Iaca că se făcură două săptămâni de când am dat brânza împuțită pe fish & chips și vinul francez pe berea englezească. Și cum aici îți trebuie acel faimos National Insurance Number și ca să tragi o bășină, bărbatu-miu mi-a plasat mie sarcina de a suna pentru a obține programarea necesară, pe motiv că lui i se terminase creditul. Astăzi am aflat că, de fapt, nu a reușit să se înțeleagă cu tanti de la celălalt capăt al firului wireless. De altfel, și convorbirea mea s-a rezumat mai mult la „What?”, „Sorry, what?” și „Can you repeat, please?”. (Bai ză uei, bag p*la-n engleza lor britanică!)
Bun, obținui programare astăzi, la ora 9:50. Doar pentru francez, că eu, ca casnică, n-am drepturi în tărișoara lor mirobolantă. Al meu, ca un adevărat gentleman, mă ischitește dacă vreau să-l însoțesc, ocazie cu care aș putea să mai văd niște Ben Cel Mare ori să discut cu Londra între trei ochi. Eu, ca o adevărată lady, o fac nițel pe inabordabila, refuzându-l, crezând că mă cunoaște suficient de bine, cât să știe că glumesc și că îl cunosc suficient de bine, cât să știu că va insista.
Se trezește omu’ astă dimineață, îl aud și mă trezesc și eu, dar aștept în pat, să vină să îmi șoptească la ureche „amore, il caffè è pronto”. Întârzie cam mult, așa că decid să îmi mișc hoitu’ până la bucătărie, unde pun de cafea. Abia când am început să inhalez aburul cafelei, responsabilă cu trezitul neuronilor din morți, am constatat că lipsea ceva din peisaj, anume francezul. Căutarea mea prin cele două veceuri din casă nu a dat roade, așa încât pun mâna pe telefon și mi-l iau la întrebări. El era plecat de 10 minute, în condițiile în care mai erau vreo trei ore până la interviu și se presupunea că face o oră jumate pe drum. Și în condițiile în care eu nu eram în mașină, deși mă trezisem cu noaptea-n cap! Spumegam!
– Păi, măi, amore, n-ai zis că nu vrei să vii?
– Păi, bă, boule, nu te-ai prins că glumeam?
– Vin să te iau subito, amore! Dar grăbește-te, că e trafic!
Reușesc să fiu gata într-un timp record de 45 de minute și o pornim la drum, de data asta împreună. Mai erau două ore și un sfert până la interviu, navigatorul ne arăta că ajungem într-o oră și 40 de minute, deci nu era panică.
Am ajuns la interviu cu 10 minute întârziere, din cauza traficului congestionat. Am stat trei minute la „interviu”, cât să ne spună că trebuie să ne reprogramăm, că ne-a trecut rândul. Ne-am întors plini de draci la mașină, pe al cărei parbriz ne aștepta o amendă de 130£, pentru parcare în loc nepermis. 130£!!! O sută treizeci de pounds! Nu-mi mai bag p*la, că doar sunt o lady. Da’ 130£, în pălăria mea!!
Long live the queen!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Vedere din trafic: cum arată o societate cu nervii la pământ
Ce să scriu în CV la competențe și abilități sociale
Vrei să te angajezi? Citește despre importanța unui CV bine făcut
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
