Gesturi care ne inspiră: tu știi ce mai face învățătorul tău?

17 June 2015

Andrei 2La 19 noiembrie 1957, scriitorul Albert Camus trimitea o scrisoare. În Algeria, lui Louis Germain. Louis Germain îi fusese învățător.

Albert Camus tocmai primise Nobelul pentru literatură, o onoare destul de măruntă pentru ce a însemnat Albert Camus în literatură.

Sunt rânduri simple, încărcate de o sinceritate dezarmantă. Și tocmai în rândurile acestei scrisori se poate citi adevăratul caracter al unui om. Aici, nu în “Ciuma”, nici în “Străinul”, nici măcar în “Primul om”, aici se află ce trebuie să știm din Albert Camus.

Acel banal mulțumesc pentru mâna întinsă unui copil foarte, foarte sărac de către un învățător pentru care copiii nu se împărțiseră încă în clase sociale.

Am învățat multe lucruri de la Albert Camus, dar dintre toate lecțiile, aceasta – să le mulțumești celor cărora trebuie să le mulțumești – e cea mai importantă.

abecedar

Louis Germain îi răspunde într-o altă scrisoare, ceva mai lungă, în care îl sfătuiește să nu uite de soție și de copii, să fie soț și tată înainte de toate celelalte. Și îi mai dădea un sfat: să nu uite nici că undeva, cineva ne constată și ne consemnează toate excesele. Era fericit, totodată, să constate că pe “micul Camus” nu îl schimbaseră nici banii, nici gloria.

Trei ani mai târziu, la 47 de ani, Albert Camus murea sau poate că era ucis într-un accident despre care nu s-a aflat niciodată adevărul.

Pentru mine, adevărul lui Camus încape în acel mulțumesc, în acel “fără dumneavoastră și fără exemplul dumneavoastră, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat.”

Și tu, iubită, îndelung stimată, indiscutabil dragă cititoare? Știi ce mai face învățătorul tău?

Citiți și

Pe domnişoara învăţatoare dintr-a-ntâia nici acum n-am iertat-o

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

n.red. am adăugat și scrisoarea și o parte din răspuns

„19 Noiembrie 1957

Dragă Domnule Germain,

Am lăsat să se mai domolească zarva stârnită în jurul meu, înainte să-ți vorbesc din străfundul inimii mele.

Am primit un premiu mult prea măreț, un premiu pe care nici nu l-am căutat, nici nu l-am solicitat. Dar când am auzit vestea, primul meu gând, după mama, a fost la dumneata.

Fără dumneata, fără mâna plină de afecțiune pe care ai întins-o copilului mărunt și sărman ce eram, fără învățăturile și exemplul dumitale, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.

Nu pun mare preț pe premiul acesta. Dar cel puțin îmi oferă șansa de a-ți spune ce ai însemnat și ce însemni încă pentru mine, și să te asigur că toate eforturile dumitale, munca dumitale și generozitatea cu care i te-ai dedicat trup și suflet, toate acestea sunt încă vii într-unul dintre micii dumitale școlari care, în ciuda trecerii timpului, nu a încetat să fie elevul dumitale recunoscător.

Te îmbrățișez din toată inima mea.

Albert Camus”

„Micuțul meu drag,

(…) Nu știu cum să-mi exprim bucuria pe care mi-a făcut-o gestul tău plin de gingășie, și nici cum să-ți mulțumesc.
Dacă s-ar putea, l-aș strânge tare la piept pe băiatul mare care ai devenit, căci, pentru mine, ai rămas și vei rămâne mereu „micuțul meu Camus”

(…). Cred că îl cunoșteam destul de bine pe băiatul cuminte și cumsecade ce erai atunci, iar copilul conține adesea germenul omului ce va să devină.
Plăcerea ta de a fi în clasă lumina încăperea. Chipul tău emana optimism. Și, studiindu-te, nu am realizat situația reală a familiei tale. Am avut o bănuială atunci când mama ta a venit să mă vadă legat de includerea ta pe lista candidaților pentru burse. (…) Dar până atunci, îmi părea că ai aceeași situație financiară ca și colegii tăi. Întotdeauna aveai tot ce-ți trebuia. Ca și fratele tău, erai bine îmbrăcat. Cred că n-aș putea să-i fac un elogiu mai frumos mamei tale.

Înainte de a încheia, vreau să-ți spun că (…) de-a lungul carierei mele, cred că am respectat ce e mai sacru într-un copil: dreptul de a-și căuta propriul adevăr.

V-am iubit pe toți și cred că am făcut tot ce mi-a stat în putință să nu-mi manifest ideile mele prea apăsătoare pentru mințile voastre tinere.

Dragul meu copil, am ajuns la sfârșitul celei de-a patra pagini, abuzez de timpul tău și te rog să mă scuzi. Aici, totul este bine.
Știi doar, chiar și atunci când nu vă scriu, de multe ori mă gândesc la voi.
Dna Germain și cu mine vă îmbrățișăm pe toți patru foarte strâns.

Cu afecțiune,
Louis Germain.”

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți

Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)

Spune-mi DA

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. GABRIELA / 24 August 2016 17:07

    Sincer de d-na invatatoare nu mai stiu demult timp nimic , dar despre dirigintele meu din liceu , profesor de limba si literatura romana, pot sa ii spun mentor si inspiratie pentru mine ca si om ! Eu una ii pronunt numele cu adanc respect ; am aflat cand fiica mea cea mare a terminat facultatea de litere ca fusese numit prorector la Ovidius !

    Reply
  2. Laura / 18 June 2015 11:06

    The Chorus (2004)

    Reply
  3. Cami / 17 June 2015 21:38

    Când am devenit colega de cancelarie și subalterna fostei mele învățătoare, aceasta a avut grijă să-mi faca viața grea și să-mi arate foarte limpede și clar ca nu eram binevenită acea școală. Am plecat din școala respectivă după un an, cu un gust amar… A fost acum aproape 15 ani. Acum nu mai știu ce face…

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro