Dana Nălbaru și soțul ei au decis: gata cu școala pentru copilul lor. Își țin copilul acasă. Și a fost suficient ca România să ia foc. Că adică cum se poate să-l lipsești de contacte, de realitate, de creștere și călire? Care călire se află în focul notelor luate mai mici că nu ești simpatic, nu faci orele suplimentare cu cine trebuie, ori pur și simplu profesorul îți displace și nu poți învăța. Care călire are de-a face tot mai mult cu bullying-ul, violența verbală, pițipoșenia la nivel de regulă. Care călire are tot mai mult a face cu consumul de alcool și droguri la vârste tot mai mici, cu apatia tot mai crescută. Care călire are de-a face cu niște relații sociale eșuate din fașă pentru că disproporțiile și nesimțirea au atins cote dincolo de orice imaginație în România. Care contacte îți vor folosi la cel mult un chiul fără gust de la școală, pentru că și ca să chiulești îți trebuie ceva mai mare doză de umor, inteligență și niscaiva cultură ca să ai ce-ți aminti.
Pe fondul unei școli românești falimentare pe toate palierele ei, care potrivit ultimului studiu UE în materie de educație scoate peste 60% analfabeți funcționali ca absolvenți de liceu (aia foarte puțini din totalul de copii care mai ajung până la sfârșitul liceului), și cu o rată de abandon care ne situează în top 5 în Europa, întrebarea corect pusă e: ”De ce să-ți mai trimiți copilul la școală? Doar pentru că n-ai dădacă ieftină?”. Te poți ocupa cel puțin la fel de prost de copilul tău ca și școala românească fără a-l mai traumatiza în relațiile cu oamenii. Are vreme să învețe despre sine lângă tine, să afle că părerea lumii e fix trânta și la cât de deșteaptă e lumea în ultima vreme, merită să o asculți cât asculți radiourile chinezești la ore de maximă audiență.
Școala e un eșec educațional peste tot în Europa și în America, pare-se. Despre chinezi, japonezi nu vă pot spune acum, dacă și cum e la ei. Dar Finlandezii, da, ăia de-i lăudam un an mai devreme că sunt tari ce școală au, despre ei zic că au ajuns să admită public că sistemul lor educațional eșuează. Că educația fără reguli, fără restricții, fără disciplină e nimic. Că au scos generații de imbecili incapabili să facă față vieții și să mai alcătuiască o societate funcțională. În Germania se organizează la greu cursuri de alfabetizare pentru adulți. Nu, nu e vorba de spre oameni care n-au trecut prin minim 8, 9 sau chiar 10 ani de școală, ci tocmai despre ei. Au terminat școlile dar nu sunt capabili să scrie și să citească. Ori dacă citesc, nu reușesc cu niciun chip să înțeleagă ce citesc. De ce oare? Sigur nu sunt proști. A, da. Au admis și că decăderea educației lor a început acolo unde drepturile s-au acordat copiilor înainte de a li se spune că au obligații, înainte de a-i determina să facă ceva, nu doar să pretindă pentru simplul motiv că există. Nu ajunge să exiști. De exemplu, și păduchii există și nimeni nu le ridică statuie pentru asta. Dar drept, nimeni nu se chinuie nici să-i ducă la școală. Acum presupun că se va găsi vreun neandertalo-păduchioso-istorico-specialist care să-mi explice despre inteligența nemaipomenită a păduchelui ca specie în lanțul trofic al planetei și cum se va fi stricat el echilibrul perfect în care trăim noi prin dispariția acestui parazit. Și cum este incorect politic să mai spui urâtul cuvânt ”parazit”! Nu se poate! Onor păduchele este de acum doar minoritarul cu probleme de adaptare socială. O fi viteza secolului de vină!
La americani e la modă să mergi la școală cu pistolul automat și să vezi pe viu cum mor oamenii. Încă n-au ajuns la faza de ”împușcare cu disecție în direct”, dar mai au un pic.
În aceste zile, în Italia, un tată furios pe sistemul educațional răspunde școlii care îl penalizează pentru că fiul său nu și-a făcut temele de vacanță. Mai jos scrisoarea lui, publicată în presa italiană. Părinții sunt de acord. S-au săturat să primească ordine de la o școală care eșuează să facă în ceea ce zice că face. Doar că școala nu poate face ceea ce familia nu mai face acasă, știți voi, ăia șapte ani care în esență erau – știu că urâți cuvântul – disciplină!
Varese, 11 septembrie 2016
Bună ziua, mă numesc Marino Peiretti și sunt tatăl lui Mattia. Aș dori să vă informez că, așa ca în fiecare an, fiul meu nu și-a făcut temele de peste vacanță. Am făcut multe lucruri în timpul vacanței: plimbări lungi cu bicicletele, gestionarea casei și a bucătăriei. Am construit împreună un birou nou de lucru și l-am ajutat, l-am sponsorizat, l-am ascultat atunci când a venit vorba despre pasiunea sa cea mai mare: programare IT și electronică. A făcut mari progrese în materie de programare și electronică. Am fost mereu convins că temele date peste vacanță sunt dăunătoare pentru că n-am văzut profesioniști adevărați să-și ia cu ei munca în vacanță, dimpotrivă. Dumneavoastră aveți la dispoziție aproximativ nouă luni pentru a-mi învăța fiul noțiuni de cultură, eu am doar trei luni ca să-l învăț să trăiască. Sunt convins că va începe școala plin de energie și odihnit, chiar bucuros că începe un nou an școlar. Diverși specialiști și psihologi sunt de aceeași părere cu mine. Oricum, rămân la dispoziția dumneavoastră pentru eventuale discuții. Marino PEIRETTI
Eu una tot aș avea întrebări pentru domnul tată. Ca de pildă el cu ce anume se ocupă în cele nouă luni cât se lamentează că școala e prea școală? Ce-l împiedică să se informeze și dânsul, ca să nu mai zicem că ar trebui să fie informat deja că doar a făcut liceul, nu? – și să contribuie la informarea și formarea culturală a fiului? Ce-l împiedică să își ajute fiul să se organizeze mai bine în timpul anului școlar pentru a contribui și la treburile casei, după timp și puteri? De ce vacanța este egală cu trimisul creierului la plimbare? Ce fel de viață îți înveți fiul când știi bine, ca adult va trebui să se împartă între serviciu, ori mai multe servicii și gestionarea unei case cu mult mai multe responsabilități și toate în același timp?
Vedeți voi, nici părinții nu mai sunt ce erau odată. Și da, aruncatul copilului în școală e mai comod decât să-ți stea pe cap 24 de ore din 24, indiferent ce scuze se găsesc pentru a susține așa-numitul sistem.
La bună recitire!
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
