Mult timp am fost înclinat să cred că gelozia este un cod moral degenerat, are de a face cu instinctul patern, matern sau chiar rămășițele economiei sclavagiste. Oboseam de pomană, înțelegerea nu ajungea la capăt și pace.
Există ceva obscen în gelozie care îmi sugereză o conservă veche, uitată într-un colț al frigiderului de la care capătă miros toată mâncare din jur.
Cu cât o antipatizăm, de aceea tot o strângem mai tare în brațe. Și, pe cuvânt, că nu înțelegeam de ce. Până când într-o zi am înțeles: spre deosebire de onoare, care e jignită de minciună, gelozia provoacă minciuna, o dorește, o ocrotește, o folosește. Minciuna e hrana ei de toate zilele.
Un om gelos care nu e mințit, e nefericit. El dorește să fie cumva mințit, înșelat, să fie dus la deznădejde pentru a putea fi gelos în mod plenar. Gelozia este un fel de dictatură, omul gelos vorbește despre libertate și liber arbitru, dar se gândește numai la sine. Ia să apeleze la libertate partenerul, să vezi numai ce dandana iese!
Un comportament normal, în care partenerul nu minte, e trist, e de nedorit și provoacă ușoare depresii care pot aduce altele prin casă: fățărnicia, căreia oamenii cu școală îi spun ipocrizie. Asta are drept urmare adâncirea ingerinței politicii într-un cuplu, cu tot ce poate fi mai rău: negocieri, armistiții, promisiuni și încălcări de tratate semnate sau numai promise prin viu grai, certuri, scandaluri. Drept este că și în cazul în care gelozia se poate dezvolta normal, pe un ciclu de lipsă de încredre tot mai acut, situația va arata cam tot așa. Ei, aici nu mai înțelegeam eu nimic… cu sau fără motiv, Gelozia e prezentă, dorește să scoată capul la lumină și se manifestă fără să simtă oboseala.
Cu gelozia vine omul de acasă și omul poate fi mulțumit dacă nu își mai ia cu ea și rudele: invidia, cârcoteala, nemulțumirea cronică, ca și cum atunci când întetemeiezi un cămin, fata aduce zestrea și tu, să nu vii cu mâna goală, tot clanul amintit mai sus.
Nici femeile nu sunt mai prejos. Ele sunt extrem de geloase, mai geloase, cu mult mai mult, dar asta se numește, de partea cealaltă a baricadei, „grija pentru cămin”, iar la cele emancipate, care doresc să arate că privesc obiectiv situația – ”o ușoară tendință posesivă”. Deși pe tendința asta ușoară, dacă întârzii odată mai mult decât poți să explici, riști să aibă ca efect aterizarea unei scule de inox sau teflon direct acolo unde te doare mai tare.
Un singur lucru îmi devenea tot mai clar. Dacă iubirea este un sentiment frumos, dar relativ nou pe scara civilizației umane, gelozia avea rădăcini mult mai vechi, mai adânc înfipte în creierul ancestral al animalului care tocmai fusese gonit din Eden și avea liber la vânătoare prin toate pădurile lumii nearondate divinului.
Gelozia este ceea ce simte vânătorul atunci când își pune prada în spinare și cineva, mai tare, mai mare, vine și i-o ia. Adică cum, eu alerg, eu îmi zgârii fața în mărăcini, îmi julesc picioarele printre rădăcini și mă lupt cu fiara ca să îmi pot permite să o consum și tu vii să mi-o iei? De aici și lungul șir de acte adiacente acestiei fărădelegi, rezumate atât de bine în conceptul de răzbunare.
Când iubește, omul nu mai omoară prada, dar vrea să și-o însușească dacă se poate, pentru totdeauna. Uneori vânătorul nu se oprește cu una, cu două, din vânat, dar mărirea numărului de trofee nu îl face să fie indiferent sau generos. Ce-i al lui trebuie să rămână așa în vecii vecilor. Pentru mulți declarația ”Te iubesc” are impilcat în ea un act de luare în proprietate ferecat cu multe peceți și lăcate. Sau cum își apăra un personaj dintr-o piesă libertatea:
” Marina: – Când un bărbat spune „Te iubesc” e vorba de cele mai multe ori de o împroprietărire.
David: – Despre ce?
Marina: – … să faci din mine proprietatea ta. Bărbații iubesc exclusivitatea, accesul nelimitat la ceea ce e al lor… Altfel se simt neînțeleși, își simt personalitatea blocată, asuprită…
David: – Activezi cumva într-o organizație de luptă pentru drepturile femeilor? ”
Când un om e gelos pe cineva nu înseamnă neapărat că îl iubește. De cele mai multe ori îl bănuiește. Gelozia nu este contrarul iubirii, ci al generozității. Cei mai mulți bărbați, dar și cele mai multe femei nu înșală iubirea și încrederea soțului/soției, ci veghea neobosită, paza pusă de gelozie la poarta iatacului conjugal.
Omul este un animal poligam şi de aceea forțarea acestei ființe și remodelarea ei într-un biet animal domestic nu se face fără efort. La oamenii cu puțină fantezie, folosirea forței în atingerea scopului pare la fel de firească ca și cafeaua la capul patului pentru tinerii casătoriți în luna de miere. Mulți dintre cei atinși de această pasiune, a geloziei, se ocupa puțin până la deloc cu partenera (partenerul) de viață, fiind ocupați mereu cu supravegherea lui, cu anchetarea lui, cu inculparea în tot felul de procese de rea intenție. Pentru că pentru omul gelos existența Răului este incontestabilă, iar prezența Binelui, mai degrabă incertă.
În acest sens, expresia “Dacă o prind, o mănânc de vie!” trebuie luată nu la nivel simbolic, ci concret. Cea prinsă, prinsul, riscă să fie trecut(ă) în procesul tehnologic ancestral al ”consumării pe viu” pe care masculul sau femela le practică cu plăcere ca pedeapsă în lipsa vorbelor goale. Dacă cineva ar putea să comunice, să argumenteze, să convingă, gelosul ar accepta greu realitatea. Ce poate fi mai grav în practicarea acestei pasiuni ancestrale decât o împăcare între victimă și agresor?
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Ai fi flatată sau ofensată dacă ai afla ce face înainte de întâlnirea cu tine?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
