De curând, la editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction, a fost tradus cel mai cunoscut roman al scriitoarei italience Goliarda Sapienza, una dintre cele mai importante voci ale modernismului literar din Italia. Să nu vă mirați că nu ați auzit până acum de ea, și italienii au început să o citească de prin 2008, după ce a cunoscut faima în Germania, Franța și Spania.
Bucuria de a trăi se numește romanul care a făcut-o celebră pe Goliarda Sapienza. Și pe bună dreptate, atât autoarea cât și eroina acestei cărți fiind niște femei inconfundabile și inubliabile. Goliarda Sapienza a trăit între 1924 și 1996, murind înainte de a-i fi tipărit romanul–capodoperă. În timpul vieții sale, toate editurile la care s-a încercat publicarea acestei cărți au refuzat, motivul plasându-se în zona imoralității, a indecenței. Sapienza a crescut într-un mediu non-conformist, feminist, antifascist și anticlerical. La 16 ani s-a mutat cu mama (activistă feministă) din Sicilia la Roma, unde a studiat teatrul. Câțiva ani mai târziu a luptat alături de tatăl ei în rezistența antifascistă, fiind nevoită să se adăpostească la un moment dat la o mănăstire. Înainte de a începe să scrie, a fost actriță de teatru și de film, cunoscând îndeaproape figuri celebre din industria filmului neorealist. A început să scrie poezie în 1953, după moartea mamei sale. După două episoade grave de depresie, însoțite de tentative de sinucidere și de o pierdere parțială a memoriei din cauza electroșocurilor, în 1967 a început să scrie și să publice volume memorialistice (în care încearcă să recupereze trecutul pierdut, împărtășind și experiențele trăite în timpul psihanalizei) care i-au adus o oarecare recunoștere, dar nu faimă și bogăție. În ultimii ani a predat actorie ca să se poată întreține.
Ducând o viață din ce în ce mai retrasă, timp de nouă ani a muncit pentru a termina romanul Arta bucuriei. A ajuns să trăiască în sărăcie și chiar și-a petrecut cîteva zile în pușcărie pentru furtul unor bijuterii. La capitolul experiențe extraordinare a adăugat și o relație cu o femeie cunoscută în închisoare. A terminat Arta bucuriei în 1976, dar cele peste 800 de pagini (ale ediției românești) și nonconformismul eroinei întruchipate de o femeie nesupusă moralității convenționale au făcut ca manuscrisul să fie respins în mod repetat, timp de douăzeci de ani. Abia în 1996, după moartea scriitoarei, soțul său a publicat pe banii lui o mie de exemplare, fără a reuși să o impună în atenția lumii literare din Italia. În 2008, o traducere în franceză a scuturat praful de pe roman și acesta și-a început cariera de capodoperă, iar Goliarda Sapienza a devenit una dintre cele mai importante figuri ale literaturii italiene moderne.
Marginală și excentrică, Goliarda Sapienza și-a experimat mereu o puternică nevoie de libertate, de nonconformism și apetența pentru experinețe inedite. Și-a construit, cu consecvență și hotărâre, o concepție aparte asupra identității și asupra relațiilor umane, opunându-se astfel convențiilor societății în care trăia.
Având în vedere aceste repere ale vieții scriitoarei, eroina romanului său (substanțial autobiografic) nu putea fi mai prejos, deși numele acesteia, Modesta, ar putea induce în eroare. Modesta este de fapt o antieroină, o eroină contraculturală, care se desprinde din mulțime prin neascultare, prin nesocotirea convențiilor, prin „indecența” comportamentului său, adesea prin cinism și sadism. Comportamentele sale sunt excentrice și subversive, însă nu sunt gratuite sau doar o modalitate de a atrage atenția. Ele duc la transformări individuale și sociale, Sapienza ridicând problema libertății prin prisma legăturile controversate dintre corp, identitate și putere.
Povestea Modestei începe de la vârsta de patru-cinci ani, cititorul pășind direct în copilăria scandaloasă a unei fetițe care trăia în sărăcie alături de mama sa și de sora cu dizabilități. Tabloul prin care naratoarea ne conduce în camera sa, făcându-ne cunoștință cu mama și cu sora, echivalează cu un cadru cinematografic copleșitor: „Acum mă aflu în camera întunecată, unde se doarme, se mănâncă pâine cu măsline, pâine cu ceapă. Mâncare se gătește doar duminica. Mama are ochii măriți de tăcere și coase într-un colț. Nu vorbește deloc mama. Ori țipă, ori tace. Părul, o perdea mare și groasă, îi e plin de muște. Sora mea stă pe jos și ne privește din două crăpături întunecoase, înfundate în grăsime”.
Un univers claustarnt, alienant din care fetița simte nevoia să evadeze, resimțind organic nevoia plăcerii, a bucuriei. Pe care și-o procură cum poate, învățând să-și asculte corpul. Ceea ce va face, de altfel, toată viața. Cu sadism copilăresc, pe fundalul țipetelor surorii sale, descoperă plăcerea masturbării, suferind din cauza încapacității mamei de a-i oferi și ei afecțiune, nu doar surorii bolnave. Noroc cu Tuzzu, baiatul ale cărui atingeri o fac să cunoască „acea oboseală stranie, o osteneală plăcută, ca un fior care nu se stinge”. Doar că la vârsta de zece ani, un bărbat care pretinde a-i fi tată o violează, iar incendiul provocat de Modesta îi omoară mama și sora, închise într-o camera de pretinsul tată. Deși avea posibilitatea, Modesta alege să nu le elibereze pe cele două care, și de data aceasta, dormeau îmbrățișate. Hotărâtă să nu devină o „femeie neghioabă”, odată ajunsă într-o mănăstire, își perfecționează arta disimulării și sfârșește prin a determina moartea unei călugărițe care o pedepsise pentru că fusese martora unor plăceri tăinuite. În ciuda experiențelor prin care trece, continuă să iubească marea pe care nu o văzuse niciodată, muzica și vorbele frumoase („infinit”, „azuriu”, „suav”, „celest”, „magnolie”, „iasomie etc. pe care, odată auzite, le face ale ei, căci simpla lor rostire o face fericită).
Ajunsă în casa unor nobili, își va depăși condiția prin educație. Va studia nu doar pian, filosofie, istorie, politică și știinta administrării unei moșii, dar va conștientiza că are nevoie să nu îi mai fie frică de oameni și să îngroape definitiv traumele din copilărie: „Iată ce drum aveam de urmat: trebuia, așa cum se studiază gramatica și muzica, să studiez și emoțiile pe care ceilalți oameni le trezesc în noi”. La optsprezece ani, va învața finețea manipulărilor și își va educa pas cu pas dragostea de sine, într-o lume a suprafețelor, scindată între nobili și plebe. Găsește în sine și în alții cheia de a supraviețui, dar mai ales o găsește în puterea pe care i-o dă învățătura. Povestirie lui Poe o marchează iremediabil, cheia unor febrile căutări fiindu-i oferită de o frază din „Scrisoarea furată”.
La moșie, după ce devină principesă, va învăța de la Carmine, odată cu lecțiile de călărie, și arta orgasmului, continuând să facă schimb de plăcere și cu Beatrice. Își va asuma bisexualitatea, va trăi și experiența maternității, va contribui și la educarea copiilor celor din jur, mereu impunătoare și protectivă. Romanul îi urmărește toate treptele devenirii. Va îmbătrâni și va câștiga profunzime. Dacă în copilărie se elibera de circumstanțele claustrante prin violență și sadism, odată cu înaintarea în vârstă, va învăța să o facă cu rafinament și cu discreție.
În Arta bucuriei, aventurile sexuale rămân doar un punct de plecare al dezvoltării intelectuale, artistice și politice a unei femei. Descoperirea plăcerii sexuale pare a declanșa pofta cunoașterii, a exeperienței și a independenței de care o priva societatea. Ura care se transformă în excitare pare a fi expresia dorinței de a trăi intens viața. Furia Modestei este și un răspuns natural la constrângeri, o cale prin care ea își găsește propriul drum, înlăturând ce nu i se potrivește.
Deși în Arta bucuriei se pune accent pe plăcerile corpului, paginile mustind de senzualitate, cartea este și un roman psihologic, autoarea analizând cu mare acuitate metamorfozele minții și ale conștiinței. Marea reușită a Goliardei Sapienza este tocmai aceea de a surprinde cu inteligență, subtilitate și mai ales fără ipocrizie, felul în care plăcerile trupești transformă gândurile și percepția de sine, schimbând astfel fundamental traiectoria unor vieți.
Goliarda Sapienza, Arta bucuriei, Prefață de Angelo Pellegrino, Traducere din limba italiană și note de Corina Popescu, Editura Pandora M, 2021
Guest post by Dana Pîrvan
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
