Se spune că o lebădă rămâne lebădă indiferent de apele în care se scaldă. Graţia ei vine din interior, sfidând cu frumuseţea, eleganţa şi naturaleţea ei mediul înconjurător. Mlaştina devine oază limpede şi lină atunci când pe suprafaţa ei se oglindeşte chipul păsării supreme. Oamenii se opresc din goana lor pentru a o admira. E o preţioasă şi ea ştie aceasta, însă nu se îngâmfă cu darul ei primit de la Dumnezeu. Îl poată natural şi în tăcere, fiind ceea ce este.
Asemenea lebedei, femeia îşi poartă graţia sa în bucurii şi necazuri, în reuşite şi eşecuri, în încercările de zi cu zi ale unei societăţi cu ritm accelerat, superficiale şi orientată îndeosebi către cele materiale. Dincolo de toate provocările cotidiene care tind să stoarcă la maximum puterile femeii, aceasta reuşeşte într-un final să zâmbească, să fie soţia caldă şi mama grijulie de care bărbatul şi copiii au atâta nevoie. Este punctul central al familiei care tânjeşte după armonie şi înţelegere.
Toate stau în graţia femeii, în puterea ei de a scoate lumină din adâncul sufletului ei încercat, un strop de bunătate, un gest tandru şi plăcut. Inima ei saltă de bucurie când i se oferă şi cel mai mic prilej, de parcă toate ar fi în perfectă regulă. Doar ea e capabilă să vadă minuni în toate. Banalul cotidian se poate înviora doar cu un zâmbet. O simplă floare face să saliveze toate glandele graţiei şi negura necazurilor se sparge ca un balon de săpun. Poate că e naivă şi inocentă de multe ori, însă tocmai aceste trăsături o ajută să nu-şi încarce sufletul de amar şi să treacă repede peste orice decepţie.
Ca o adiere caldă, reuşeşte să şteargă greutatea zilei şi să o ia de la capăt. Întreaga lume se bazează pe graţia femeii şi doar prin aceasta mai putem vedea frumuseţea din jurul nostru, chiar şi în cele mai mărunte lucruri.
Dragilor, nu trebuie să fim roboti performanţi pentru a intra în pas cu lumea, care ne cere carieră, rezultate, standarde. Nu trebuie să transpirăm abundent ca să ne demonstrăm capacitatea sau egalitatea cu bărbaţii. Frumuseţea acestei lumi stă tocmai în diferenţa dintre noi. Noi ştim să respirăm, să uimim, să apreciem simplitatea, să ne răsfăţăm şi să fim preţioase atunci când trebuie, şi cel mai important, noi ştim să iubim. Putem câştiga iubind, putem iubi pierzând. Avem ritmul nostru unic pe care îl putem împărtăşi lumii întregi. Este ritmul interior, care dă pace sufletelor noastre. Noi suntem celălalt taler al balanţei, care ţine universul în echilibru. Fără echilibrul emanat din naturaleţea noastră lumea ar fi haos, s-ar prăbuşi. Graţia noastră interioară aduce lumină şi căldură pe chipurile celorlalţi.
Să fim naturale, pentru că lumea are nevoie să se înfrupte din graţia noastră.
Pe Bianca o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
