Fericirea ar trebui să nu aibă nimic în comun cu firimiturile. Cel puțin teoretic, fericirea ar trebui să fie un sentiment înălțător care vine în viața noastră după lungi și nesfârșite suplicii sufletești. Lucrurile, în realitate, nu stau chiar așa. Oamenii au ajuns să fie nefericiți invocând, în primul rând, motive materiale. Fericirea a ajuns să fie în joncțiune permanentă cu verbul „a avea”.
Această greșeală de abordare teoretică a fericirii este izvorul nefericii în societatea actuală. Dacă ne legăm ombilical starea de fericire de ceea ce avem, nu vom putea fi fericiți niciodată. O casă, o mașină, un cont în bancă mai baban nu vor reflecta în veci o stare de fericire. Poate doar cel mult o anumită satisfacție și stabilitate financiară, însă acest statut nu concurează cu fericirea.
Iubirea pragmatică este îndrăgostită de verbul „a avea”!
Problema actuală este că cu toții creștem într-un mediu competitiv din punct de vedere material care ridică confortul financiar la rang de zeitate. Ulterior, după ce atingem această transcendență, ne mirăm ca proasta în târg că nu avem și sentimentul împlinirii totale, al fericirii care în mintea noastră ar trebui să se creeze în mod automat atunci când atingem un status quo material. Fericirea este o stare metafizică, nu fizică. Ea este legată direct de verbul „a simți” nu de verbul „a avea”. Bineînțeles că cele două verbe sunt complementare în efortul nostru de a fi fericiți cât mai mult timp, însă nu trebuie diminuată valoarea niciunuia.
Când iubirea devine o chestiune supusă pragmatismului cotidian, atunci unul din verbe se schimbă. Marea dramă vine atunci când la jumătatea relației unul dintre parteneri pendulează spontan către celălalt verb și astfel se duce de râpă fericirea. O rup amândoi în fericire!
Are nevoie de teoretizare fericirea? Bineînțeles că răspunsul nu poate fi decât afirmativ. Consider că fericirea este o chestiune de atenție. Dacă ești atent la tine, la lucrurile din viața ta, la elementul surpriză care îți bate uneori la ușă (și de multe ori în viața reală tu ești prea distras sau prea abătut să poți deschide), atunci vei fi fericit. Atâta timp când conjugi excesiv verbul „a avea” și te compari în mod constant cu diversi inși, mai mult sau mai puțin brilianți, care au cunoscut succesul, nu poți fi decât nefericit.
Amortizăm nefericirea cu o ambiție sisifică!
Marea dramă a unora care totuși reușesc prin ambiție de fier să ajungă la nivelul modelelor lor mentale de reușită este că resimt atunci nefericirea. În mod paradoxal, acești indivizi nu înțeleg de ce sunt nefericiți! Nimic mai simplu! Dacă ar fi privit atent în sufletul lor ar fi știut ce îi face fericiți și ce nu. Mimetismul de acest fel nu face decât să ne consume substanța sufletească și să ne stafidească pe interior. Ajungem iar la atenție fără să vrem. Sau la absența ei, în cele mai multe cazuri.
Putem avea o viață plină de verbul „a avea” și, cu toate astea, să ne scăldăm în firimituri. Dacă rațiunea acestor firimituri ne este străină, efectul lor nu poate decât să ne bântuie până la insomnii prelungite în care ajungem să căutăm adevărul prin manuale de dezvoltare personală. Nici măcar în iadul acelor insomnii nu vrem să ne ascultăm sufletul în tihnă. Nici acolo nu mai avem parcă răbdare să fim atenți înăuntrul nostru! „A fi sau a nu fi”! Aceasta este drama.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
