Sabin Bălașa – Universul iubirii
„Ştia ce înseamnă dragostea şi primise cu braţele deschise, cu inima aprinsă, şi bucuria ei, şi suferinţa. Avea şi mângâieri, şi lacrimi pentru omul iubit. Putea să îi suporte nepăsarea, răutatea, cruzimea; inima îi bătea înainte. Îl ştia, şi îl dorea, în toată fiinţa, oricând, oriunde. Nimic nu i se părea mai potrivit cu rostul ei în lume, decât să îi dea lui tot, fără să păstreze nimic pentru sine. Nu se ferea de obrazul nebărbierit, nu scâncea sub gesturile brutale, se lasă chinuită, cu mijlocul frânt, cu şalele zdrobite, îmbătată de freamătul lui care îi prefăcea făptura în mii de fărâme, împrăștiindu-le în spaţiu, ca pe stele.”
„Dacă vei fi tristă şi te vei socoti nefericită, ţine seama că până azi nu s-au născocit instrumente de măsurat nefericirea. Oamenii pot să se iubească, dar n-au cum să se înţeleagă. Nu fuge nimeni de bine, dacă nu-i un rău în el, adică o năzuinţă spre alt bine.”
„Arătătoarele se mişcă implacabil! Orice s-ar întâmpla, timpul trece, şi eu merg odată cu el. O învârtitură a secundarului, un minut. Şaizeci de minute, o oră. Au mai rămas şaptezeci şi trei. Ceasornicul nu poate să se oprească şi duce timpul cu el!” – Radu Tudoran în Fiul risipitor
Citiţi şi
Phoenix, alt nume al Speranţei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
