Ceea ce mă enervează pe mine cu precădere la legea împotriva fumatului nu este neapărat faptul că reglementează năravul, chiar dacă prea strict, tâmpit și inutil (la urma urmei, este o lege a unei pesediste, votată de un parlament majoritar în pesediști, ce puteam cere?).
Ceea ce irită este, mai degrabă, faptul că atâția oameni, care în buna noastră tradiție numără și verifică semnele vitale ale caprelor vecinilor, oameni din plămada țațelor care în poartă emit judecăți și restricții vecinelor și vecinilor, se simt brusc validați și împuterniciți să dea altora, cu care nu sunt de acord, o lecție de ținută și moralitate, iată, validată legislativ.
Fumatul pasiv este o problemă, desigur, dar numai în situațiile în care tăticul sudează țigările în garsoniera familiei sau în care domnul director rade două pachete în compania secretarei nefumătoare, dar nu în situația în care, timp de două ore, un nefumător ajunge să suporte eventualul fum ajuns de la o masă la alta. În această situație nu este vorba de un risc de sănătate, ci doar de o neplăcere de care, de altfel, nefumătorul este în dreptul lui să fie protejat.
Dacă această protecție înseamnă strict exilarea tuturor celorlalți în viscol sau ar putea să fie la fel de bine îndeplinită prin desemnarea mai distinctă a ariilor în care este permis fumatul, fiecare cu părerea lui, a mea înclinând spre cea de-a doua posibilitate.
Pentru că așa cum este citită legea astăzi, nu mai este despre fumat pasiv și fumători nesimțiți, ci despre dorința explicită a nefumătorilor și a celor care urăsc fumatul să se asigure că nu va mai exista niciun bar, colț de stadion sau refugiu de RATB în care cei diferiți de ei să se simtă bine.
Nu cred că fumatul este un lucru bun și nu cred că trebuie în niciun caz încurajat. Este cu adevărat o alegere proastă în viața mea și în viața oricărui alt fumător și aș vrea să mă pot lăsa.
Dar de aici la a decide pentru absolut toată lumea și pentru alte milioane ca mine că nici măcar la bar, pe stadion, pe plajă sau la bordel nu mai ai voie să fumezi nu mai îmi pare o problemă de fum și noxe, ci de control și superioritate morală. Ceea ce ar fi corect numai din partea unor persoane care fac mereu numai alegeri corecte, dar nu din partea unei nații cu vocația (reafirmată la fiecare patru ani) de a face alegeri incorecte.
Este deci mai mult vorba de intoleranță. De incapacitatea pielii de pe nefumător de a concepe că, dincolo de niște uși ermetice, niște oameni se dedau la un hobby pe care ei nu îl înțeleg și nu îl acceptă. Intoleranță vecină cu cea a celor care nu suportă ca bărbații să se sărute cu alți bărbați, ungurii să își țină în toaletele de acasă steagul național și, ocazional, câte unul să folosească imaginea lui Arsenie Boca pe post de hârtie igienică.
Acesta este motivul principal pentru care eu personal, fără a uita că sunt medic, că fumatul, inclusiv cel pasiv, este rău și că nefumătorul are drepturi, nu pot fi de acord cu legea, în forma și interpretarea actuală.
Citiţi şi
50 de fete din opt sate au participat la Tabăra fetelor neînfricate
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
