai îndrăznețe, obiectivele profesionale capătă anvergură, apar oportunități de progres și oferte avantajoase. Te descurci mai bine pe cont propriu sau în grup decât în parteneriate unu la unu, care nu întotdeauna sunt profitabile. Colaborările sunt supuse testărilor și doar cele cu adevărat valoroase rezistă.
Sănătate, că-i mai bună decât toate
Deși încă de la finele lui 2017 opoziția lui Saturn la Soarele natal încearcă să îți slăbească rezistența fizică și psihică, în 2019 te bucuri de protecția lui Jupiter, așa că tonusul general este mai bun. Cu Jupiter în casa sănătății, până în decembrie ai contacte excelente cu cei din domeniul medical și terapeutic, așa că îți poți rezolva cu succes o serie de probleme de sănătate sau îi poți ajuta pe alții să și le rezolve. Mai mult, acum îți poți ameliora condiția fizică și igiena de viață și îți poți ajusta cu rezultate fericite aspectul exterior, stilul, garderoba.
Citește și „HOROSCOP: 2019 și NOI – O evaluare generală”
LEU
Jean Lurçat – Seria zodiac: Leu (litografie)
Hors d’œuvre
Deși continuă să muncească din greu și să aloce destul de mult timp onorării obligațiilor profesionale, familiale sau de altă natură, în 2019 Leii gustă din plin și din plăcerile vieții. Aflat în casa pasiunii și adrenalinei, Jupiter atrage în calea lor dragostea, distracțiile și aventura, le stimulează creativitatea, expresivitatea, gustul pentru expediții, sport și joc. Au parte de weekenduri și de vacanțe care le merg la suflet, își descoperă noi hobby-uri. Jupiter le aduce inclusiv noroc, le scoate în cale conjuncturi favorabile, îi ajută să se pună într-o lumină bună, să-și etaleze talentele și calitățile. În ceea ce privește cariera, statutul sau renumele, aici bate un vânt nou și apar noi șanse, dar evoluția poate fi destul de impredictibilă în următorii șapte ani.
Despre dragoste și alți demoni mai mult sau mai puțin conjugali
Relațiile stabile, care presupun un angajament sau un contract (căsătorie, coabitare, legătură de lungă durată) ar putea fi supuse în 2019 unor încercări sau constrângeri, dictate de îndatoririle comune, de responsabilitățile profesionale mărite ale perechii sau de problemele sale de sănătate. Cel mai probabil, însă, cei doi lucrează împreună sau se înhamă la un efort comun pe termen lung. Sexul și distracțiile din timpul liber funcționează în acest caz ca o excelentă supapă prin care cuplul se eliberează de presiune și stres. 2019 poate fi însă un an glorios pentru amorul liber, pentru pasiune și erotism. Iubirea plutește în aer, iar cei ce o caută o vor găsi. Poate chiar și cei care nu sunt pregătiți pentru asta… Oricum, relațiile incipiente sau lipsite de angajamente sunt mai favorizate decât cele care și-au mai pierdut din prospețime. În altă ordine de idei, 2019 este un an care poate aduce bucurii sau realizări legate de copii.
Slujbă, rang și avuție
Cel mai de seamă eveniment al anului 2019 este intrarea definitivă a lui Uranus în casa carierei, unde va rămâne timp de șapte ani. Uranus a mai încercat să facă acest pas și în 2018, dar intenția sa nu a durat decât câteva luni. Suficient însă ca o bună parte dintre Lei să-și facă o idee despre ce va urma. Iar această idee are de-a face cu schimbarea, înnoirea, regenerarea. Leii pot inova permanent în domeniul în care activează deja sau se pot reseta complet, încercând altceva, ceva care îi face să se simtă mai vii, mai entuziaști și mai originali. În spatele oricărei inițiative inedite sau spectaculoase stau însă efortul, tenacitatea, responsabilitatea. Leii muncesc mult sau au răspunderi mari, însă sunt conștienți că strădania lor va da roade în viitor. Provocarea anului constă în a combina armonios creativitatea și inventivitatea cu disciplina și planificarea. Financiar, există resurse, dar este nevoie de onestitate, vigilență, decizii realiste și îndelung deliberate. Prudență, mai ales în februarie-aprilie și iunie-august.
Sănătate, că-i mai bună decât toate
Saturn, Pluto, Nodul Sud, două eclipse de soare și una de lună încarcă destul de mult casa sănătății în 2019. Pentru unii Lei, poate fi o perioadă cu probleme medicale, pentru alții, una în care își impun măsuri ferme privind forma fizică, alimentația, stilul de viață. Indiferent de situație, orice problemă de sănătate, oricât de neînsemnată ar părea, trebuie tratată cu seriozitate, iar recomandările medicale trebuie respectate fără comentarii. Leii care suferă de boli cronice trebuie să își monitorizeze sănătatea cu atenție.
FECIOARĂ
Jean Lurçat – Seria zodiac: Fecioară (litografie)
Hors d’œuvre
Cu Uranus în casa a IX-a, începând din martie 2019, Fecioarele pășesc într-o eră de revoluționare a gândirii și a conceptelor. Mintea lor se deschide și mai mult către cunoaștere, către studiu, cultură sau spiritualitate, interesându-se mai ales de domeniile de avangardă, de curentele progresiste, creativ-originale. Vechile șabloane pot fi puse la îndoială, mintea vrea să gândească liber, pe cont propriu. În unele cazuri, există riscul atracției către idei sau credințe excentrice, utopice sau bizare. Oricum, există multă energie intelectuală, demnă de o bună întrebuințare. 2019 este favorabil activităților de natură domestică: Fecioarele își pot îmbunătăți condițiile de locuit, se pot muta sau pot cumpăra o proprietate, iar părinții și rudele sunt un real sprijin. Pe de altă parte, copiii implică o responsabilitatea crescută.
Despre dragoste și alți demoni mai mult sau mai puțin conjugali
În relațiile Fecioarelor, lucrurile nu sunt prea clare. În cele mai multe cazuri, pare a exista ceva ce încearcă să împiedice manifestarea romantismului și a erotismului în toată plenitudinea lor. Da, cuplurile stabile pot să aibă realizări comune, pot să conlucreze cu succes în treburile gospodărești și în deciziile legate de locuință. Dar, în rest, tendința este fie către conjuncturi complicate, fie către blocaj, iar deseori
situația reală nu prea corespunde așteptărilor. Perioada februarie-aprilie este, poate, cea mai complexă sau confuză, etalând un amestec de iluzii și conștientizări, erori de apreciere și de comunicare, reactivare a unor probleme mai vechi, reconsiderări etc. Poate fi neplăcută, dar poate fi și bogată în învățăminte, pentru cine are răbdare să pună faptele cap la cap. În general, 2019 cere un plus de realism, discernământ și de tact în relații, și nu doar în cele de cuplu. Cu cât lucrurile sunt mai limpezi, cu atât mai bine.
Slujbă, rang și avuție
În 2019, Fecioarele se concentrează temeinic asupra muncii, dar asta nu este ceva nou, fiindcă efortul și responsabilitățile vin în mod firesc la pachet cu celelalte caracteristici ale zodiei. Noutatea este că până în 2020, inclusiv, munca se intersectează cu activitățile creativ-artistice, amoroase, educative sau de divertisment. Pe unele Fecioare le stimulează profesional elanul romantic, altele își transformă pasiunile sau hobby-urile în profesie, se focalizează asupra obținerii unor performanțe sportive, creează jocuri strategice pentru computer, se dedau unor îndeletniciri didactice sau pedagogice, organizează activități pentru petrecerea timpului liber etc. Totul este însă făcut cu multă seriozitate, iar parcursul nu e lipsit de încercări sau obstacole. Mult mai relaxat și expansiv se derulează ocupațiile legate de imobiliare, construcții, amenajări interioare, bunuri casnice sau de folosință îndelungată, agricultură și horticultură, istorie, arheologie, genealogie. Financiar, 2019 este mult mai lin decât 2018, an în care ambii semnificatori financiari ai Fecioarelor s-au aflat la ciclu retrogradării. Mai mult, în martie Uranus părăsește casa a VIII-a și astfel se încheie o perioadă de șapte ani plină de euforie și inițiativă, dar agitată și imprevizibilă.
Sănătate, că-i mai bună decât toate
Pentru Fecioare, 2019 nu anunță probleme de sănătate deosebite, mai ales dacă sunt obișnuite să își facă controalele periodice și să respecte indicațiile medicale. Ar putea avea însă probleme de concentrare, îndemânare și organizare de la jumătatea lui februarie până la jumătatea lui aprilie și în octombrie-noiembrie, perioade în care pot surveni inclusiv incidente în deplasare sau prin manipularea defectuoasă a unor mecanisme, instrumente ori substanțe. În iulie-august rezistența organismului poate fi mai scăzută, având ca efect stări de oboseală și sensibilitate mărită.
BALANŢĂ
Jean Lurçat – Seria zodiac: Balanță (litografie)
Hors d’œuvre
Deși încă nu scapă complet de probleme, Balanțele au un an mult mai bun decât 2018. Mai întâi, începând din martie, relațiile de cuplu, prieteniile și colaborările se îmbunătățesc, după niște ani destul de lungi de turbulențe și inconsecvență. Apoi, starea de spirit este înfloritoare, mintea vie și avidă de cunoaștere, comunicarea bogată, iar puterea de convingere la cele mai înalte cote. Unele dificultăți persistă în zona căminului și a proprietăților. Aici lucrurile pot să se deruleze mai lent, pot apărea piedici, dar cu tenacitate și răbdare se pot obține rezultate temeinice, ca de exemplu în lucrările de construcție, de consolidare a imobilelor sau de amenajare a curții și grădinii. Unele Balanțe s-ar putea confrunta cu responsabilități sporite legate de părinți sau altă rudă apropiată, ori cu obligații de familie împovărătoare.
Despre dragoste și alți demoni mai mult sau mai puțin conjugali
Uranus eliberează terenul în martie, după ce timp de șapte ani a cam agitat apele în casa relațiilor. Poate că a adus energie, incitare și acțiune, dar în niciun caz stabilitate și confort. Crizele, disensiunile sau chiar despărțirile bruște au făcut parte din peisajul multor Balanțe. Iar 2018 a cam pus capac. Dar din 2019, gata, se revine la sfânta cale de mijloc atât de dragă zodiei. Tulburările, dacă mai apar, sunt pasagere și lipsite de pondere. Astfel, unele scântei se pot isca în februarie, la ultima conjuncție a lui Uranus cu stăpânului casei cuplului, Marte, chiar în casa cuplului, iar unele tensiuni în a doua jumătate a lui mai și în iunie, când Marte face opoziție cu Pluto și Saturn. Partea frumoasă este că Jupiter, în tranzit în casa a III-a, promite noi întâlniri și cunoștințe plăcute, care în timp pot da naștere unor legături mai strânse. Pe deasupra, Venus, planeta dragostei, grăbindu-se să recupereze timpul pierdut cu retrogradarea în 2018, prinde o viteză mai mare decât cea obișnuită, ajungând astfel să facă două conjuncții cu Jupiter, în ianuarie și noiembrie, și să treacă de două ori prin casa pasiunii, în martie și în ultima decadă din decembrie, sporind astfel șansele amoroase.
Slujbă, rang și avuție
Plecarea lui Uranus din casa relațiilor aduce o relaxare în toate relațiile, nu doar în cele de cuplu. Asta înseamnă colaborări și contracte mai durabile și predictibile, contacte cu publicul și cu clienții mai armonioase. În plus, Uranus trece în martie într-una dintre casele financiare, stimulând în următorii șapte ani interesul pentru afaceri, investiții, sponsorizări, fonduri nerambursabile etc. Atitudinea cu privire la bani și business se schimbă, devine mai curajoasă și mai originală, dar poate deveni deopotrivă excentrică, idealistă sau riscantă. Sunt posibile pierderi subite, dar și cadouri, donații, rambursări sau moșteniri neașteptate. Finanțele partenerului/partenerei pot urma un tipar neregulat, în zigzag. În ceea ce privește cariera, mai sunt de depășit unele blocaje, dar există și domenii favorizate, în care se poate atinge succesul: demersuri intelectuale (studii, examene, scriere creativă, redactare de articole, traduceri, prelucrare de informații etc), comerț tradițional sau on-line, susținerea de cursuri sau conferințe, pictură, desen, ocupații care cer dexteritate sau mobilitate etc. Călătoriile scurte sunt profitabile, capacitatea de a negocia este excelentă, iar inițiativele sunt bune, atât timp cât sunt realiste. Se recomandă cât mai multă ordine, metodă și disciplină în muncă.
Sănătate, că-i mai bună decât toate
În 2019 Balanțele nu se bucură de o prea mare rezistență fizică și pot întâmpina episoade medicale confuze, cu simptome contradictorii, cu afecțiuni greu de diagnosticat. Se recomandă efectuarea controalelor de rutină, iar dacă apar probleme, consultarea unor medici cu competențe recunoscute sau chiar solicitarea unei a doua păreri. Februarie, martie, aprilie, septembrie și decembrie sunt lunile care cer precauții suplimentare. Un regim de viață sănătos și moderat se impune cu necesitate.
SCORPION
Jean Lurçat – Seria zodiac: Scorpion (litografie)
Hors d’œuvre
Cu Saturn și Pluto în casa a III-a, în 2019 Scorpionii sunt supuși tensiunii nervoase, anxietății, iar unii, chiar tendințelor depresive. Pot avea opinii încrâncenate, dificultăți în comunicare și inițiative radicale. Pe de altă parte, cei mai disciplinați dintre ei sunt capabili de un efort intelectual constant, de studii aprofundate și de calcule sau strategii laborioase. În martie, Uranus intră în casa relațiilor, care devin mai dinamice, dar mai imprevizibile. Colaborări, alianțe sau iubiri se pot naște sau se pot curma pe neașteptate ori în circumstanțe neobișnuite. Profesional, mulți Scorpioni se mai eliberează de responsabilități sau se orientează spre o muncă mai puțin stresantă, din care pot câștiga, în același timp, mai mulți bani.
Despre dragoste și alți demoni mai mult sau mai puțin conjugali
Pe 7 martie 2019 Uranus intră definitiv în casa cuplului, unde va rămâne șapte ani. A mai fost acolo în mai-noiembrie 2018, dar apoi s-a reîntors de unde venise. Lunile respective au fost pentru mulți Scorpioni o avanpremieră a felului în care va arăta viața lor relațională în anii următori: mai incitantă și mai dinamică, fiindcă Uranus are o acțiune electrizantă, dar supusă surprizelor, răsturnărilor de situație și discontinuității. Palpitantă, dar incertă. Scorpionul, care este cam drastic din fire și detestă să fie luat prin surprindere, va trebui să devină mai maleabil și mai adaptabil, dacă vrea să-i meargă bine în cuplu și să înțeleagă că încercările de a-l controla sau manipula pe celălalt nu mai au șanse de succes, că parteneriatul trebuie bazat pe libertate și respectarea spațiului personal. Încă ceva: de ani buni, Scorpionii viețuiesc cu Neptun în casa pasiunii și erotismului, poziție care tinde să aducă povești de dragoste complicate, idealiste, evazive, greu de gestionat, uneori deziluzionante. Pe scurt, ca să aibă relații mulțumitoare, Scorpionii trebuie să fie mai realiști, mai cerebrali, mai detașați. Ceea ce este o mare provocare pentru aceste ființe atât de instinctuale, pasionate și copleșitoare…
Slujbă, rang și avuție
Plecarea lui Uranus din casa muncii îi mai relaxează pe Scorpioni, dar în același timp le mai ia din entuziasmul profesional. Timp de șapte ani, Uranus i-a ținut în priză, i-a incitat, le-a lansat provocări. Acum e vremea să înceapă să-și construiască o rutină, să caute activități mai puțin spectaculoase, dar bănoase. Fiindcă da, banii sunt sectorul lor norocos în 2019. Cu Jupiter în casa a II-a este rost de câștiguri mai mari, de descoperirea unor noi surse de venit, de tranzacții avantajoase, de șansă, pur și simplu. Cele mai norocoase luni sunt ianuarie și noiembrie. Cresc și cheltuielile, căci Jupiter e mână-largă, dar resursele se regenerează. Scorpionii se bucură însă de o situație înfloritoare, cu anumite condiții: proiectele lor să fie bine dimensionate sub raportul posibilități-așteptări, iar câștigurile să fie limpezi și cinstite. Speculațiile, afacerile sulfuroase, veniturile din activități îndoielnice, combinațiile cu escroci sau interlopi, neglijențele contabile ș.a. pot antrena pagube, afectarea imaginii sau alte necazuri. În acest sens, atenție mai ales în februarie-aprilie și iunie-iulie.
Sănătate, că-i mai bună decât toate
Ca rezistență fizică, Scorpionii se comportă mai bine în 2019 decât în 2018. Au însă o stare de spirit mai sumbră, sunt pesimiști, prăpăstioși și mai puțin comunicativi. Trăiesc în tensiune nervoasă sau sunt suprasolicitați intelectual, iar asta pe termen lung. Le-ar prinde bine compania unor oameni optimiști și însușirea câtorva tehnici de relaxare. Cu Saturn, Pluto, nodurile lunare și câteva eclipse pe axa drumurilor sunt sfătuiți să se deplaseze cu atenție și să își verifice periodic starea tehnică a mijloacelor de locomoție.
SĂGETĂTOR
Jean Lurçat – Seria zodiac: Săgetător (litografie)
Hors d’œuvre
Săgetătorii sunt vedetele anului. Jupiter le aduce ocazii de afirmare, de avansare, le răsplătește meritele, îi învestește cu autoritate. Apare un fel de eliberare – situațiile blocante se soluționează, permițând o reorganizare mai convenabilă. Dragostea de viață crește. Uneori, până într-atât încât îndeamnă la excese. Starea de spirit e optimistă, veselă, generoasă, cu amendamentul că o încredere exagerată în propriile forțe ar putea conduce la ignorarea riscurilor și la implicarea în situații care în final ajung să fie foarte greu de controlat. În general, simțul critic este diminuat și există o înclinație către idealism, care poate crea probleme. Mai multă luciditate și prudență ar fi binevenite. Deschiderea către cultură și spiritualitate este mare, călătoriile îndepărtate, foarte probabile. Există însă o presiune financiară și e posibil să fie ceva în neregulă, confuz sau încurcat în legătură cu părinții, casa sau proprietățile, în general (atenție, mai ales în februarie-aprilie).
Despre dragoste și alți demoni mai mult sau mai puțin conjugali
Cu Jupiter în semnul lor, Săgetătorii au un excedent de energie, care generează multă vigoare sexuală, dublat de un comportament exuberant care se poate traduce inclusiv printr-un amplu elan romantic și o nepotolită poftă de aventură. Prin urmare, anul poate fi norocos inclusiv sub aspect amoros. Uranus părăsește în martie 2019, după șapte ani, casa pasiunii și a erotismului, în care a produs destulă activitate, dar o activitate dezordonată și intermitentă. De obicei, experiențele sentimentale uraniene sunt interesante, electrizante și inedite, dar lipsite de constanță și durabilitate. Acum însă Uranus părăsește câmpul de bătaie, iar lucrurile intră pe un făgaș cât de cât normal. Viața de cuplu se desfășoară în limitele așteptărilor, cu mai multe șanse la fericire în ianuarie, aprilie-iunie și noiembrie și cu posibile episoade derutante, echivoce sau dezamăgitoare în februarie-martie, care este foarte posibil să fie cauzate de complicații de ordin locativ, patrimonial sau familial (implicarea părinților?).
Slujbă, rang și avuție
În 2019, Săgetătorilor le cresc noi aripi. Cu Jupiter alături, au parte de șansă și expansiune, curaj, încredere, bani și succes. Unii își vor desăvârși studiile, alții vor avea călătorii plăcute și profitabile, alții vor pune pe picioare proiecte noi, de o mai largă anvergură. În general, vor îndrăzni să facă lucruri de care altădată nu visau că sunt capabili. La asta va contribui din plin și spiritul energic și inovativ al lui Uranus, care în martie va intra în casa muncii, unde va rămâne un timp mai îndelungat. Energia, charisma și pasiunea cu care Săgetătorii se dedică obiectivelor contribuie mult la realizarea acestora. Vor avea reușite frumoase, dacă vor asculta de câteva sfaturi: să nu se lase seduși de aparențe, să-și păstreze simțul măsurii și picioarele bine înfipte pe pământ și să nu se implice în afaceri sau investiții insuficient studiate. Colaborările și asocierile trebuie privite cu discernământ, mai ales în februarie-aprilie, iunie-august și octombrie-noiembrie. Banii vin, dar obligațiile sunt mari, iar bunăstarea depinde de înțelepciunea cu care sunt administrați. Superficialitatea și excesele pot fi sancționate. Acum este timpul agoniselii, nu al risipei, și al câștigului obținut prin strategii financiare înțelepte, cu bătaie pe termen lung.
Sănătate, că-i mai bună decât toate
Până în decembrie 2019, Jupiter le aduce Săgetătorilor o infuzie zdravănă de vigoare fizică și de optimism. Se simt în formă, lumea e a lor. Fiindcă au un excedent energetic, perioada este optimă pentru practicarea unui sport, pentru mers la sală, la dans, pentru plimbări și drumeții, pentru bicicletă, role etc. Mișcarea este binevenită, nu doar pentru consumul surplusului energetic, ci și pentru menținerea formei, căci Jupiter aduce de obicei o poftă de mâncare pantagruelică, pe măsura măreției lui.
CAPRICORN
Jean Lurçat – Seria zodiac: Capricorn(litografie)
Hors d’œuvre
Capricornii au în continuare de furcă cu astrele, dar în 2019 o duc mai bine decât în 2018. Rămân sub influența severă a lui Saturn și Pluto (două planete aspre, care nu le fac viața prea ușoară), dar nu mai primesc săgeți vrăjmașe de la Uranus și nici Marte nu le mai joacă tontoroiul prin zodie, ca anul trecut. Responsabilitățile și grijile vor apăsa pe umerii lor și anul ăsta, însă acum sunt mai calmi, mai tenace și mai organizați, așa încât fac față mult mai bine situației. Cei care au planuri ambițioase, cu bătaie lungă, pot fi chiar favorizați de prezența lui Saturn și Pluto, care le insuflă multă determinarea și putere de focalizare. 2019 este un an important pentru Capricorni, nu doar prin învățămintele pe care li le aduce Saturn, stăpânul zodiei lor, ci și prin schimbările neașteptate pe care le pot declanșa tranzitul Nodului Sud și eclipsele care îl însoțesc.
Despre dragoste și alți demoni mai mult sau mai puțin conjugali
Relațiile, în general, iar cele de cuplu, în particular, sunt subliniate în 2019 de tranzitul axei nodurilor lunare, care se suprapune peste axa „Eu-Tu”. Plasarea Nodului Nord în casa cuplului pune un accent deosebit pe aspectele legate de relații și parteneriate, influențând în același timp percepția sinelui în relație cu celălalt. Aduce evenimente care îndeamnă la o mai adâncă meditație asupra atitudinii față de uniune și de noțiuni precum „contract”, „acord” și chiar „conflict deschis”. Nu rar se întâmplă ca sub acest tranzit să apară o persoană a cărei intrare în viața nativului să aibă o semnificație majoră. Privind din altă perspectivă, în martie Uranus trece în casa pasiunii și a erotismului. Astfel, se inaugurează o perioadă de șapte ani foarte incitanți, în care iubirile se nasc sau dispar pe nepusă masă ori în împrejurări ieșite din comun, o perioadă de deschidere erotică, ce face posibilă experimentarea unor aspecte nebănuite ale potențialului senzual.
Slujbă, rang și avuție
Dacă muncesc din greu și sunt perseverenți, în 2019 Capricornii pot pune bazele unei situații solide și prospere. Saturn aduce dificultăți, dar îi și răsplătește pe cei ce sunt serioși, conștiincioși, minuțioși, punctuali, bine organizați și tenace. De obicei, rezultatele nu apar imediat, dar când apar arată că au meritat din plin efortul. Tot în Capricorn se află în 2019 și Nodul Sud. Trecerea Nodului Nord sau a Nodului Sud peste Soarele natal (prin propria zodie) influențează în special cariera și statutul social. Marchează ani de schimbări, de răscruce. Nodul Nord face ca lucrurile să se petreacă lesne, din dorința de progres. În cazul Nodului Sud, schimbările survin mai degrabă din cauza lipsei de perspectivă sau de apreciere, ori în urma altor nemulțumiri legate de poziția actuală. Măsurile de reînnoire și reorganizare luate în astfel de circumstanțe au consecințe benefice în timp. În altă ordine de idei, intrarea lui Uranus în martie în casa a V-a deschide o perioadă de șapte ani în care Capricornii își pot pune în valoare talentele și creativitatea, cu tot cea au acestea mai special, mai original, mai scânteietor.
Sănătate, că-i mai bună decât toate
Cu Saturn și cu Nodul Sud în semnul natal rezistența fizică nu prea este la înălțime, iar bolile tind să se instaleze pe tăcute și să evolueze, favorizate de stres, neodihnă, un stil de viață defectuos sau de neglijarea controalelor și tratamentelor medicale. Capricornii trebuie să șteargă din minte expresia „nu am timp”, când este vorba de sănătate și să înțeleagă că, dacă vor să performeze (profesional, familial etc), e necesar ca „mașinăria” să funcționeze bine. Că propriul trup este cea mai prețioasă unealtă care, dacă nu este întreținută și nu este reparată la timp, nu dă randamentul scontat. Prin urmare, e cazul să-și facă mai mult timp pentru ei înșiși, să se relaxeze (sunt foarte tensionați), să își asculte organismul și să îl îngrijească cu drag și multă atenție.
VĂRSĂTOR
Jean Lurçat – Seria zodiac: Vărsător (litografie)
Hors d’œuvre
În 2019, Vărsătorii sunt populari, au succes și noroc. Există unele pericole care îi pândesc din umbră, dar cu Jupiter, marele Benefic, aflat în propria „bucurie”, cum o numesc astrologii, și în cea mai favorabilă casă, au destulă protecție încât să iasă cât mai bine posibil din situațiile neplăcute. Începând din primăvară, mulți dintre ei vor simți nevoia să modernizeze ceva prin casă, să renoveze, să-și schimbe mobila, să construiască sau chiar să se mute. Pentru unii, dimpotrivă, este posibil ca locuința, imobilele și terenurile pe care le dețin sau (relațiile cu) părinții să fie subiectul unor bulversări neașteptate. Uranus intră în martie în casa familiei și a proprietăților, încărcat de energie reformatoare, care, dacă nu e bine canalizată, se poate descărca brusc și turbulent. Iar această influență va dura șapte ani. Din fericire, Vărsătorii au afinități cu Uranus, așa încât majoritatea îi vor înțelege mesajul.
Despre dragoste și alți demoni mai mult sau mai puțin conjugali
Prea multe noutăți nu se întrevăd în viața sentimentală a Vărsătorilor, în 2019. Lucrurile par să decurgă în limitele obișnuite, cu mici variații. Eclipsa de lună din 21 ianuarie, care se petrece în casa cuplului, ar putea aduce o conștientizare, un flash de luciditate într-o problemă relațională sau ar putea declanșa un eveniment inedit în săptămânile din preajma sa. Indiferent de situație, afirmațiile pripite și deciziile impulsive sunt de evitat, iar prietenii și colectivitatea pot fi de ajutor. O perioadă interesantă se întrevede în vară (iulie-august), când în peisaj ar putea să reapară o fostă iubire sau o situație mai veche, nerezolvată la timpul ei, care acum se cere clarificată. Obiectivitatea, diplomația și comunicarea sunt salutare. În 2019, Vărsătorii socializează destul de mult, alături de grupuri mai largi, de care îi leagă preocupări comune. Asta poate contribui la îmbunătățirea vieții sentimentale sau la apariția unei noi iubiri, mai ales în ianuarie, mai-iunie sau noiembrie.
Slujbă, rang și avuție
Cu Jupiter într-o poziție prietenoasă, Vărsătorii beneficiază în 2019 de bunăvoința protectorilor, de admirația și sprijinul suporterilor, de popularitate și oportunități. Au rezultate remarcabile în proiectele care reunesc oameni mulți, mânați de aceleași interese sau pasiuni (asociații, fundații, confrerii, poate chiar partide politice) și în cele care presupun un public, un auditoriu. Trebuie însă să fie atenți cu banii pe care îi câștigă, îi cheltuiesc sau îi gestionează cu astfel de prilejuri, fiindcă pot fi sursă de încurcături. De asemenea, este bine să își păzească spatele, fiindcă nu este exclus să fie ținta unor uneltiri secrete. Cariera decurge cu mai puține meandre decât în 2018, dar în octombrie-noiembrie este posibil ca unele obiective să trebuiască reconsiderate sau să facă subiectul unei analize mai amănunțite. În munca de zi cu zi, este necesară o reorganizare care să pună mai multă ordine în rutină, iar în chestiunile financiare, simț practic și luciditate.
Sănătate, că-i mai bună decât toate
Cu axa nodurilor lunare peste axa caselor medicale și cu câteva eclipse prin zonă, Vărsătorii nu sunt scutiți de probleme de sănătate în 2019. Este un domeniu în care au niște lecții de învățat, iar aceste lecții sunt legate de reglementarea obiceiurilor de viață, de renunțarea la unele deprinderi dăunătoare și de construirea unei relații decente și regulate cu mediul medical științific, față de care în general sunt tentați să păstreze distanța, preferând tot felul tratamente fanteziste, cu o eficiență adesea îndoielnică. Vărsătorii care au suferințe cronice trebuie în mod special să aibă grijă de ei, iar cei care sesizează că ceva nu e tocmai în regulă (chiar dacă e vorba de simptome ușoare), să ia măsuri imediate, fiindcă afecțiunile ivite acum tind să se agraveze în timp.
PEŞTI
Jean Lurçat – Seria zodiac: Pești (litografie)
Hors d’œuvre
Cu Jupiter în casa carierei, în 2019 Peștii au șanse de avansare sau de expansiune profesională. Au mai multă autonomie decât în ultimii ani, iar asta nu doar în muncă, ci în general, în toate sectoarele vieții. Cel mai important pentru ei este să-și fixeze obiectivele și să încerce să fie disciplinați. Sub influențele careului Neptun-Pluto, există riscul să se lase furați de val și să nu fructifice toate oportunitățile care li se oferă. Cu nodul Nord în casa a V-a, este timpul își pună mai bine în valoare talentul și creativitatea, să se exprime pe sine mai elocvent, să învețe să-și promoveze mai bine calitățile și imaginea. Începând din martie 2019, Uranus le dă un nou avânt intelectual. Energia mentală crește, mintea devine mai inventiva, mai ingenioasă, ideile mai originale. Se ascute interesul pentru noi teorii, pentru domenii inedite, cunoștințe ultra-moderne sau antice, pentru tot felul de lucruri neobișnuite, care ies din banal.
Despre dragoste și alți demoni mai mult sau mai puțin conjugali
Nodul Nord în casa iubirii și a erotismului, le dă Peștilor în 2019 ocazia de a mai afla câteva lucruri noi despre pasiune și sex, iar unii, despre copii și calitatea de părinte. Lecția anului este de a-și înfrânge reținerea și detașarea și de a-și exprima senzualitatea în mod cald, impetuos, din toată inima. Nu este întotdeauna ușor, căci Saturn și Pluto nu privesc cu simpatie casa iubirii, dar, cu răbdare și bunăvoință, se poate. Interesante și provocatoare în această privință sunt, mai ales, lunile iunie și iulie. În perioada februarie-aprilie Mercur, stăpânul casei cuplului, își execută ciclul retrogradării chiar în Pești, aducând în centrul atenției relația și omul de alături. Se pot ivi situații complicate, care se lasă cu analize, conștientizări, reevaluări și concluzii cu privire la modul în care trebuie abordată situația în continuare. În dragoste și relații, la fel ca în toate celelalte sectoare de viață, în 2019 realismul, claritatea, sesizarea și evaluarea corectă a șanselor sunt de cel mai mare folos.
Slujbă, rang și avuție
2019 este un an înfloritor pentru statutul social al Peștilor. Jupiter le aduce șansă și succes în plan profesional, îi îndeamnă să se extindă, să se afirme, să își pună în valoare aptitudinile pentru organizare și administrare. Este un an în care renumele lor poate să se consolideze și să reverbereze mai sus și mai departe ca altădată. Apar tot felul de oportunități, dar acestea trebuie identificate, selectate și exploatate cu înțelepciune. Atenție, căci, fiind aflat în careu cu Neptun, Jupiter poate să își arate și fața negativă, făcându-i pe Pești să-și piardă simțul realității și al măsurii, cu riscul de a se implica în demersuri prea fanteziste sau aventuroase, iar în cazuri extreme, poate chiar imorale sau ilegale. Pentru a se bucura de reușită deplină, Peștii trebuie să fie lucizi, disciplinați și bine organizați. Cu Uranus în casa a III-a, pot fi exploatate cu mari satisfacții inteligența, inventivitatea, abilitățile oratorice, darul comunicării, inițiativele comerciale. Financiar, situația începe să se stabilizeze. În altă ordine de idei, există responsabilități importante legate de un grup sau o comunitate, care pot fi obositoare, dar de care Peștii trebuie să se achite, cu răbdare și profesionalism.
Sănătate, că-i mai bună decât toate
Prezența lui Uranus în casa a III-a impulsionează capacitățile intelectuale și dorința de mișcare, dar în perioadele când e însoțită alte influențe planetare adverse poate să producă suprasolicitarea nervoasă, iritabilitate, ticuri, incidente la drum sau chiar accidentări. Exersarea unor tehnici de relaxare mentală, precum și prudența în deplasări sunt indispensabile. Atenție, mai ales din februarie până în mai. În rest, același leit motiv, mereu și mereu, valabil tot anul: disciplină, ordine, organizare și luciditate, care se aplică inclusiv cu privire la igiena de viață, la îngrijirea trupului și tratarea abordarea problemelor medicale.
Citește și „HOROSCOP: 2019 și NOI – O evaluare generală”
Pe Mihaela o găsiți aici și aici.
Notă: Ideal ar fi să se citească atât previziunile pentru zodia natală, cât și cele pentru zodia Ascendentului. Ascendentul (engl.: Ascendant or Rising Sign), poate fi calculat la una dintre adresele de mai jos:
https://alabe.com/freechart/
http://www.astro.com/cgi/chart.cgi
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Horoscopul Lunii Pline în Taur din 15 noiembrie 2024, ora 23:29
Horoscopul Lunii Noi în Scorpion din 1 noiembrie 2024, ora 14:47
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.