Nu știu ce tratate de astrologie citesc unii și nici ce horoscop spune adevărul despre cum îi stă coama unui leu veritabil, fix de ziua lui. Eu vă vorbesc din practică, din studiu pe persoană, în oglindă. Nu prea cred eu în previziuni astrale, dar ceva, ceva are logică, pentru că rar se întâmplă să văd diferențe în abordarea nativilor.
Slavă Cerului, a trecut ziua mea, știți voi că pentru orice leu este cea mai importantă zi din an, chiar dacă va nega și va face pe modestul, leul are ascuns în sertarul biroului un proiect de hotărâre, ordonanță de urgență chiar, prin care ziua lui să fie declarată sărbătoare națională sau, după cum vorbeam astăzi cu o altă veritabilă leoaică, toată luna august să fie declarată „Luna de aur a țării”. Oricum, și concediile se programează în august și pe împărați îi numim auguști, în fine, istoria confirmă ceea ce noi, leii, credem că ni se cuvine. Mă bucur că cea mai importantă zi din an a trecut, ziua mea, firește, a trecut cu bine, au scăpat toți cu viață și eu m-am liniștit, am un întreg an în față pentru a mă pregăti pentru următoarea și a mă obișnui cu vârsta.
Ce face un leu cu un an înainte de ziua lui? Planuri, planuri referitoare la ce va face de ziua lui. Ce se întâmplă de ziua lui? Păi, nimic din ce și-a propus. Pentru că și-a propus atât de multe lucruri că nu are timp să mai facă ceva și, oricum, apare o schimbare în ultimul minut, că doar așa se întâmplă mereu în viața lui. De fapt, un leu nu știe exact ce vrea în cea mai importantă zi din an, fapt pentru care, familia și cei apropiați sunt în stare de șoc cu cel puțin o săptămână înainte (asta știu sigur pentru că sunt parte a ambelor tabere și am muuuulți lei de sărbătorit, oricum, orice decid va fi un fiasco; leul nu vrea să fie surprins, nu vrea să nu fie surprins, vrea să se întâmple și să nu se întâmple ceva. Acu’, asta cu întâmplările și neîntâmplările cade în sarcina celor din jur, norocul lor că este doar o zi din an.
Treaba cu leii și aniversările stă cam așa, leii adoră să-i facă fericiți pe cei din jur, asta le dă coamei lor o aură de strălucire, leii adoră să ofere și să surprindă astfel la rândul lor, leii vor atenție maximă, doar pentru asta a fost creat restul horoscopului, să se învârtă în jurul lor. În mod paradoxal însă, leii au o doză de modestie, jenă sau habar nu am ce, care îi face ca ceea ce le place mai mult, atenția, să îi stânjenească chiar de ziua lor.
Cum, nu mai înțelegeți nimic? Nici bietul leu nu înțelege, de fapt, care-i treaba și de ce nu-i stă coama fix de ziua lui, de ce vrea și nu vrea, de ce una, de ce alta și de ce nu se declară totuși o Sărbătoare Națională sau, poate, mai bine, nu.
Și toate trec și se așază imediat ce ziua leului s-a sfârșit, coama își ia atitudinea firească, cei din jur se relaxează, leul își vede mai departe de viața lui, reglând în continuare reflectoarele care nu-i pun chiar bine coada în evidență. Dar ce s-ar face lumea fără lei?
PS. Gândurile de mai sus sunt un pamflet și nu au legătură cu realitatea cotidiană. Leii sunt perfecți, modești și frumoși!
Cu drag, un leu de august!
Guest post by Cristina
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Luna Plină în Balanță – 13 aprilie 2025, ora 03:22 (horoscop)
Horoscopul Lunii Pline în Taur din 15 noiembrie 2024, ora 23:29
Horoscopul Lunii Noi în Scorpion din 1 noiembrie 2024, ora 14:47
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.